Europa de Sud-Est și Europa Centrală: Două concepte geopolitice în istoriografia ultimelor două secole

În 1916, părintele unuia dintre conceptele geopolitice pe care le voi discuta mai jos, pastorul luteran german de orientare creștin - socială Friederich Naumann publica la Berlin opul intitulat „Bulgarien und Mitteleuropa”, omagiu al unui autor central-european supus al kaiserului Wilhelm al II-lea și membru al Reichstagului, adus țării balcanice unde, de aproape două decenii, cârmuia un suveran german din familia de Saxa- Coburg- Gotha [1]. 

„Momentul Naumann”

Citarea acestei lucrări ilustrează simbolic o legătură istoriografică veche pe care astăzi o reactualizăm în noile condiții istorice ale continentului. Va fi de adăugat de îndată că ea apărea la numai un an după ce același Naumann – apropiat de un Max Weber și de un Werner Sombart – publicase cartea de mare impact „Mitteleuropa”(Berlin, 1915), probabil cel mai mare succes de librărie, după publicarea memoriilor lui Bismarck [2].

Cu un răsunet internațional notabil, această carte a fost un manifest, devenind un program ideal: în plin război ea propovăduia construirea unei comunități germanice a celor două imperii central- europene, cu un caracter „gross- deutsch”, realizând un „mitteleuropäisch Wirtschaftsraum” mergând de la Vosgi la Vistula. Volumul a fost tradus imediat în englezește – Marea Britanie fiind principalul rival al acestei comunități proiectate de Naumann –, primind o prefață a lui William James Ashley de la Birmingham [3].

Imediat după război – și citez aici un erudit francez care a studiat evoluția istorică a conceptului – această „Mitteleuropa” a fost „concepută ca un teritoriu intermediar între peninsulele decupate ale vestului și masa monotonă a Estului Europei, loc de contact al influențelor oceanice cu influențele continentale, legături între lumea forestieră a Atlanticului și stepele continentului euroasiatic” [4].

Pe urma lui Naumann (foto) știința geopoliticii înregistrează două momente de vârf în definirea Europei Centrale și a relațiilor sale cu Europa de Sud- Est. Primul este cel al lui Karl Haushofer, general și profesor münchenez care a creat faimoasa „Zeitschrift für Geopolitik” și care, prin Rudolf Hess, pare a-l fi înrâurit direct pe Hitler în formarea conceptului de „Lebensraum”. Pentru el „Mitteleuropa” însemna țările baltice, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria dar, și – atenție – România, Bulgaria, Albania, Iugoslavia, din ea lipsind însă Germania [5].

Concepția aceasta, din 1939, se reflectase deja în 1933, într-un compendiu apărut la Potsdam [6], unde, de data aceasta, Europa Centrală cuprindea Lichtenstein, Elveția, Austria, Cehoslovacia, Polonia și țările baltice, în vreme ce „Osteuropa” era doar Rusia. Exact acest fel de a gândi al savanților dintr-al treilea Reich se va regăsi în gândirea unor politologi americani de după căderea comunismului (Zbigniew Brzezinski) [7].

„Momentul von Schumacher” Al doilea moment a fost marcat de Rupert von Schumacher, cel ce a moștenit de la Haushofer – care s-a sinucis în 1946 în urma anchetelor Aliaților –, obsesia granițelor, afirmând chiar conceptul de „das Grenzvolk” cu referire la cei care au fost așezați în „mărcile” de la hotarele cu imperiul otoman, locuitorii imperiului austriac din Croația, Ba ka, Banatul românesc și Transilvania [8], spațiul dunărean fiind pentru von Schumacher o frontieră a germanității încă din timpurile carolingiene (a scris-o într-un studiu din 1934 care este exemplar pentru tema noastră de azi: spațiul sud-estic în concepția Europei centrale) [9].

Până astăzi conceptul de Europa Centrală pare a nu spune nimic geografilor, el fiind mai degrabă un termen geopolitic [10], sau definind o mentalitate și o cultură [11], fiind lumea lui Franz Kafka și a lui Max Brod, a lui Ștefan Zweig și a lui Czeslaw Milosz, a lui Robert Musil și a lui Milan Kundera; nu mai puțin acest concept este esențial pentru înțelegerea continentului, a Estului ca și a Vestului său, și aici trebuie reluată o frază de acum peste două decenii a lui György Konrad, citată de omul politic austriac Erhard Busek, cel atât de implicat în politica a Sud-Estului european: „Wenn es Mitteleuropa nicht gibt, dann gibt es auch Europa nicht” [12].

