Autor 2519 vizualizări


După 13 septembrie 1872, prima gară a Ploieștiului a fost locul unde omul obişnuit îi vedea live pe oamenii despre care citise în gazete sau auzise vorbindu-se în piaţă, un spaţiu al socializării, care a schimbat obiceiurile, moda, limba, loisir-ul.

La 13 septembrie 1872, scrie Dana Mihai pentru Adevărul, linia București-Ploiești-Buzău-Galați-Roman a fost  inaugurată oficial  și, odată cu ea, și gările de pe traseu:București, Ploiești, Buzău.

Calea ferată și rolul ei în istoria orașului Ploiești

Majoritatea cercetătorilor istoriei  căilor  ferate consideră că, în secolul al XIX-lea, acestea au  însemnat pentru contemporanii lor ceea ce astăzi reprezintă pentru noi computerul.

Căile ferate au avut principalul merit că au învins tirania distanțelor, iar prin ele, Europa a inventat viteza. Dacă, la 1796, de la Ploiești la București, diligențele poștei făceau 13 ore, în 1872, trenul parcurgea aceeași rută în doar 2-3 ore. Acesta era marele merit al căilor ferate, al trenurilor, care deveniseră dintr-o dată un adevărat vehicul de inginerie socială. Prin intermediul căilor ferate, totul devenise mai accesibil, iar progresul și beneficiile lui erau palpabile pentru omul de rând.

Ploieștiul a fost unul dintre  primele orașe românești  privilegiate de construcția căilor ferate.  Decizia construirii căilor ferate, aici, a fost dictată în primul rând de factorul amplasării geografice, la întretăierea drumurilor spre Ardeal și Moldova, iar în al doilea rând, de lobby-ul unei generații extraordinare de ploieșteni, posesori ai unui spirit civic ieșit din comun.

Amplasarea favorabilă și spiritual civic ploieștean au făcut ca atunci, în 1868, când s-a luat decizia construirii coloanei vertebrale a căilor ferate din vechiul regat, linia București-Galați-Roman, Ploieștiul să fie inclus pe traseul acesteia.

Ploieștiul datorează  căilor ferate schimbarea de paradigmă economică de la o economie preponderent bazată pe comerț și agricultură-așa cum a fost pe întreg parcursul secolului al XIX-lea, economia locală-la o economie bazată pe industria petrochimică, pe comerț și agricultură, așa cum a fost cea a secolului trecut. 

Nu întâmplător, marile rafinării ploieștene au fost construite în preajma căilor ferate, a gărilor orașului.

Construirea Gării Ploieștiului

Procesul decizional, cel de proiectare și construire a căii ferate București-Ploiești, a fost unul de durată, dezbaterile politice fiind pornite în 1859 și finalizate abia în 1868.  Proiectarea  a fost începută în 1865 și terminată în 1867, iar construcția efectivă a liniei și a gărilor de pe traseu s-a derulat între 1868 -1872. La 13 septembrie 1872, linia București-Ploiești-Buzău-Galați-Roman a fost inaugurată oficial  și odată cu ea și gările de pe traseu:București, Ploiești, Buzău etc.  Linia începuse a fi folosită încă din toamna anului 1870.


Click pe imagini pentru o fotogalerie cu gara de atunci și de acum

Construcția liniei a fost încredințată lui Henry Bethel Strousberg, iar acesta a împărțit unor subcontractori  diferite segmente ale liniei. Studiul amplasamentului liniei, efectuat de inginerul francez, Henry Gavand,   a fost publicat sub forma unei  lucrări intitulate „Chemins de fer Roumains. Lignes de Bucarest a Pitesti et a Ploiesti", în 1867. La Ploiești, linia a fost subcontractată de Jean Marie et Compagnie,   lucrătorii  fiind italieni și austrieci. Se poate spune, citând un titlu al unui autor ploieștean, Ioan  Groșescu, că prin  intermediul căii ferate, Europa venise la Ploiești.

La data construirii ei, Gara Ploieștiului - așa cum i se spunea actualei Gări de Sud - era una dintre cele mai mari clădiri ale orașului, doar sediul primăriei fiind, se pare, de aceleași dimensiuni. Arhitectura monumentală sublinia ideea, larg răspândită în epocă, a gării văzută drept catedrală a progresului și știintei, iar  dimensiunile faraonice ale gărilor transmiteau clar acest mesaj contemporanilor.

De-a lungul timpului, gara a suferit câteva transformări substanțiale până să ajungă la aspectul din zilele noastre. Creșterea traficului de mărfuri și călători au condus și la primele modificări  realizate în 1886, iar în 1892-1894, gara a intrat într-un amplu proces de extindere. Lucrările, conduse de arhitectul N. Mihăescu, au dat orașului o nouă gară, care semăna izbitor cu gara  din Verona. Această formă a fost păstrată până în 1944, când gara a fost bombardată. Chipul de azi al gării de sud a fost realizat după război, între anii 1956-1959,  fiind concepută de arhitectul Titu Elian.

Gara Ploiesti a fost martora unor evenimente  din istoria noastră națională: aici a sosit, la 1877, țarul Rusiei, Alexandru al II-lea, a locuit  Constantin Dobrogeanu Gherea, între 1882-1920,   restaurantul deținut de el în gară, fiind cel mai bun restaurant al orașului unde,   adeseori, Caragiale și alte nume mari ale literaturii noastre  se opreau pentru a  discuta cu Gherea. Gării și liniilor ferate li se datorează expresia , , a întoarce ca la Ploiești".

