Grigore Preoteasa pune umărul la asasinarea prietenului Lucrețiu Pătrășcanu

Nascut în Bucuresti, la 25 august 1915, într-o familie de muncitori, Grigore Preoteasa a urmat, dupa terminarea claselor primare si gimnaziale, Liceul Aurel Vlaicu din Bucuresti, unde s-a remarcat, din primii ani, prin inteligenta sa spontana si agera. Pasiunea sa pentru istorie, ca si pentru adevaratele valori ale culturii nationale si universale, era dublata de o puternica atractie pentru poezie. În 1932, la îndemnul criticului Pompiliu Constantinescu, pe atunci profesor la acel liceu, a publicat în revista Vremea, primele sale versuri. Interesul pentru stiintele socio-umane, ca si preocuparile sale literare îl determina sa se înscrie, în toamna anului 1932, la Facultatea de litere si filozofie a Universitatii din Bucuresti. La scurt timp, avea sa se implice în miscarea comunista ilegala, devenind un militant fidel si devotat. Prin tact si spirit de orientare a reusit-dupa cum aprecia, în Amintirile Sale, Mihai Novicov- "sa supravietuiasca maretiei sinistre de intrigi, lucraturi si malversatiuni care agita aceasta miscare din interiorul ei". De altfel, în ilegalitate, Grigore Preoteasa nu a detinut nici un fel de functie cât de cât importanta. Este de necontestat faptul ca a facut parte din Comitetul National Antifascist, alaturi de P. Constantinescu-Iasi, Iorgu Iordan, Tudor Bugnariu si altii. A fost arestat în mai multe rânduri, prima data la 20 septembrie 1934. La începutul anului 1935, a fost arestat, exmatriculat din Universitate si condamnat la doi ani si jumatate închisoare, pe care i-a executat la Jilava, Doftana si Craiova. Dupa eliberarea din închisoare, în cea de-a doua jumatate a anului 1937, si-a continuat activitatea revolutionara ilegala, în calitate de membru al Comitetului local Bucuresti al PCR. Nemaifiind primit la Universitate, s-a înscris la Academia Comerciala si, pentru a-si câstiga existenta, a lucrat la diferite întreprinderi. La începutul anului 1940, a fost arestat din nou, fiind trimis în lagar, mai întâi la Miercurea-Ciuc, apoi la Caracal si în cele din urma la Târgu Jiu. A reusit sa iasa din lagar cu câteva zile înainte de înfaptuirea actului de la 23 august 1944, venind la Bucuresti, unde din însarcinarea partidului, a pregatit aparitia legala a ziarului România libera, al carui redactor-sef va fi un timp. Ulterior, a fost director al Directiei Presei din Ministerul Informatiilor (1946), secretar general la Ministerul Afacerilor Straine (12 noiembrie 1947), ministru plenipotentiar în SUA (1948), profesor la catedra de istorie a României, epoca contemporana, din Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti, prim-adjunct (1955) si ministru al Afacerilor Externe (3 octombrie 1955-15 iulie 1957, când a fost înlocuit de Ion Gheorghe Maurer). Ca ministru al Afacerilor Externe, Grigore Preoteasa a depus o sustinuta activitate pentru sporirea prestigiului tarii pe arena internationala, pentru aplicarea politicii de pace si colaborare între natiuni, elaborata de partid si guvern. Lui i-a revenit sarcina de a reprezenta România, în 1956, la sesiunea Adunarii Generale ONU, dupa ce tara noastra devenise membra a acestei organizatii (1955). În discursul tinut, cu acest prilaj, remarca:"România este profund si organic interesata într-o politica de pace si colaborare internationala. Aceasta o determina sa promoveze cu