Autor 1172 vizualizări


Criterion – grupare intelectuală a tinerei generaţii afirmate în deceniul al patrulea al sec. XX, care s-a constituit la Bucureşti, sub denumirea Asociaţia de arte, litere şi filosofie Criterion, organizată de Petru Comarnescu, şi a activat public între 13 octombrie 1932 şi 11 decembrie 1933.

Reprezentând direcţia spiritualistă a tineretului intelectual interbelic, Criterion a lansat un program cultural axat pe „noua spiritualitate”, definită printr-o viziune a sintezei între tendinţele dominante ale diferitelor generaţii;Comarnescu o denumea, cu un alt termen de circulaţie în acei ani, „completitudine”. Mircea Eliade a descris „spiritul criterionist” în Memorii, ca o emancipare de complexele „provinciale”, o creditare a „posibilităţilor de creaţie ale geniului românesc” în direcţia unei culturi majore şi o sfidare a tabuurilor impuse în discursul public de fobia „influenţelor nefaste” sau a „ideilor subversive” — denunţate ca „mecanisme infantile de apărare inerente” minoratului cultural. Eliade a mai caracterizat criterionismul şi drept cel mai interesant precursor al existenţialismului francez, care a însemnat „depăşirea momentului universitar în cultură, coborârea intelectualului în arenă, contactul direct cu publicul, îndeosebi cu tineretul” (era şi o aluzie la „trăirism”, ca experienţă vie a actului cultural, inspirat unei părţi a generaţiei sale de profesorul Nae Ionescu). Într-un articol promoţional din „Cuvântul”, Mihail Sebastian releva că numele însuşi al grupului conţine o declaraţie de principii şi un program:instituirea „criteriilor” şi a „spiritului critic” vizând (re)ordonarea valorilor curente ale timpului, astfel încât fractura de până atunci în spaţiul cultural dintre „mistici” şi „raţionalişti” să fie depăşită. Cu aceste mari ambiţii, în loc să o depăşească, Criterion va reactiva, într-o nouă etapă, polemica „generaţionistă”. Declanşată în 1927 prin serialul lui Mircea Eliade Itinerar spiritual din „Cuvântul” şi înteţită deManifestul Crinului alb lansat în 1928 în „Gândirea”, cearta dintre „bătrânii” de 30-35 de ani şi tinerii de 20-25 s-a reaprins, în ciuda apelului noului grup la solidarizare.

În deceniile următoare, nereconstituită cu rigoare documentară, istoria criterionismului a pendulat între ignorare/contestare şi mitizare. O serie de informaţii sunt totuşi certe. Grupul a adoptat modul de manifestare cel mai prizat în anii interbelici, prelegerile publice, prin care se exprima pretutindeni în ţară o reţea socioculturală de ligi, asociaţii, atenee, uniuni şcolare şi studenţeşti. Majoritatea membrilor noului cerc activaseră în Asociaţia Studenţilor Creştini, în Cercul Analele Române şi mai cu seamă în Gruparea Intelectuală Forum, întemeiată de Ionel Jianu, dar botezată de Petru Comarnescu, organizator acolo şi al renumitului ciclu de conferinţe „Explicaţia timpului nostru”, în urma unui incident între lider şi poetul Paul Sterian (indicat de Mihail Sebastian, în „Cuvântul”, drept coîntemeietor, alături de Comarnescu), din Forum s-a desprins un grup devenit nucleul viitorului Criterion;acest prim cerc de iniţiativă, numit familiar „cei şapte”, reunit într-o seară de aprilie 1932 în grădina coregrafei Floria Capsali, e consemnat de Petru Comarnescu în jurnalul său:Mircea Vulcănescu, Paul şi Margareta Sterian, Dan Botta, Mac Constantinescu, Floria Capsali — rămânând de adăugat Mircea Eliade (după propria mărturie) şi, desigur, Petru Comarnescu. Într-un comunicat de presă din mai 1932, printre iniţiatori mai sunt anunţaţi Haig Acterian, Ion Călugăru, Mihail Sebastian, Marcel Iancu, chiar şi viitorii inamici, părtaşi mai târziu la distrugerea grupului, Zaharia Stancu şi Sandu Tudor.