Gara ca tribună politică

Spectacolul  gării era unic şi de neimaginat  cu câteva decenii în urmă, întrucât prin intermediul gării, căilor ferate, în secolul al XIX-lea, viaţa politică s-a  schimbat, a devenit  accesibilă  şi naţională, pentru că spre deosebire de epoca anterioară, când numai elita locală avea privilegiul de a asista la acest gen de ceremonii, acum sunt implicate şi prezente şi masele, atunci când personalităţile sosesc în spaţiul gării, sau susţin discursuri. Reducerea tiraniei distanţelor așa cum bine au numit-o Jean Michel Gaillard și Anthony Rowley permitea oamenilor politici să acopere un spaţiu mai mare într-un interval de timp sensibil îmbunătăţit comparativ cu deceniile anterioare.

Ca atare gara primește o nouă valență, aceea de tribună politică, am spune una inedită  și inovatoare pentru secolul al XIX-lea. În cadrul ceremonialurilor desfășurate în spațiul gării, actorii politici de prim rang, partide politice transmit mesaje politice cu impact, după caz, intern sau internațional.  Peste tot în Europa, inaugurările liniilor ferate, vizitele suveranilor străini, ale membrilor guvernului, transformă gara în tribună  politică la cel mai înalt nivel, contribuind în același timp la democratizarea vieții politice și la educarea cetățenilor care  participă masiv și curios la aceste evenimente, iar în unele cazuri gara, vecinătățile ei sunt percepute și delimitate ca spații ale unei anumite ideologii, sau ca mediu de propagare a unor idei politice.

În fond, căile ferate prin  tehnologia uzitată și prin arhitectura monumentală a gărilor transmit un mesaj politic:măreția, grandoarea imperiilor, aspirațiile de afirmare și progres ale statelor mici și mijlocii, consacrând astfel locul gărilor ca spațiu, tribună politică. Iar gara Ploieștiului nu face excepție.  Construcția gării, reflecta în sine, mesajul de modernizare și europenizare al spațiului românesc.   

Loc de pelerinaj pentru vedetele vremii

Gara, dintr-o dată, a devenit un loc al festivităţilor şi sunt destul de abundente dosarele din arhive ale autorităţilor vremii şi ziarele de relatări privind festivităţile organizate cu prilejul trecerii iluştrilor oaspeţi.

Dacă am folosi o metaforă, am putea spune, fără să exagerăm, că gara este cinematograful încă neinventat din anii '70 ai secolului XIX, locul unde omul obişnuit, locuitor urban sau rural, îi vede livepe oamenii despre care citeşte în gazete sau aude vorbindu-se în piaţă;este un spaţiu al socializării, care schimbă obiceiurile, moda, limba, loisir-ul.

După ce iese de la ceremonia religioasă săptămânală, unde tocmai au fost condamnate uneltele diavolești ale progresului, care tulbură liniștea patriarhală, el se duce la gară să vadă și să miroasă fumul iadului promițător adus de  fascinantele locomotive.  Se poate spune că  spaţiul gării era locul unei adevărate expoziţii, un loc de confluență, unde Europa occidentală se întâlnea cu cea orientală:se puteau vedea tehnologia feroviară avansată a timpului-locomotive din toate marile fabrici ale Europei sau Americii, impunătoarele uniforme feroviare calchiate după cele germane, decorurile somptuoase ale gărilor imitând pe cele franţuzeşti.

Peste ele se suprapunea spectacolul vânzătorilor de dulciuri turceşti, lăutarilor, călătorilor şi marginalilor, pe fondul aromelor emanate de  restaurantele cu ţuică fiartă şi sarmale, dar și al inconfortului oferit de praful de pe străzile nepavate. Totul era fascinant pentru românul de rând, dar şi pentru occidentalul venit aici pentru prima oară.

File din viitorul volum al monografiei Ploieștiului

Informațiile ne-au fost puse la dispoziție de profesorul și istoricul Dorin Stănescu și sunt file inedite din viitorul volum II din „Marea Carte a Ploieștilor", aflat în pregătire la „Societatea Culturală Ploieşti - Mileniul III".

La 74 de ani de la apariția primei monografii a orașului Ploiești, realizată de Mihail Sevastos, și după o muncă titanică, de un deceniu, 16 istorici, profesori, arheologi și cercetători au dăruit ploieștenilor „Marea Carte" a orașului.

În 1937, prozatorul și gazetarul Mihail Sevastos publica monumentala lucrare „Monografie a orașului Ploiești", singura de asemenea proporții și tinută grafică apărută în România până la acea dată. Evoluțiile economice, politice și sociale explozive, înregistrate în tot acest timp impuneau o nouă monografie care să facă cunoscute ploieștenilor trecutul și prezentul orașului în care locuiesc.

Lucrarea este concepută în trei mari volume, în format A4, fiecare de câte aproximativ 1.000 de pagini. Primul tratează istoria și populația și este dedicat lui Mihai Viteazul. Al doilea este dedicat petroliștilor și tratează viața economică, iar al treilea, un tratat despre viața culturală, este închinat lui Caragiale.

 

 

 

 

Sursa:www.adevarul.ro