Autor 6012 vizualizări


Forțat să renunțe la generalul Michael Flynn pe fondul scandalului Rusia-gate, Donald Trump și-a numit un nou consilier pe probleme de securitate națională în persoana generalului cu trei stele H.R. McMaster. El este una dintre legendele armatei americane și a campaniilor inițiate de SUA după atacurile de la 11 septembrie 2001.

Kissinger obișnuia să spună că, o dată ajuns în guvern, în administrație, începi să cheltuiești din capitalul intelectual pe care l-ai acumulat până în acel moment. Sub presiunea și intensitatea evenimentelor, nu ai timp să îl construiesti atunci, din mers. Așadar care este optica pe care McMaster o aduce la Casa Albă în privința celor mai importante provocări ale momentului – Statul Islamic și Rusia?

Herbert Raymond ("H. R.") McMaster are un doctorat în istorie militară la Universitatea Carolina de Nord la Chapel Hill. Un amănunt relevant pentru poziția pe care o va avea în administrația Trump este acela că disertația și-a dedicat-o malpraxisului decizional, care la nivelul Consiliului de Securitate Națională (NSC) al SUA, a făcut posibil dezastrul din Vietnam. Ulterior, în 1997, McMaster și-a publicat doctoratul sub titlul “Dereliction of Duty:Lyndon Johnson, Robert McNamara, the Joint Chiefs of Staff, and the Lies That Led to Vietnam”, devenind o lectură obligatorie în marile universități americane. Iată ce spune despre lecțiile războiului din  Vietnam: 

“Prima lecție asociată Vietnamului este că războiul este, de fapt, o extensie a politicii și că în orice război, operațiunile militare trebuie să consolideze obiectivele politice consistente cu interesele vitale aflate în joc în acel război. Dar pentru a consolida politic câștigurile militare, efortul militar trebuie să fie integrat cu toate celelalte elemente ale puterii naționale. Eșecul de a face asta a fost, desigur, una dintre marile probleme ale Vietnamului.

Totodată este esențial să nu uităm de contextul regional și global al conflictelor locale. Multe dintre situațiile în care ne găsim impun atât soluții interne (de securitate, economice, sociale, politice) dar si soluții care au o dimensiune internațională, precum convingerea statelor vecine să sprijine soluționarea conflictului sau la cel puțin să nu o submineze.

Nu în ultimul rând, războaiele rămân eforturi esențial umane. Asta înseamnă că trebuie să acordăm o atenție specială fortelor motrice ale conflictului, inclusiv dinamicilor locale, factorilor regionali, și mai ales să înțelegem că variabilele culturale, etnice, tribale și religioase pot afecta cursul războiului și rezultatul său într-un mod profund. În consecință, conceptele noastre defensive trebuie să integreze factorii economici, istorici și soecietali care determina ceea ce am putea să numim dimensiunea umană a războiului.” 

Generalul McMaster este un foarte atent observator al continuităților pe care istoria războaielor le dezvăluie și care rămân constrângeri decisive, inclusiv în campaniile militare contemporane.

“Trebuie să fim atenți să nu ignorăm caracterul fundamental al războiului care rămâne un demers profund uman, esențialmente politic, în mod inerent marcat de incertitudine. În cele din urmă, oamenii se luptă și astăzi pentru multe din aceleași rațiuni, așa cum făceau și în urmă cu 2500 de ani, când Tucidide exemplifică trei motive:frica, onoarea și interesul. Atât în Irak, cât și în Afganistan, am încercat să temperăm fricile minorităților, să conservăm simțul de onoare al fiecărui grup și să convingem comunitățile că cel mai bun mod de a-și proteja și avansa interesele este prin politică, mai degrabă decât prin violență”.

Al-QAEDA și ISIS 

McMaster este un veteran al campaniilor din Irak și Afganistan. Ele reprezintă experiențele sale formative principale dar și background-ul profesional pe care îl aduce la Casa Albă. În istoria militară contemporană el rămâne un studiu de caz pentru campania din 2005 din Tal Afar, Irak (la vest de Mosul, aproape de granita siriana) când regimentul său de cavalerie blindată a aplicat avant-la-lettre principii tradiționale de contrainsurgență (“curata-mentine-construieste”) pentru a pacifica orașul controlat de Al-Qaeda din Irak (precursorul Statului Islamic de astăzi). Câțiva ani mai târziu, succesul său operațional avea să-l inspire pe generalul David Petraeus în stabilizarea Irakului (2007-2008). Iată câteva dintre lecțiile epocii post 9/11 care îl vor ghida pe McMaster în pregătirea ofensivei administrației Trump împotriva Statului Islamic.

“În cele din urmă, pentru a ajunge la o pace sustenabilă la nivel local, este nevoie de o formula de acomodare, de un modus vivendi între diferitele grupuri care se află în competiție unul cu altul pentru putere, resurse și de multe ori, pentru supraviețuire. Ceea ce complică si mai mult această imagine și hrăneste conflictul extins, este capacitatea organizațiilor teroriste transnaționale și a grupărilor insurgente de a profita de aceste competiții locale pentru putere, resurse sau pentru supraviețuire pozitionandu-se ca protectori al uneia dintre părțile aflate în competiție. Este cazul Al-Qaeda care a încercat să obțină controlul prin brutalitate și intimidare pentru ca mai apoi să-și conserve suținerea în rândul populației, prin perpetuarea și accelerarea ciclurilor de violență comunitară la nivel local. 

