Guvernul Antonescu, pus în dificultate de o donaţiei a lui Max Auschnitt

Autor 3214 vizualizări


Scandalul arestării şi încarcerării lui Max Auschnitt a atins prin ricoşeu şi guvernul condus de generalul Ion Antonescu. Hotărârea industriaşului de a-şi dona, din închisoare, averea statului român avea să-i pună pe jar pe miniştri. Miza era controlul uneia dintre cele mai mari societăţi siderurgice din România:Titan-Nădrag-Călan. Dar cum să accepţi donaţia, fără ca ea să arate şi să sune a şantaj?

 

Modalitatea prin care statul român putea să accepte donaţia lui Auschnitt a fost dezbătută în mai multe Consilii de Miniştri după învestirea guvernului Antonescu. La Arhivele Naţionale, în Fondul Max Auschnitt, se păstrează, de pildă, stenograma Consiliului de Miniştri din 21 ianuarie 1942, iar documentul redă întocmai frământările executivului privind această chestiune.

 

Donaţie cu aspect de şantaj

 

Principalul impediment în acceptarea donaţiei industriaşului Max Auschnitt era reprezentat de statutul juridic al acestuia. Concret, Auschnitt era, la acea dată, încarcerat în urma procesului din 1940.O acceptare a donaţiei şi apoi o eventuală eliberare a lui ar fi mirosit a şantaj;iar guvernul Antonescu se ferea de potenţiale acuze în această direcţie. Situaţia era îngreunată şi de cererea de revizuire a sentinţei, depusă de Auschnitt. Se adăuga aici şi fragmentarea excesivă a acţionariatului societăţii;deşi Max Auschnitt deţinea pachetul cel mai mare de acţiuni, acesta nu era majoritar. Mai mult, o parte dintre marii acţionari erau persoane care nu aveau cetăţenia română sau erau reprezentate de societăţi internaţionale financiare care îşi apărau cu îndârjire drepturile şi interesele.

 

Şedinţă cu scântei

 

La şedinţa din 21 ianuarie 1942 au participat Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi cel care va conduce „consfătuirea”, generalul Nicolae Stoenescu – ministrul Finanţelor, Constantin Stoicescu – ministrul Justiţiei, Alexandru Ottulescu – guvernatorul Băncii Naţionale a României, Constantin Orghidan – director general al Societăţii Titan-Nădrag-Călan şi Mihai Antoniade, avocat. Întreaga discuţie va fi marcată de iritarea lui Mihai Antonescu, iritare provocată de tergiversarea rezolvării „chestiunii Auschnitt”;se bătea pasul pe loc din octombrie 1941. Asupra lui Mihai Antonescu întreprindea presiuni celălalt Antonescu, mareşalul şi şeful executivului. Mihai Antonescu punctează:„Domnul Mareşal Antonescu voia să participe chiar domnia-sa la acest Consiliu, pentru că durează aşa de mult soluţionarea acestei chestiuni, încât este timpul să i se găsească o soluţie, -aceasta cu atât mai mult cu cât eu însumi, de nenumărate ori, am stăruit pentru găsirea acestei formule definitive”.

 

Mihai Antonescu vs guvernatorul BNR

 

Au urmat apoi, în discursul de intimidare a lui Mihai Antonescu, un şir de acuze la adresa lui Alexandru Ottulescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. Acesta era învinuit voalat de stagnarea preluării de către stat a averii lui Max Auschnitt. Concret, supărarea lui Mihai Antonescu era pricinuită de faptul că BNR se opusese unui împrumut pe care trebuia să îl acorde Uzinele Reşiţa către Societatea Titan-Nădrag-Călan, valoarea împrumutului urmând să fie convertită în acţiuni la ultima societate:„...Am şi convingerile mele, un fetişism sentimental pentru domnul guvernator al Băncii Naţionale, pe care nu mă jenez să îl mărturisesc – eu n-am vrut atunci să pun problema că nu este admisibil ca Banca Naţională, care este mandatara noastră, să ajungă să tuteleze Statul într-o operaţie. În care nu are a exercita decât atributele pe care noi i l-am conferit”. Atacat, Alexandru Ottulescu i-a răspuns lui Mihai Antonescu:„Noi (BNR – n.r) v-am atras atenţiunea ca să nu se facă ceva ilegal şi pe urmă să fie supus altor discuţii”. Antonescu a răbufnit iar, dar la adresa ministrului Justiţiei:„Domnule ministru de justiţie, ştiţi care este interesul statului, ca Auschnitt să facă donaţiunea acum când este încă în închisoare. D-sa are dreptul să dispună de averea sa, fiindcă nu a pierdut exerciţiul drepturilor civile,  prin condamnaţiunea penală la care a fost supus. Domnul Auschnitt acum are dreptul să dea o procură”.

 

Soluţia:subscriere de acţiuni

 

De la dreptul pe care îl avea Auschnitt de a mandata pe cineva să îi administreze averea avea sa vină, într-un final, după nenumărate discuţii, soluţia prin care statul să poată accepta donaţia industriaşului şi, în acelaşi timp, să ajungă acţionar majoritar la Societatea Titan-Nădrag-Călan. Închis fiind, Auschnitt l-a însărcinat pe Orghidan să acţioneze în numele său, situaţie în care statul român nu mai putea fi acuzat de şantaj. Şi, la sugestia ministrului Finanţelor, s-a apelat la subterfugiu.

Concret, statul urma să folosească banii din conturile lui Max Auschnitt pentru a face la Titan-Nădrag-Călan o subscriere de acţiuni. Altfel spus, prin efectuarea unui aport la capitalul social al societăţii, cu bani proveniţi din conturile lui Auschnitt, statul român primea acţiuni de valoare nominală egală cu aportul, ajungând să deţină peste 50% din acţiunile societăţii.

Războiul îşi lăsa şi el amprenta asupra şedinţei Consiliului de Miniştri. Soluţia fusese, într-adevăr, identificată, dar punerea ei în aplicare (subscrierea de acţiuni la Titan-Nădrag-Călan) putea să fie primejduită de o potenţială acţiune postbelică a guvernului englez, acţionar şi el la Titan-Nădrag-Călan, coroborată cu o posibilă pierdere a războiului de către România. Aşadar, încă din ianuarie 1942, cineva se gândea şi la un astfel de deznodământ nefericit pentru ţara noastră. Mihai Antonescu era responsabil

însă cu eliminarea tuturor temerilor:„Domnilor, eu vă declar că guvernul englez ar considera aceste titluri ca proprietatea sa, sau ca intrând, prin blocare, în fondurile cu care guvernul englez urmează să îşi acopere eventualele despăgubiri, mai întâi pentru că am convingerea că nu vom ajunge să plătim despăgubiri Angliei şi în al doilea rând chiar dacă vom ajunge să plătim despăgubiri, vom avea şi compensaţii”.

Din nefericire pentru România, situaţia la terminarea războiului a fost cu totul alta de cum o anticipa, în 1942, Mihai Antonescu.

 

Mai citeşte:

Războiul nababilor:Malaxa vs. Auschnitt

Max Auschnitt, închis de Carol al II-lea, eliberat de Ion Antonescu

Fiul lui Malaxa, în clasa de la Palatul Regal

CIA despre Nicolae Malaxa:„Un om gata să vândă România URSS-ului"

""