staruinta, în politica sa externa, principiile coexistentei pasnice, colaborarea cu toate tarile pe picior de egalitate, respectarea reciproca a suveranitatii si integritatii teritoriale, neamestecul în treburile interne ale altor state. Pornind de la aceste principii, România tinde, în mod constant, catre largirea efectiva a relatiilor politice, culturale si de afaceri cu toate tarile, indiferent de regimul lor social".A fost ales membru al CC al PMR la Congresul al VII-lea al partidului (1955), iar plenara din iunie 1957 l-a desemnat membru supleant al Biroului Politic si secretar al CC al PMR, având sub îndrumarea sa sectoarele activitatii ideologice, cultura si presa.La 4 noiembrie 1957, un stupid accident de avion de pe aeroportul moscovit Vnukova i-a curmat brutal cursul vietii. A fost înmormântat în Cimitirul Militar Ghencea, în ziua de 13 noiembrie 1957. La mitingul de doliu-deschis de Florian Danalache-au luat cuvântul Ghe. Apostol, în numele Prezidiului Marii Adunari Nationale, al Guvernului si al CC al PMR;Leonid Brejnev-conducatorul delegatiei sovietice, secretar al CC al PCUS, Aurel Malnasan, din partea Ministerului Afacerilor Externe;Ion Iliescu, din partea studentilor;Virgil Trofin, din partea CC al UTM;Geo Bogza, din partea scriitorilor si al oamenilor de stiinta si Gheorghe Bors, secretar al Comitetului de partid de la complexul Grivita Rosie. Ramasitelor pamântesti ale celui decedat, în împrejurari neelucidate înca, nu le-a fost dat sa se odihneasca prea multa vreme în mormântul în care au fost înhumate, la 13 noiembrie 1957. Peste doar câtiva ani, au fost transferate de la Cimitirul Militar Ghencea, în rotonda monumentului funerar, din Parcul Libertatii (azi Carol I), proiectat de arhitectii Horia Maicu si Nicolae Cucusi,   înaugurat la 30 decembrie 1963. În primavara anului 1997, osemintele lui Grigore Preoteasa au fost exhumate, pentru a doua oara, si încredintate familiei, care traieste azi în strainatate. Cu siguranta ca, într-o alta conjunctura istorica, Grigore Preoteasa si-ar fi divulgat adevarata masura de intelectual veritabil. Din pacate, însa, el n-a putut scapa de boala comunista si depasi obiceiurile politice specifice epocii în care a trait. O marturie elocventa,   în acest sens, este scrisoarea sa, din 27 februarie 1948, catre Secretarul CC al PMR, recent descoperita în Arhivele Militare Române. În scrisoarea-redactata, nu întâmplator, imediat dupa Congresul general al PMR (21-23 februarie 1948)-, Grigore Preoteasa îsi face spovedania (autocritica) pentru neaducerea, pâna acum, la cunostinta Partidului si a conducerii sale, în speta, a lui Gheorghiu-Dej, a discutiilor sale, de dinainte si de dupa 23 august 1944, cu Lucretiu Patrascanu si a concluziilor la care a ajuns. Încercând sa motiveze acest lucru, semnatarul scrisorii invoca relatiile "foarte apropiate" pe care le-a avut, într-o vreme, cu Lucretiu Patrascanu, cristalizate în lagarele de la Miercurea Ciuc (1940) si Tg. Jiu (1943-1944). Având în vedere momentul si maniera în care Grigore Preoteasa a facut acest gest, se poate spune, fara teama de a gresi, ca el a însemnat, în fapt, o adeziune a sa la înlaturarea lui Lucretiu Patrascanu din conducerea partidului si, implicit, o încurajare pentru cei care au dispus, ulterior, destituirea acestuia din functia de ministru al Justitiei (martie 1948), arestarea si condamnarea lui la moarte.