Tot jurnalul lui Petru Comarnescu arată auspiciile care au inspirat asociaţia;s-ar fi dorit „constituirea unui sindicat intelectual [...], mai curând o asociaţie de filosofie, arte şi litere”, propunându-se ca nume Daphne sau Argonauţii;privitor la orientare, Comarnescu specifică intenţia de a da semnalul concilierii între noile generaţii cu opţiuni ideologice diverse:„în asemenea situaţii sunt cel mai democrat, în sensul că doresc să fie o colaborare între toate forţele vii ale generaţiilor mai tinere. Vreau selecţie largă, libertate, generozitate, solidaritate.” Programul sindical e vizibil în proiectul de a înfiinţa o editură şi o revistă, de a organiza expoziţii şi concerte, de a tipări un buletin difuzabil în librării. Fondurile necesare urmau să provină din conferinţele publice.

Începând din mai, când îşi anunţă şi în presă asociaţia, membrii s-au întrunit de-a lungul verii 1932, pregătind programele pentru toamnă. Documente scriptice nu s-au întocmit, cel puţin după informaţia dată, într-un interviu, de H. H. Stahl, care parafrazează deviza Junimii:„Intră cine vrea, rămâne cine poate”, spunând că la Criterion „venea cine voia, pleca cine voia”, dar foarte puţini tineri de marcă ai generaţiei ar fi rămas pe dinafară. Invitat la 20 decembrie 1932 la o adunare generală a grupului, Octav Şuluţiu înregistrează printre cei prezenţi, în afara liderilor, şi pe Eugen Ionescu, Constantin Fântâneru, Mihail Sebastian, M. H. Maxy, Victor Brauner, Mihail Polihroniade, Constantin Noica, Petru Manoliu, I.I. Cantacuzino, Emil Gulian, Lucian Boz, Dan Botta, Alexandru Vianu, H.H. Stahl, Marcel Breslaşu (pe atunci Bresliska). Alte mărturii îi înregistrează şi pe Constantin Silvestri, Boris Caragea, Barbu Brezianu, Anton Golopenţia, Ionel D. Gherea, Constantin Floru, Nicolae Bagdasar, Gabriel Negri. Lipsa discriminărilor este evidentă:sunt împreună democraţi filoamericani (Petru Comarnescu) sau filofrancezi (Mihail Sebastian), „burghezi de centru”, „stângişti şi dreptişti, ţărănişti şi liberali, nihilişti şi mistici”, plasticieni, literaţi — clasicizanţi, modernişti, avangardişti —, sociologi, filosofi, gazetari.

Publicarea arhivei lui Mircea Vulcănescu aduce treptat indicii despre organizarea asociaţiei pe secţii (cu subsecţii) — cea ideologică (sau filosofică) reunind nucleul director;au mai funcţionat secţiile „Teatru”, „Plastică”, „Critică şi literatură”, „Spectacol”, dotate cu un secretariat efectuat voluntar, pentru consemnări în vederea alcătuirii unei arhive şi a editării buletinului, pare-se nerealizat. Secretar general era Petru Comarnescu, demisionat însă în decembrie. În afară de grădina şi sala de coregrafie a Floriei Capsali, „sediul” consacrat de întâlnire era cafeneaua Corso din Calea Victoriei. După tratative sinuoase, Al. Tzigara-Samurcaş, preşedintele Fundaţiei „Regele Carol I”, aprobă, pentru expunerile publice, aula acesteia, chiria fiind acoperită din cotizaţiile membrilor. Se tipăresc programe de sală, se răspândesc afişe.

În ultimul trimestru al lui 1932, Criterion exploda în arena publică. Emulând cu ilustrele „prelecţiuni” ale Junimii maioresciene sau cu gruparea Poesis, activă la începutul anilor ’20 în jurul „Ideii europene” a lui C. Rădulescu-Motru, dar inspirat şi de „procesele literare” („judecata” cu public a unor eroi literari sau teme-problemă), la modă în acei ani, Criterion a lansat un format de conferinţă provocator, simpozionul, cu expuneri în contradicţie şi complementare;Petru Comarnescu îşi revendică această concepţie (la fel alegerea termenului symposion „în cinstea lui Plato” şi numele asociaţiei). Modalitatea devine suspectă într-un mediu social ce se radicalizează politic. Fără longevitate în atari condiţii, tânăra asociaţie e îndeobşte apreciată ca „ultima tribună liberă” dinaintea scindării ireconciliable a vieţii publice româneşti. Anecdotica legată de simpozioanele de la Fundaţie relevă cu precădere carenţele de mentalitate ale publicului, ale presei şi oficialităţilor. Turbulenţă şi fanatisme la unii, măsuri de forţă şi cenzură la ceilalţi.

restul pe Istorii Regasite