E drept, această frază ar putea fi completată de o alta scoasă din volumul „La Mediteranée et l’Europe”, conținând lecțiile ținute la Collège de France, în martie 1997, de ruso- croatul născut la Mostar, în Bosnia- Herțegovina, Predrag Matvejevich (foto): „În fine, zidul Berlinului s-a prăbușit. Fantasma unei Europe centrale a pierit la rândul său” [13].  

Austrocroația

Evident, înainte de toate, această „Mitteleuropa” sau, mai rar numită, „Zentraleuropa” sau „ Zwischeneuropa” [14] semnifică Austrocroația, istoricii germani – cărora li s-au adăugat cu entuziasm cei maghiari- preferând, în perioada interbelică, formula „Ostmitteleuropa”. Acest nou concept, centraloriental, a condus la alcătuirea faimoasei reviste „Archivum Europae centro- orientalis”, scoasă la Budapesta și Leipzig [15] în opt volume, între 1935 și 1942, de Emeric Lukinisch, cu studii despre Iugoslavia, Cehoslovacia, părți ale României (mai ales Transilvania) semnate de Gyula Moravcsik și de Balint Homan, de Andreas Alföldi și de Béla Köpeczy. Treptat această Europă est- centrală – cuprinzând mai ales pământurile cehe și slovace, Estul german, Polonia și Ungaria- devenea, citez dintr-o lucrare din 1969 [16] –„ a teritory sometimes referred to as the border land of western civilization... firmly rooted in western tradition”.

În acest context s-au putut naște cândva idei federaliste de tipul proiectului „Statelor Unite ale Austriei Mari” al transilvăneanului Aurel C. Popoviciu din 1906 („Die vereinigten Staaten von Grossösterreich), vizând la crearea unui soi de „Elveție imperială”, și tot în acest context s-a putut vorbi de mai multe ori de „balcanizarea Europei centrale” după 1945 („die Balkanisierung Mitteleuropa” [17]) – unul dintre cei ce au făcut-o a fost cel ce la precedat pe Hitler în funcția de cancelar al Reichului, Franz von Papen în „Memoriile” [18] sale –, fiind introdusă problema, care este esențială pentru noi aici, a frontierei acestei Europe cu Sud- Estul, o frontieră mai ales confesională, separând catolicismul și protestantismul de ortodoxie așa cum a susținut încă din 1933 la al VII-lea congres internațional al științelor istorice de la Varșovia profesorul praghez Jaroslav Bidlo [19].

Dubla apartenență la Europa centrală și la Europa de Sud- Est a ungurilor [20] și a croaților – evocată cândva de Rupert von Schumacher [21] – ca și interesele istorice medievale ale Ungariei, apoi cele moderne ale Austro-Ungariei în Balcani – din Dalmați până în Serbia, din Bosnia și din Herțegovina – au creat tipologii umane și sociale paralele și semnificative [22].

Încercări de definire

Încercându-se o definire a Sud- Estului european – în ceea ce mă privește, am făcut-o într-un raport la congresul AIESEE de acum patru ani de la Tirana [23] – situația sa „interimperială”, determina poziții care mergeau de la constatarea generală și nenuanțată, din 1939, a prestigiosului „Royal Institute of International Affairs” londonez (așa- numitul „Chatham House”) că ne aflăm într-o regiune unde avem de a face cu țări succesoare ale imperiului otoman și habsburgic [24], până la constatarea, trei decenii mai târziu, potrivit căreia alături de Albania, Bulgaria, Iugoslavia, Grecia și România nu stătea și Turcia, nici măcar prin zona sa balcanică [25]!

Sigur este că nu trebuie uitat că unul dintre elementele fundamentale ale civilizației acestei părți de lume, anume spiritualitatea este dominată de secole de coexistență aici a unei ortodoxii majoritare și a unui Islam minoritar, ceea ce a condus de mai multe ori – și conduce încă – la crize ce riscă a fi mondializate. Știm toți că în termeni generali confesiunea și religia au făurit o anume mentalitate, o anume sensibilitate, un model cultural (faimoasa teorie a politologilor de la Harvard privitoare la așa- numitul „kin- country syndrome”, sindromul țărilor înrudite spiritual s-a ilustrat eclatant în cazul fostei Iugoslavii, prin sprijinul politic și nu numai, dat de statele catolice Croației și Sloveniei în momentul proclamării independenței, de suportul dat de Rusia ortodoxă a lui Elțîn Serbiei ortodoxe a lui Miloševi , de ajutorul dat bosniecilor musulmani de state deopotrivă sunite și șiite precum Turcia, Iranul, Irakul, Arabia Saudită acum mai bine de un deceniu și jumătate). Sigur este că modelul cultural la care făceam aluzie înainte de paranteză e foarte vizibil cel puțin de o jumătate de mileniu încoace, de la Renaștere și de la Reformă pentru Europa occidentală și centrală, de la instalarea Turcocrației pentru Europa de Sud- Est, ceea ce a îmbogățit și nuanțat sentimentul alterității morale și spirituale.