"Am gresit ca n-am informat Partidul"

27.II. Nr. 177/1948Catre Secretariatul CC al PMRTovarasi,

În cursul Congresului general al PMR s-a ridicat problema elementelor care se înstraineaza de ideologia si principiile partidului clasei muncitoare. A fost citat un exemplu concret, cazul tov. Patrascanu. În legatura cu aceasta, întrucât tocmai cazul Patrascanu mi-a pus probleme care m-au framântat multa vreme, -framântare careia nu i-am dat o rezolvare partinica-întrucât am fost într-o vreme în relatii foarte apropiate cu tov. Patrascanu, relatii care s-au dizolvat în dauna si împotriva principiilor partidului, socot necesar atât pentru partid, cât si pentru mine, ca membru de partid, sa expun urmatoarele fapte si concluziile la care am ajuns.

Prieteni din lagarul de la Miercurea Ciuc

L-am cunoscut pe tovarasul Patrascanu în lagarul de la Miercurea Ciuc, în vara anului 1940, unde a stat o perioada foarte scurta. În iarna anului 1943, tov. Patrascanu a fost reinternat în lagarul Tg. Jiu. Aici relatiile noastre au devenit foarte apropiate. Tov. Patrascanu mi-a dat o atentie personala deosebita si a avut din partea mea cea mai prieteneasca atitudine. Continutul politic al prieteniei noastre l-au format pe de o parte discutiile asupra actiunii politice de dupa razboi-tov. Patrascanu expunea în general cele cuprinse în cartea sa de mai târziu "Problemele de baza ale României" -pe de alta parte atitudinea comuna fata de framântarile din organizatia de partid din lagar, tov. Patrascanu având rolul hotarâtor în schimbarea secretarului de atunci al organizatiei, Ovidiu Sandru. La venirea în lagarul de la Tg. Jiu a tov. Gheorghiu-Dej, tov. Patrascanu a discutat toate aceste probleme împreuna, dupa cum mi-a spus tov. Patrascanu, tov. Gheorghiu-Dej ar fi fost în general de acord cu parerile sale. Mi-a mai vorbit de o actiune de eliberare-pe cai legale-a unor tovarasi din lagar. Tov. Patrascanu parea multumit de discutiile cu tov. Gheorghiu-Dej, totusi înainte de eliberarea sa, mi-a remarcat ca tov. Gheorghiu-Dej ar avea tendinta de a se înconjura numai de oameni pe care îi cunostea din închisoare, de la Doftana sau Caransebes, având criterii înguste în privinta cadrelor. Mi-am însusit automat aceasta parere. În aceasta perioada i-am împartasit tov. Neagu Andrei convingerea ca nici eu, nici el nu vom figura pe lista pentru care urma sa se duca actiunea de eliberare. (Neagu Andrei fusese primul colaborator al tov. Patrascanu în actiunea de schimbare a lui Ovidiu Sandru din conducerea organizatiei de partid din lagar).

"Am început sa vad atitudinea nepartinica a tov. Patrascanu" La numai câteva luni dupa plecarea din lagar a tov. Patrascanu, parerea mea era schimbata. Viata de partid avea cu totul un alt aspect, istoria lagarului si atitudinea principalilor tovarasi fusesera supuse unui examen critic. O data cu aceasta s-au aratat ca nejuste, nepartinice si metodele prin care tov. Patrascanu dusese la schimbarea lui Ovidiu Sandru. Eram convins de aceasta greseala, dar nu-i acordam o importanta deosebita, tov. Patrascanu ramânând în vederile mele un tovaras de mare valoare pentru miscare. În privinta politicii de cadre, faptele aratau contrariul parerii tov. Patrascanu, pe care mi-o însusisem automat. Politica de cadre dusa fata de comunisti si de necomunisti, fata de social-democrati (M. Levin, Somuz, M. Rotman), fata de intelectuali etc, aratau pentru prima oara în lagar o preocupare profunda în acest sens. De altfel, chiar eu personal figurasem printre cei prezenti într-una din echipele ce urmau sa evadeze. Eliberându-ma cu doua saptamâni înainte de 23 august 1944, l-am întâlnit pe tov. Patrascanu preocupat pe de o parte de actiunea în curs, pe de alta parte de faptul ca nu era în primul organ de conducere al Partidului. (În Secretariat sau în Biroul Politic, nu-mi amintesc). Tot pe atunci mi-a spus ca tov. Bodnaras s-a opus eliberarii mele din lagar. La 23 august, tov. Patrascanu, având pe atunci conducerea Agitropului, mi-a încredintat o munca de mare raspundere în acele momente, conducerea gazetei România Libera, pe atunci singurul organ de presa al P.C., desi nu aparea oficial în numele Partidului.

