Autor 6986 vizualizări


Adevărurile istorice suferă mereu mutaţii în tomp, astfel că adesea se ajunge la tot felul de concepţii greşite despre vechile civilizaţii, mai ales odată cu influenţa divertismentului. Roma antică de exemplu ne-a devenit accesibilă prin literatură, sau cinematografie, dar viziunea artistică  a contribuit la închegarea unor mituri. Ca de pildă:

La luptele de gladiatori, soarta luptătorilor nu se decidea prin degetul orientat în sus sau în jos. Împăratul încleşta pumnul dacă dorea ca perdantul să piară. Fiind singurul cu drept de viaţă şi de moarte asupra combatanţilor, dacă gladiatorul îşi omora adversarul înainte de decizia sa, era acuzat de crimă.

Aşa-numitele vomitorii, despre care se spune că ar fi fost camere speciale pentru ca oaspeţii să îşi revină după ospeţele îmbelşugate, erau de fapt coridoare care înlesneau accesul la locurile din amfiteatre.

Termenul de plebei îl folosim adesea peiorativ pentru a ne referi la păturile sărace ale societăţii, dar în Roma reprezentau pur şi simplu membrii populaţiei fără privilegii. Plebeii puteau şi ei acumula averi însemnate, doar că nu deveneau astfel şi ei patricieni.

Ne imaginăm romanii mereu îmbrăcaţi în toga, dar aceste veşminte erau de fapt foarte formale, cam cum ar fi un frac astăzi. În multe regiuni singura dată când le purtau ar fi fost la înmormântare. Populaţia prefera mult mai simpla tunică.

“Si tu, Brutus”? nu au fost ultimele cuvinte rostite de Caesar. Suetonius menţionează de fapt că a rostit sintagma “şi tu” în greacă (kai su teknon), dar Shakespeare a inventat-o pe cea cu care suntem mai familiarizaţi astăzi. Iar ce au însemnat cuvintele nu putem spune cu certitudine, poate că Caesar i-a spus asasinului că va veni şi rândul său.

Gladiatorii nu erau doar bărbaţi. Femeile-gladiator apar în documentele epocii lui Nero (37-68), dar există indicii privind existenţa lor şi mai timpurie. Iuvenal deplângea în satirele sale faptul că multe dintre ele proveneau din clasa superioară, în căutarea aventurii şi divertismentului. Deşi împăratul Severus a interzis participarea gladiatoarelor, interdictia a fost în mare parte ignorată.

Nero nu a dat foc Romei, dimpotrivă, cel mai probabil nici măcar nu se afla la Roma când a izbucnit incendiul la câteva prăvăli cu bunuri inflamabile. Potrivit lui Tacitus, populaţia era în căutarea unui ţap ispăşitor, iar la rândul său împăratul a dat vina pe creştini petru a potoli zvonurile.

Contrar unui mit cunoscut privind cucerirea Cartaginei, care spune că romanii ar fi sărat terenurile pentru a preveni creşterea plantelor, aceştia au fost de fapt mai preocupaţi de capturarea sclavilor, măcelul populaţiei şi incendierea oraşului.

Crucificarea nu se aplica decât piraţilor, sclavilor, inamicilor statului, foarte rar cetăţenilor din afara Romei. Dacă un membru al nobilimii era condamnat la moarte, acestuia i se oferea posibilitatea de a se sinucide.

Romanii nu vorbeau chiar latina clasică pe care o învăţăm astăzi în şcoli, ci latina vulgata, de unde au evoluat şi limbile romanice. De asemenea, majoritatea patricienilor vorbeau fluent greaca.

Femeile nu erau chiar atât de lipsite de drepturi pe cât s-ar crede. Mariajele erau într-adevăr aranjate, dar fetele puteau refuza partenerii dacă demonstrau că nu se ridicau la standardele necesare. Divorţul era relativ simplu, soţia pur si simplu pleca de acasă şi îşi lua zestrea înapoi, iar abuzurile domestice erau ilegale. Nu li se permitea implicarea politică, dar puteau deţine proprietăţi.