Teoria lui Weber și extensiunea sa

Tendințe psihologice diverse, ca și unele atitudini studiate de sociologia religiilor, își au rădăcinile în credințe și practici religioase, în timp ce situații economice diverse, legate de atitudini religioase, își au originea tot în acest context, de la calvinismul prosper al Nord- Vestului european până la Islamul tradițional sărac din Sud- Est.

Să nu uităm că de la Max Weber (foto) încă, sociologia religiilor ne-a învățat câte ceva despre raportul economiei cu credințele, mai exact cu confesiunile, pornind de la adevărul exemplar al legăturii protestantismului cu capitalismul (și care, până de curând, se verifica prin împrejurarea că, timp de decenii, primele șase țări ale Națiunilor Unite, în ordinea venitului „per capita”, erau exclusiv protestante, ca și prin faptul că ierarhia economică: protestanți – catolici-ortodocși-musulmani-hinduși, pare a fi un adevăr indubitabil, dacă exceptăm, evident, cele două cazuri mai curând artificiale, cel al Luxemburgului catolic plin de bănci și cel islamic al Emiratelor Arabe pline de petrol...).

Uniunea Europeană de astăzi confirmă din plin nu atât teoria lui Weber, cât mai ales ceea ce putem socoti extensiunea sa spre cazuri din Sudul și Răsăritul continentului, dacă ne amintim; spre pildă – cu datele pe care le-am avut la îndemână pentru anul 2004 – că Produsul Intern Brut (PIB) al Danemarcei luterane se află la peste 32.000 de dolari, cel al Spaniei catolice la 14.800 de dolari, iar cel al Greciei ortodoxe la puțin peste 12.000 de dolari.

Adevărul aserțiunii weberiene și al prelungirilor sale meridionale și orientale se verifică însă și în datele foarte speciale referitoare, de exemplu, la salariul mediu pe locuitor, din fostele țări comuniste, comunitare și extracomunitare. În primul grup, cel pe care l-aș numi aparținător de „Mitteleuropa”, intră state protestante și catolice, cândva mai industrializate, precum Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Croația, Slovenia, Letonia și Estonia; în cel de al doilea grup, cu salariul inferior valoric, intră țări precumpănitor ortodoxe, unele cu comunități islamice notabile – România, Bulgaria, Republica Moldova, Bosnia, Serbia și Rusia (al treilea grup este format numai din Albania majoritar islamică, din pricini ce nu mai trebuie comentate).

Dacă pentru o definire largă a Europei de Sud- Est ne putem întoarce la von Schumacher care o vedea drept spațiul cuprins între Trieste, cel mai nordic punct al Mării Adriatice și Odessa, cel mai nordic punct al Mării Negre, și dacă suntem atenți la nuanțele introduse de cercetătorul sârb Milan Ristovi [26] vom observa împrejurarea că spre 1940 studiile sud- est europene au cunoscut o mare dezvoltare în lumea germană, atunci când însuși Sud- Estul european devenea un spațiu complementar al economiei germane (un „Ergänzungswirtschaftsraum”); nu trebuie uitat, în raporturile sale cu Europa centrală, faptul că exista încă din secolul al XIX-lea, cunoscutul interes german pentru controlarea unei căi de comunicație Hamburg- Mossul – Bagdad – Bombay (așa-numita „Bagdadbahnpolitik” [27]).

Est / Vest

Entitate precumpănitor agrară [28] și cu predispoziții absolutiste în toate vârstele istoriei, spațiu geopolitic la care, dinspre Vest, a participat Austria (fără a fi un stat sudest european) [29] și, dinspre Est, Turcia kemalistă care rupsese cu tradiția microasiatică a sultanatului și a califatului; zonă a continentului cu puternice prezențe rasiale ale Răsăritului [30], de la huni și avari, la cazari și protobulgari, de la maghiari și pecenegi, la tătari și turci, Sud- Estul european are și o varietate confesională neobișnuită [31] – cu bulgari musulmani (pomaci), bulgari și români catolici, turci creștini (găgăuzi), sârbi islamizați –, ceea ce credea von Schumacher, îndreptățea concluzia despre „der schizofräne Charakter der Südostvölker” [32].