A început sa se plînga ca e izolat

Curând dupa 23 august am început sa-l vad pe tov. Patrascanu tot mai rar, el încetând a conduce Agitropul, iar eu fiind absorbit într-o munca de presa intensa. L-am întâlnit numai în cadrul relatiilor de munca, în afara de doua ori:odata invitându-ma la masa, altadata chemându-ma la Ministerul Justitiei, în mod special. Mi-a spus ca m-a chemat pentru ca "sa-mi dau seama pe ce lume ma gasesc". De fapt, aceasta conversatie n-a adus nimic nou, tov. Patrascanu repetându-mi laolalta ceea ce în diferitele ocazii anterioare îmi expusese fragmentar, adica convingerea sa ca este supus unei actiuni de izolare si de îndepartare de la conducerea Partidului pe criterii personale. Ca tovarasii Maurer si Bodnaras împiedica o explicatie clara între el si tov. Gheorghiu-Dej, pentru motive carieristice. Ca de asemeni, tov. Ana este "mâncata" de tov. Maurer si altii. Ca se duce împotriva lui o campanie de denigrare prin toate mijloacele. Ca la Conferinta PCR se urmarea ca sa nu intre nici în CC, ci sa fie numai supleant. Ca multe din acestea se datoresc faptului ca el are un alt mod de viata, neinvitându-i pe alti tovarasi din conducere, neluând masa cu ei, etc. Nu mi-a expus o diferenta de principii, socotind dimpotriva ca orientarea generala (de pilda prima platforma lansata de PC) ar fi cuprinsa chiar în lucrarea sa "Probleme de baza ale României". Care a fost atitudinea mea în tot acest timp? Practic n-am devenit un instrument al tendintelor tov. Patrascanu. S-a întâmplat chiar contrariu. De exemplu, grupul pe care tov. Patrascanu îl strânsese în primele zile la România Libera (Belu Silber, Mihail Sebastian, Golopentea actualul director de la Statistica si altii), a parasit redactia foarte curând, chiar în primele saptamâni din cauza nepotrivirii de principii si metode dintre mine si ei. Sunt convins ca urmam linia Partidului. De pilda, chiar la prima sedinta de redactie, în noaptea de 23-24 august, la propunerea mea de a publica un avertisment pentru sasi, avertizându-i ca-i vom trata fara crutare în cazul ca se vor ralia trupelor germane, toti cei de fata-Silber, Elena Patrascanu, Sebastian, Golopentea-au cerut sa adresam acelasi avertisment si ungurilor din Transilvania. Le-am argumentat, fara sa-i conving, ca ar fi nejust politiceste si practic o provocare, si nu l-am publicat. Belu Silber a parasit definitiv redactia România Libera tocmai pentru ca am refuzat sa-i public un articol nestiintific, antimarxist, dar laudativ la adresa cartii tov. Patrascanu. "Probleme de baza ale României". Mi-am dat repede seama ca elementele din jurul tov. Patrascanu sunt straine de spiritul Partidului sau chiar dusmane. N-am cautat cauza însa la tov. Patrascanu, nici n-am presupus-o acolo, considerându-l mai departe un fruntas de valoare al miscarii. Am considerat chiar ca spusele tov. Patrascanu ar fi într-o buna masura reale.

"Am tacut fata de Partid"

