EXCLUSIV Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii, rupe tăcerea: „Procesul lui Ceauşescu a avut trei etape. La Târgovişte s-a executat sentinţa!“

Autor 41828 vizualizări


Generalul-colonel Iulian N. Vlad consideră că, în decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu era izolat pe scena politică internaţională. Fără niciun sprijin extern, dictatorul român avea soarta pecetluită, iar încercarea lui de a se agăţa de putere cu orice preţ ar fi degenerat într-un masacru dacă generalul-colonel Vlad, în calitatea sa de şef al Departamentului Securităţii Statului, nu ar fi dat ordin unităţilor de Securitate să nu tragă.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“, generalul-colonel Iulian N. Vlad spune că are conştiinţa împăcată. „Cred că am făcut tot ce se putea face, pentru a evita un masacru. Ordinul dat de mine, ca unităţile de securitate să nu tragă a fost unul extrem de important. În Bucureşti aveam aproape 2.000 de oameni pregătiţi să apere obiectivele din centrul Capitalei. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu-i retrăgeam? Un măcel!“. Fostul şef al Departamentului Securităţii Statului spune că a înţeles că soarta dictatorului fusese pecetluită, acesta fiind izolat pe plan extern. Într-un raport din 1 decembrie 1989, scris olograf, în exemplar unic, semnat şi parafat de generalul-colonel Iulian N. Vlad şi adresat preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu, acesta îi prezenta problemele ce urmau a fi abordate în cadrul întâlnirii de la Malta, 2-3 decembrie 1989, între Mihail Gorbaciov şi George Bush: 

„1. În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant în toate problemele internaţionale.

– Este de aşteptat să se ajungă la noi înţelegeri de restrângere a zonelor de confruntare directă în favoarea celor de convergenţă a intereselor. – Sunt date că URSS va face noi concesii în favoarea americanilor, în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare.

– Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul european care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ţările socialiste şi cele capitaliste şi asigurarea transpunerii în practică a conceptelor privind „dezideologizarea relaţiilor internaţionale“-şi crearea aşa-numitei „case comune europene“.

– În acest context, se va aborda şi problema existenţei celor două blocuri militare, în sensul menţinerii acestora încă o anumită perioadă, cel puţin până la stabilizarea situaţiei din Europa de Est.

– În ceea ce priveşte intensificarea preocupărilor guvernului de la Bonn pentru reunificarea Germaniei, se va conveni să fie sprijinite, dar pentru o perioadă temporizate spre a fi încadrate în „procesul de integrare europeană“.

– Ambele părţi se vor pronunţa pentru accelerarea negocierilor bilaterale de reducere a armamentelor şi cheltuielilor militare, URSS fiind interesată să aloce mai multe fonduri pentru satisfacerea unor necesităţi interne, iar SUA să diminueze deficitul mare al balanţei de plăţi. Este posibil ca, în timpul întâlnirii, Bush să facă publică intenţia de a reduce efectivele americane staţionate în Europa, ca un răspuns la măsurile similare adoptate unilateral de URSS.

– Pe planul relaţiilor bilaterale, preşedintele SUA va manifesta disponibilitate pentru sprijinirea economică a URSS, condiţionat de extinderea reformelor sovietice prin luarea în considerare în şi mai mare măsură a mecanismelor economiei de piaţă.

– Pe lângă solicitarea expresă de ajutoare financiare, Gorbaciov va insista pentru obţinerea de către U.R.S.S. a clauzei naţiunii celei mai favorizate din partea SUA, precum şi pentru reducerea restricţiilor pe linia transferului de tehnologie.

Continuarea pe adevarul.ro

""