În Irak și în Orientul Mijlociu, ISIS folosește violența și propaganda pentru alimentarea tensiunilor istorice, pentru amplificarea identităților sectare aruncând unele comunități împotriva celorlalte pentru ca mai apoi să se prezinte ca protectori ai uneia dintre părțile vătămate. ISIS folosește teritoriul pe care îl controlează pentru a mobiliza resurse în scopul perpetuării și accelerării conflictului, adesea, prin comiterea de atrocități și violuri în masă. ISIS își canalizează violența împotriva celorlalte comunități pentru a le forța să răspund, alimentând spirala violenței. Tot acest cerc vicios de violență crează haos și ISIS foloseste haosul pentru a-și impune controlul asupra teritoriului, populațiilor și resurselor.

Ciclul trebuie să fie cumva rupt prin înfrângerea fizică a adversarului și apoi prin consolidarea câștigurilor militare prin protejarea populației și a teritoriului. Ceea ce este la fel de important este etapa de consolidare psihologică a câștigurilor, printr-un aranjament societal care să calmeze fricile și să fie in acord cu sentimentul de onoare și interesele comunităților în conflict. Este aspectul critic pe care l-am reușit în Irak, între 2007 și 2010, cănd am ajuns să creionăm ceea ce s-a dovedit în cele din urma o foarte fragila acomodare politică între facțiunile războiului civil sectar. Uitându-ne în urmă, este clar că nu am făcut suficient pentru a susține  fragila acomodare politică și, prin urmare am asistat la o resurgență a violenței comunitare la scară extinsă, ceea ce a pregătit terenul pentru ISIS/Daesh.”

RUSIA și CHINA 

Deși format într-o epocă a războiului asimetric purtat preponderent de insurgențe non-statale, generalul McMaster nu poate ignora  celelalte provocări ale momentului. De fapt el ajunge la Casa Albă după ce a coordonat redactarea Conceptului Operațional al forțelor terestre americane, un document care vede revenirea competiției geopolitice dintre marile puteri și a războiul hibrid ca fiind cele mai importante tendințe ale ecosistemului internațional actual.

“Amenințările momentului includ Rusia și acțiunile sale agresive precum invazia Ucrainei sau acțiunile din Orientul Mijlociu unde s-a aliat cu un regim criminal și cu iranienii pentru a pune în aplicare o strategie care să perpetueze catastrofa umanitară din Siria. Rusia poartă un război limitat pentru obiective limitate. Scopul Rusiei nu este unul defensiv;actiunile sale inițiate încă din 2007 fac parte dintr-un efort extins care urmărește prăbușirea ordinii post Război Rece din Europa. Rusia a combinat puterea militară cu alte activități pentru a schimba peisajul geopolitic din Euroasia. În Crimeea și Ucraina, Rusia a fost capabilă să-și atingă obiectivele la un cost foarte mic, să-și consolideze câștigurile și să portretizeze reacția Statelor Unite și a aliaților NATO de susținere a Ucrainei ca fiind o escaladare a ostilitatilor. Ceea ce Rusia a făcut scoate în evidență imperativul de a revizui teoria descurajării și de a o face din nou relevantă problemelor geostrategice din Eurasia.

În același timp, trebuie să înțelegem natura strategiei lor-o campanie sofisticată care utilizează forțe asimetrice sub umbrela forțelor convenționale desfășurând o gamă largă de acțiuni de intimidare și coercitive pentru a instiga eventuale fracturi și schisme societale. Vedem și o foarte complexă campanie de propagandă derulată de canale precum RT pentru a semăna îndoiala în rândul popoarelor din UE. Cele mai multe dintre aceste trăsături își au rădăcinile în vechea strategie de tip Maskirovka în care Andropov era maestru iar acum unul dintre protejații lui, Vladimir Putin, se află acum în poziția de a coordona ceea ce unii observatori numesc războiul de nouă generație. Este important să înțelegem fiecare fațetă a sa, inclusiv folosirea rețelelor de crimă organizată pentru a-și promova obiectivele. Numai în momentul în care ajungem să înțelegem strategia adversarului vom avea o perspectivă asupra surselor lui de putere dar și asupra vulnerabilitătilor .

Si în cazul Chinei vedem un comportament similar. Si China își foloseste capabilitățile convenționale și neconvenționale pentru a schimba realitățile din Marea Chinei de Sud. Construieste insule și își poziționează capacități militare acolo într-un efort de intimidare a statelor din regiune și de impunere a unei forme de hegemonie. Cazurile Chinei și Rusiei, demonstrează nevoia de a ne concentra pe descurajare (în special pe “deterrence by denial”)-capacitatea de a convinge un potențial adversar că nu-și poate atinge obiectivele.” 

Materialul se bazează pe extrase din interviurile acordate de Generalul H.R. McMaster lui Octavian Manea pentru platforma Small Wars Journal.

Citește și:

Donald Trump:miliardarul afacerist, proaspătul preşedinte american ales 

Ministrul britanic de Externe îl compară pe Trump cu Ceaușescu 

De ce Viktor Orban l-a lăudat pe Donald Trump și ce cred maghiarii despre acest lucru?! 

Foto sus:Generalul H.R. McMaster (stânga), în vizită la Fort Bragg, North Carolina, cea mai mare bază militară din lume-(Wikimedia)