Mi-am dat seama clar de tendintele fractioniste si de pericolul fractionist, când au început manifestarile pentru câstigarea popularitatii personale, chiar cu sacrificiul liniei principale a Partidului. Discursul de la Arad (tinut înainte cu câteva zile de cel de la Cluj care a determinat documentul tov. Gheorghiu-Dej asupra problemei nationale), mi-a parvenit la Directia Presei si l-am oprit, sesizând sectia de Educatie Politica. Când au început sa apara în presa reactionara ecouri si articole asupra pozitiei tov. Patrascanu în PC, mi s-a parut ciudat si l-am întrebat cum se explica. Mi-a raspuns ca se datoresc "oamenilor lui Bodnaras" (de la Serviciul special). N-am comunicat niciodata nimanui, spusele tov. Patrascanu. Greselile mele, care m-au framântat multa vreme si peste care am crezut ca nu mai pot sa trec fara sa le pun în fata Partidului, sunt dupa parerea mea, urmatoarele: -Neaducerea la cunostinta Partidului, din primul moment, a discutiilor cu tov. Patrascanu. (Stiam ca problemele ridicate de tov. Patrascanu sunt cunoscute conducerii Partidului, întrucât tov. Patrascanu mi le înfatisa chiar ca discutii cu membrii Secretariatului si CC. Ceea ce era însa important sa fie cunoscut, era faptul ca tov. Patrascanu încerca sa le introduca în jos, comunicându-le altora, întrucât nu era de presupus ca eu eram singurul caruia le destainuia).-Atitudine gresita chiar fata de tov. Patrascanu, caruia în loc sa-i sugerez sa caute problemele de principiu, îi sugeram sa caute sa lichideze chestiunile personale cu tov. Gheorghiu-Dej. -Atitudine gresita în momentul când, dându-mi seama de pericolul atitudinii tov. Patrascanu si dându-mi seama din plin de propria mea greseala, am tacut din nou si fata de Partid si fata de tov. Patrascanu. Înghetat în fata greselii, lucru care mi s-a mai întâmplat si în trecut, n-am avut curajul autocriticii în fata Partidului, socotind ca voi putea repera o asemenea problema fata de mine însumi. Atitudine cu atât mai gresita, cu cât tov. Gheorghiu-Dej mi-a dat posibilitatea sa vorbesc, acum mai bine de un an jumatate, vorbindu-mi personal si pe larg de pozitia tov. Patrascanu. (Fara îndoiala tov. Gheorghiu-Dej nu se oprise întâmplator la mine cu aceasta problema). Greseala cunoscuta mie, dar nespusa în fata partidului, a ramas ca un lat deschis, capabil sa ma traga înapoi. Judecata mea, ca nefacând nimic în sensul atitudinii tov. Patrascanu, poate fi suficienta pentru a ma considera solidar cu el, neluând pozitie deschisa chiar fata de tov. Patrascanu, a însemnat pur si simplu sa-l las sa conteze pe un partizan personal, întarindu-i pozitia lui. (Mi s-a parut ca tov. Patrascanu a început sa observe la un moment dat rezerva mea, întrucât nu m-a mai chemat si n-a mai deschis problema. Aceasta putea fi însa o simpla închipuire a mea). Toate acestea înseamna intrarea mea într-o mlastina fractionista si încercarea de a fugi din ea într-un singur picior.

"Nu trebuia sa ma tem de autocritica"

M-am gândit la cauzele greselilor mele. Cred ca ele nu s-ar fi produs, daca as fi avut o conceptie justa despre membrul de partid, daca admiratia mea s-ar fi îndreptat nu spre un nume, ci spre activitatea practica a omului respectiv. Ele nu s-ar fi produs daca luptele fractioniste din lagarul Caracal si Tg. Jiu n-ar fi lasat urme vatamatoare în obiceiurile si metodele mele de munca. Daca morala mea n-ar fi fost influentata de lungi hartuieli personale si lipsite de principii, care au caracterizat o vreme viata din lagar. De asemeni, ele nu s-ar fi produs daca as fi tras în mod serios învatatura necesara din greselile mele din trecut, daca as fi stiut sa nu ma tem de autocritica în fata Partidului. Am uitat ca în anul 1939, datorita caracterului anarhic si mic-burghez, am rupt legatura cu Partidul si ca toate acestea duc în mod fatal la înstrainarea de principiile si ideologia Partidului clasei muncitoare.   Cele expuse mai sus ma framântau, dupa ce le considerasem închise în mine, si le-am simtit capabile sa ma tina pe loc si sa ma traga înapoi, atunci când Partidul merge înainte. Congresul general al PMR mi-a dat posibilitatea sa vad înca odata cât a crescut miscarea si Partidul, cum s-au învins greutatile, cum s-au obtinut succesele si ce sarcini stau în fata membrilor PMR si mai ales ale vechilor comunisti. Felul deschis în care s-a pus cazul tov. Patrascanu m-a facut sa stiu ca am fost într-o forma grava partas la el. De aceea am deschis aceasta chestiune în fata Partidului, socotind ca masurile si critica Partidului fata de mine ma vor ajuta si hotarât fiind sa-mi fac datoria de membru de partid.

Semnat Grigore Preoteasa27.II.1948

(Articol aparut în revista Historia, nr.35, din octombrie 2004)