Autor 3575 vizualizări


Moştenirea grea a anilor '30 ai secolului trecut este reprezentată de tendinţa de ascensiune a forţelor politice aflate la extremele eşichierului politic.Deceniul patru al secolului XX aducea în majoritatea statelor europene regimuri politice autoritare, democraţia devenind un ”moft”în condiţiile crizei economice şi existenţei problemelor geopolitice rămase nerezolvate de tratatele de la Versailles.

Un elev de clasa a VII-a, atunci când studiază la istorie despre situaţia politică a Europei interbelice, este pus în situaţia de a număra pe degete democraţiile autentice care supravieţuiseră pe continent, în ajunul celui de-al doilea război mondial.Prin urmare, până şi un copil de 12-13 ani poate deduce că aceasta a fost o greşeală a istoriei care nu ar mai trebui să se repete.

În niciun caz, nu am dori sub nicio formă  reeditarea situaţiei din acele vremuri, când triumfau atitudinile extreme faţă de anumite probleme sociale, iredentismul şi militarismul din politica externă.Nu am vrea de asemenea să revedem state naţionale distruse de acţiuni precum Acordul de la Munchen(1938) sau Dictatul de la Viena(1940).Pretenţiile teritoriale şi destabilizarea raportului populaţie-stat de către grupuri care îşi afirmă apartenenţa la o anumită comunitate etnică sau religioasă mai mult decât la statul în care trăiesc, ar trebui să fie probleme de neluat în calcul în Europa secolului XXI, cum, de altfel, nici xenofobia, rasismul sau antisemitismul nu ar trebui să se regăsească printre temele predilecte de dezbatere ale unor partide politice într-o lume civilizată.

Partidele anti-imigraţie şi dreapta naţionalistă europeană

Într-o democraţie, sunt acceptate, pe lângă partidele cu o orientare politică moderată, şi forţele de extremă dreaptă şi extremă stângă în scopul realizării unui echilibru.De obicei, partidele extremiste reuşesc cu greu să atingă pragul electoral, şi implicit, să aibă reprezentare parlamentară.Însă, anumiţi factori declanşatori determină ascensiunea acestora şi câştigarea a peste 10% din electorat.Debutul crizei economice în Europa, în anii 2009-2010, a însemnat un moment favorabil pentru pătrunderea pe scena politică europeană a extremismului.Partidele politice de centru s-au confruntat şi se confruntă şi în prezent cu o scădere a popularităţii, dovedind de multe ori că sunt incapabile în a găsi soluţii pentru ieşirea din impas, austeritatea nefiind o măsură economică care să aducă voturi în plus.

Extremiştii sunt specialişti în a găsi vinovaţi.În vestul Europei, partidele anti-imigraţie şi eurosceptice câştigă tot mai mult teren.În Olanda, un partid fondat recent(în 2006), Partidul Libertăţii are o poziţie radicală faţă de muncitorii veniţi din estul Europei.(de exemplu, acesta a lansat în 2012 un site anti-imigraţie).Alte teme prezente în platforma politică a acestui partid sunt anti-islamismul şi euroscepticismul:se opune extinderii Uniunii Europene, mai ales aderării Turciei.

Partidul Libertăţii(PVV), condus de către Gert Wilders, are în prezent 24 de locuri în Parlamentul Olandei, după ce în 2010 a câştigat voturile de  la peste 15% dintre alegători.Alte formaţiuni politice cu poziţii asemănătoare sunt Liga Nordului(Italia);Partidul Progresist(Norvegia);Partidul Poporului (Elveţia) şi UKIP din Marea Britanie, care a reuşit să câştige aproape un sfert din voturi la recentele alegeri locale parţiale(mai 2013).O atitudine mai moderată o are Frontul Naţional din Franţa, condus de către Marine Le Pen, care se disociază de celelalte partide extremiste din Europa.[1]

Anul 2012, an electoral pentru majoritatea statelor europene, a fost privit cu teamă de către analiştii politici datorită sondajelor de opinie care arătau o popularitate în creştere a extremiştilor.Nu a fost cazul ca aceştia să ajungă la putere şi să formeze guverne, dar au reuşit să câştige în medie 10-15% la din voturi în statele vizate.Un articol scris într-o notă optimistă, (Europa nu devine extremistă, Irish Times, 31 iulie 2012, autor Dan O'Brien[2])arată că ipoteza potrivit căreia situaţia Europei începea să semene cu cea din anii '30 a fost falsă, democraţia având câştig de cauză în faţa autoritarismului, iar singurele schimbări survenite în urma alegerilor au vizat înlocuirea guvernelor care nu au reuşit să gestioneze eficient criza economică(exemplul Spaniei, Franţei, Greciei, Italiei sau României).Reamintim totuşi cazul Greciei, unde era o probabilitate destul de mare ca alegerile să fie câştigate pentru prima oară în Europa ultimilor 50 de ani de către un partid comunist(Syriza, condus de Alexis Tsipras), fapt ce nu s-a întâmplat.

În partea de est a continentului atrag atenţia tot mai mult în ultima perioadă două partide care au împrumutat anumite elemente din simbolistica şi ideologia nazismului german:Zorii Aurii din Grecia şi Jobbikdin Ungaria, amândouă reuşind să obţină reprezentare parlamentară la recentele alegeri.Cel din Grecia(Chryssi Avghi în limba greacă) are o platformă politică asemănătoare partidelor extremiste anterior amintite:consideră că situaţia economică precară a ţării se datorează imigranţilor musulmani.Acţiunile acestuia sunt extrem de violente, fiind îngrijorător şi faptul că tot mai mulţi tineri şomeri devin membrii sau simpatizanţi ai partidului de extremă dreaptă.Pe plan internaţional, îşi doreşte să exporte şi în alte state ideologia sa, vizând crearea unei ”internaţionale neo-naziste”, contând şi pe sprijinul diasporei greceşti.