În locul unei varietăți spirituale a acestei „Europe în miniatură”, savantul dintr-o Europă centrală cu mult mai puțin variată, în ciuda multiculturalismului său, unificat printr-un germanism de cazarmă, vedea aici o patologie spirituală. Una care, e adevărat, a iscat în ultimele două veacuri ultranaționalisme primejdioase, dar care niciodată nu a atins demențele politice din „Mitteleuropa”.

Este sigur că Sud-Estul Europei, acolo unde două blocuri militare recente au coexistat, dar și acolo unde s-a dezvoltat cândva acea specificitate și unicitate europeană indicată în zilele noastre prin conceptul de „situație interimperială” (Alexander von Banda) – are o poziție geografică, istorică și morală care îi conferă un rol major în raporturile noii construcții europene cu vecinii, cu Asia occidentală și cu Maghrebul.

Spațiu al Dunării de Jos, al Mării Negre, al Mării Egee, Sud-Estul european gravitează, evident, spre Mediterana. Legat de această constatare aș încheia cu un punct de vedere personal privind harta europeană dintre Atlantic și Caucaz. Există, fără îndoială, o Europă occidentală care – în pofida atașelor sale geopolitice atlantice – aparține mai curând geografic, economic și uman, ariei meridionale a Mediteranei, acolo unde se înscriu Spania, Portugalia, Midi-ul francez și Mezzogiorno- ul italian.

Ca o altă jumătate de Apus, evoluând uneori separat și chiar contradictoriu față de aria atlantică, acesta este spațiul „euromediteranean”, acolo unde catolicismul este determinant cu toate implicațiile sale socio-politice – de la centralizarea excesivă, la absolutism și dictatură chiar –, dar și economice (e un spațiu aflat mereu îndărătul celui euroatlantic). O privire atentă ne arată că acest spațiu este cel care, în integralitatea sa euro-mediteraneană, s-a alăturat mai târziu Comunității – astăzi Uniunii Europene, adăugându-i o altă țară a Mediteranei și a Sud- Estului în egală măsură, Grecia ortodoxă, mai apoi două țări ale aceluiași Sud- Est, așijderea ortodoxe, România și Bulgaria completând frontul meridional al Uniunii.

Se poate chiar adăuga că, în absența unor probleme inconturnabile de politică internă și de unele aspecte religioase, acest front mediteraneo-sud-est european s-ar putea completa printr-o extensiune islamică, cea a Turciei. „Verticala euroatlantică” și „orizontala euro-mediteraneană” sunt cei doi vectori reali care desfid, de fapt, o globalizare, alta decât cea a tehnologiei și a comunicațiilor – ai Uniunii Europene, unde diferențele politice, economice și religioase stăruie încă în chip evident. „Orizontalei euro-mediteraniene” catolice, ortodoxe și islamice îi aparține spațiul sud-est european. Pentru că, evident, din construcția Europei viitorului nu poate lipsi nucleul genetic al Europei de ieri, acolo unde albanezi, slavi, greci, turci, fino-ugrici și latini orientali au construit o lume de sinteză care rămâne mereu o referință.

