Autor 1926 vizualizări


Dosarul ediţiei lunii august a revistei noastre pare desprins din romanele bune de spionaj. Ion Cristoiu aduce în faţa cititorilor revistei „Historia” un regal al genului. În 1973, înainte să plece în vizită oficială în SUA, la invitaţia preşedintelui Richard Nixon, Nicolae Ceauşescu acordă un interviu publicaţiei „Business Week”, trimisul prestigioasei publicaţii la Bucureşti, în vederea întâlnirii cu liderul român, fiind redactorul-şef adjunct John Pearson. Până aici nimic senzaţional. Înaintea vizitelor în străinătate exista obiceiul acordării unor interviuri, iar în 1973, imaginea lui Nicolae Ceauşescu în Occident era aceea a unei vedete din lagărul comunist, cu totul alta decât avea să devină câţiva ani mai târziu. Numai că John Pearson nu este John Pearson, ci românul Ion Agheană, agent al Securităţii plasat ca fantomă în Statele Unite.

Ca în toate cărţile de spionaj, Ion Agheană fusese declarat mort în România pentru a putea activa sub numele Pearson în America. Cum-necum, ajunge redactor-şef adjunct al revistei „Business Week”, calitate oficială în care vine la Bucureşti! Cercetătorii cazului sunt împărţiţi. Unii afirmă că spionul român trecuse în tabăra CIA, care îl trimite înapoi în ţară folosind ocazia unui interviu la cel mai înal nivel. Alţii susţin că agentul Securităţii nu defectase la americani, ci se comporta conform cerinţelor noii sale identităţi.

De aici încolo lucrurile sunt senzaţionale. Interviul apare în „Business Week” şi este preluat şi în „Scînteia”. Să ne imaginăm scena interviului. Ştia Nicolae Ceauşescu că Pearson este Agheană? Bănuia că poate fi agent dublu? S-a prefăcut tot timpul că vorbeşte cu un ziarist american get-beget sau, la sfârşit, l-a decorat pentru succesul implantării sale în America?

Fuga lui Pacepa a distrus reţeaua de fantome a Securităţii 

Misterele acestui caz sunt departe de a fi elucidate. Personajul mai apare prin România şi pe continentul american înainte de a i se pierde urma. Defectarea lui Pacepa a dus la prăbuşirea reţelei de fantometrimise în Occident. Cetăţeni onorabili din lumea liberă au dispărut brusc de acasă şi au apărut în România socialistă, acolo unde cu ani înainte fuseseră declaraţi trecuţi în alt tărâm, dincolo de comunism şi de capitalism.

Războiul rece s-a încheiat, lumea s-a schimbat radical faţă de ceea ce era cu numai 40 de ani în urmă. Dar vedem şi în zilele noastre cum presa internaţională devine teatrul de război al unor confruntări între actori politici interni angajaţi în lupta pentru putere. Interesele străine ale unora sau altora legate de ceea ce se întâmplă pe Dâmboviţa sunt şi ele reflectate în cele mai prestigioase ziare cu impact la nivel mondial. Spre deosebire de alte timpuri, acum totul pare mai simplu. Informaţia circulă liber. Mediile electronice transmit în timp real tot ceea ce se întâmplă. Nu mai există graniţe, nu mai există secrete. Pare că totul este un uriaş Big-brotherîn care până şi comploturile sunt transmise live spre deliciile spectatorului din toate colţurile planetei. Într-o asemenea abundenţă infomaţională, ai impresia că ştirea şi evenimentul se nasc singure, deschizi Internetul şi afli totul, de parcă circuitele electronice autogenerează realităţi la care nimeni nu se aştepta. Poate jurnalişti ca John Pearson nu mai sunt necesari în ziua de azi. Oare aşa să fie?