Extremismul maghiar, la cote alarmante

Nu numai extremismul maghiar este îngrijorător, ci şi toate aspectele legate de regimul politic din Ungaria de după 2010, odată cu instalarea guvernului condus de Viktor Orban.Acţiunile interprinse de acesta în ultimii trei ani sunt hilare şi, indiscutabil, nu au nicio legatură cu actualitatea.

Noua constituţie maghiară, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012, aduce atingeri grave libertăţii presei, independenţei justiţiei, competenţelor Curţii Constituţionale şi sistemului electoral.Poate fi interpretată şi ca un semnal de alarmă privitor la tendinţa altor lideri europeni de a modifica legea fundamentală a statului în favoarea lor.Ne confruntăm cu o Ungarie puternic ancorată în trecut, care aduce în atenţia Europei aceleaşi probleme din perioada interbelică:anularea tratatului de la Trianon şi visul Ungariei Mari.Tot din perioada interbelică, este reiterat din ideologia fascismului maghiar mitul prin care ungurii ar fi descendenţii unor triburi turanice din Asia Centrală (doctrina turanismului), justificat prin încercarea de ”a regăsi rădăcinile naţiunii maghiare”(important de citit pe această temă articolul apărut în ziarul ceh Hospodářské noviny[3] ).

Această politică naţionalistă cu tendinţe autoritariste are consecinţe destul de vizibile:se estimează că 500000 de maghiari au emigrat în ultimii doi ani, acesta fiind rezultatul concret al unei guvernări nerealiste.Budapesta, până de curând un centru cultural la fel de important ca Viena sau Berlin, nu mai are aceeaşi anvergură pe scena culturală europeană de când Fidesz conduce ţara, capitala Ungariei devenind  ”un câmp de ruine cultural”[4], conform unui articol apărut în ziarul berlinez Der Freitag, în martie 2013.

Un fapt extrem de deranjant este relativa complicitate dintre Fidesz, partid aflat la guvernare şi formaţiunea de extremă dreapta, Jobbik.”AlianţaTinerilor de Dreapta-Mişcarea pentru o Ungarie  mai bună ”este un partid înfiinţat în anul 2003, care începe să îşi facă simţită prezenţa începând cu 2007, când iniţiază constituirea asociaţiei para-militare Garda Maghiară, care prin simbolurile folosite şi retorica sa amintea de Partidul Crucilor cu Săgeţi.Aceasta avea să fie interzisă în anul 2009, printr-o decizie a Curţii de Apel Budapesta.Cu 47 de locuri din 386 în Parlamentul Ungariei, Jobbik continuă să aibă o influenţă asupra politicii maghiare, iar în ultima vreme, după cum am văzut, acţiunile acestora vizează tot mai mult obţinerea autonomiei teritoriale a secuilor din România.Aceste acţiuni destabilizează relaţiile bilaterale dintre Ungaria şi România, reglementate de Tratatul de cooperare din 1996 şi Parteneriatul Strategic semnat în 2002.Pe deasupra, cele două state sunt aliate în cadrul a două organizaţii internaţionale, NATO şi UE, iar pretenţiile  ridicate de statul maghiar ar trebui să fie un subiect închis.

Fără îndoială, în cadrul obiectivelor extremismului maghiar primează interesele geopolitice ţinute în frâu între 1945 şi 1990, perioadă în care Ungaria a făcut parte din blocul sovietic.Este un stat cu o treime din populaţie aflată în afara graniţelor, problemă menţinută de diplomaţia maghiară chiar şi după integrarea în structurile euro-atlantice şi la care nu ne aşteptăm să renunţe prea uşor.[5]

Uniunea Europeană, garant al păcii şi stabilităţii

Dacă pe plan economic, proiectul european a dat greş, pe de altă parte putem afirma că simpla existenţă a Uniunii Europene garantează pacea şi stabilitatea dintre statele membre, organizaţie ce se dovedeşte a fi mult mai eficentă decât Societatea Naţiunilor şi sistemul tratatelor de la Versailles care au încercat să definească un cadru de cooperare şi stabilitate în perioada interbelică.Vin să susţină acest fapt cei de 50 de ani de pace, în care continentul european nu s-a confruntat cu un conflict militar de proporţii.În acest context, atitudinile şi acţiunile extreme din politica europeană rămân doar la nivel declarativ.

Pe de altă parte, sunt şi probleme serioase care sunt puse în discuţie de către partidele extremiste, ignorate de cele cu o orientare politică moderată sau considerate subiecte tabu:deficitul democratic al Uniunii Europene, unde deciziile sunt luate doar de Bruxelles, fără a ţine cont de interesele statelor membre;corporatismul şi capitalismul sălbatic sunt cu adevărat aspecte ce ţin de actualitate.Putem fi de acord că Partidul Noua Dreaptă din România a avut dreptate în 2006 când avertiza asupra anumitor dezavantaje ale integrării ţării noastre în Uniunea Europeană.

Însă, retorica xenofobă, precum şi reînvierea ideologiei extremiste a anilor '30 nu îşi mai au locul în prezentul pe care îl trăim.Tinerii care sunt atraşi de aceste mişcări pot avea inteligenţa necesară să inventeze altele, adaptate secolului XXI.Mult mai viabile sunt mişcările politice”grass-roots”(la firul ierbii), de genul Tea Partydin S.U.A. sau Mişcarea 5 steledin Italia.

""