NOTE

1 Omagiu era cu atât mai accentuat prin cuvintele: „Bulgarien der Führer im Balkanland”.
2 J. Droz, L’Europe Centrale. Evolution historique de l’idée de „Mitteleuropa”, Paris, 1960, p.208
3 Central Europe, Londra, 1916
4 J.Droz, op.cit. p. 19. Nu se deosebește această definiție de cea datorată unui alt universitar francez, Georges Castellan (Histoire des peuples de l’Europe Centrale, Paris, 1994, p. 9): „Europa centrală nu este nicio regiune geografică cu granițe bine definite, nicio structură imuabilă a istoriei. Ea s-a dezvoltat de-a lungul secolelor, ieșită din contactul între colonizarea germană la Vest și imensul domeniu al rușilor la Est.” Ea cuprinde această parte de continent – Polonia și Cehia, Ungaria, Austriași țările baltice.
5 K.Haushofer, Grenzen in ihrer geographischen und politischen Bedeutung, Heidelberg- Berlin- Magdeburg, 1939, p. 100
6 Mitteleuropa ausser deutsches Raum. Osteuropa in Natur, Kultur und Wirtschaft, Potsdam, 1933
7 R. Theodorescu, Europe de l’Est – Europe de l’Ouest – la diversité d’une identité, în South- East Europe the Ambiguous Definitions of a Space, ed. R. Theodorescu, L.Conley Barrows, București, 2002, p. 29-30
8 R. Von Schumacher, Das Reiches Hofzaun – Geschicte der deutschen Militärgrenze in Südosten, Darmstadt, f.a.; idem Siedlung und Machtpolitik des Auslandes, Leipzig- Berlin, 1937
9 Idem, Der Südostraum in der Konzeption Mitteleuropas (I), în Zeitschrift für Geopolitik, 3, 1934, p. 169
10 L’Europe centrale, Paris, 1979, cf. J. Broz, op. cit, p. 20
11 Europa centrală. Memorie, paradis, apocalipsă, ed. A. Babeți, C. Ungureanu, Iași, 1998, p. 8
12 Apud Mitteleuropa – Konzeptionen in der ersten Hälfte des 20-Jahrhundert, ed. R.E. Plaschka , H.Haselsteiner, A. Suppan, A.M.Drabek, B.Zaak, Viena, 1995, p. XVI
13 Paris, 1998, p.121 (capitolul „L’Europe centrale et son mythe”, P. 113-134)
14 Europa centrală. Nevroze, dileme, utopii, ed. A.Babeți, C. Ungureanu, Iași, 1997, p.8
15 I, 1935; II, 1936; III, 1937; IV, 1938; V, 1939; VI, 1940; VII, 1941, VIII (Budapesta, Leipzig), 1942
16 East Central Europe. A guide to Basic Publication; ed. P.L.Horecky, Chicago- Londra, 1969, p. IX
17 Mitteleuropa – Konzepzionen … p. 351 despre “la balkanization de l’Europe danubienne“ vorbește J. Droz, op. cit., p. 15. Pentru această balcanizare vezi M. Todorova, Imagining the Balkans, Oxford University Press, 1997
18 Apud M. Ristoviș, The Birth of „South Eastern Europe and the Deaths of The Balkans”, în Thetis, 2, 1995, p. 169 și urm.
19 Was ist die osteuropäische Geschichte?, în VII-e Congrês International des Sciences Historiques. Résumé des communications présentées au Congrês – Varsovie, 1933, II, Varșovia, 1933, p. 198. Discuțiile asupra acestui subiect începuseră încă de la al V-lea congres internațional al științelor istorice de la Bruxelles, în 1923, prin comunicarea profesorului polonez Oscar Halecki
20 R. Theodorescu, Orientul din Ungaria, în Picătura de istorie, București, 1999, p. 240- 243
21 Siedlung...
22 Le-a cercetat M. Muthu care constata că Sud-Estul, unificat prin grecitate, este dominat de intelectualul care putea fi dragoman sau preot, în timp ce Europa centrală, cu importanta sa componentă iudaică, e reprezentată de ofițerimea și de funcționărimea imperială (Europa centrală- Europa de Sud- Est, în Europa centrală. Nevroze ... p. 102- 105)
23 Le sud- est européen, un concept géopolitique, în Studia Albanica , 1/2005, p. 13-24
24 South Eastern Europe. A Political and Economic Survey, Londra, 1939
25 East Central Europe, loc. cit. În 1931 în Süd-Ost und Süd-Europa in Natur, Kultur und Wirtschaft, Wildpark- Potsdam, alături de România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania și Grecia era așezată, în Sud- Estul european și Ungaria. (vezi nota 19). Tot țară a Sud- Estului era Ungaria, în 1947, pentru profesorul de geografie economică Jenö Mattyasovzsky (South- Eastern Europe today and tomorrow, Budapesta, 1947). Tot pentru acest spațiu vezi și East Central and South- East Europe. A handbook of library and Archival Sources in North America, ed. P.L. Horecki, D.H.Kraus, Santa Barbara, f.a.).
26 op. cit., 169- 176 27 R. von Schumacher, Der Südostraum (I), p. 175 28 Ibidem, p. 168
29 Idem, Der Südostraum (II), în Zeitschrift für Geopolitik, 4, 1934, p. 289
30 Idem, Der Südostraum (I), P. 159- 160
31 Ibidem, p. 162
32 Ibidem, p. 163