Eroismul regimului de la Bucureşti în anul 1964
Perioada comunistă a fost caracterizată de o permanentă luptă împotriva poporului român prin înfometare, deportări, arestări, torturi şi execuţii. Mulţimile erau exploatate la sânge pentru atingerea obiectivelor ideologice ce nu aveau nici cea mai mică legătură cu fericirea poporului român. Specialiştilor în istoria contemporană nu le-a venit să creadă că nu există fapte demne de a fi lăudate în această epocă şi au început să caute dovezi interesante că au mai existat semne de normalitate. Au găsit că în anul 1964 a existat o puternică opoziţie a autorităţilor de la Bucureşti la adresa ideilor lansate de E. B. Valev, România urmând să se specializeze în producţia de alimente pentru celelalte state socialiste. Se revenea la un stat agrar şi se anula astfel tot efortul făcut pentru construirea de uriaşe capacităţi de producţie. Unii autori au mers mai departe şi au înţeles că Valev dorea destrămarea statului român prin formarea unor raioane industriale cu ţările vecine.
Culmea este că în aprilie 1964 era dat la tipar stufosul volum Dezvoltarea economică a României 1944 – 1964 şi în care se precizează clar că specializarea industrială este de dorit în cadrul lagărului socialist. România avea ca o parte a specializării industria constructoare de maşini pentru domeniul petrolier. Exista şi o intensă colaborare în ceea ce priveşte laminatele de diferite tipuri, pentru a nu se ajunge la o concurenţă chiar în lumea socialistă. Era exact ceea ce recomanda şi E. B. Valev. Exista şi o piaţă interesantă pentru produsele alimentare, dar nu era agricultura românească modernizată ca să facă exporturi rentabile. Colaborarea dintre statele socialiste era lăudată de autorii volumului dând exemplu proiectul pentru construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier, aşa cum spunea şi specialistul sovietic. Volumul de geografie economică a fost gata de tipar în august 1964 şi Costin Murgescu, cel care combătea cu „eroism” Planul Valev (un simplu articol de geografie), era redactor responsabil adjunct al lucrării. Lucra la două capete până când cineva le-a atras atenţia liderilor de la Bucureşti că joaca a devenit cam periculoasă pentru sistemul socialist şi că este suficient ca poporul să creadă în ideea că partidul luptă pentru fericirea maselor. Era suficient teatru şi pentru occidentali şi mulţi conducători au crezut că la Bucureşti ar fi ceva deosebit faţă de Kremlin. Gheorghe Gheorghiu-Dej a oprit propaganda în a doua parte a anului 1964 şi a fost răsplătit de Moscova prin acordarea numelui de Dej unui oraş din regiunea Voronej după decesul din primăvara anului următor.
Nicolae Ceauşescu a „uitat” de Planul Valev şi economia românească a rămas în continuare vasală sistemului sovietic, cele mai bune produse fiind expediate peste Prut. Nici istoricii de la Bucureşti n-au mai vrut brusc să facă fapte de eroism şi abia după 1989 au mai apărut „viteji” ce aduc la lumină episodul propagandistic de la sfârşitul epocii Dej, spaţiul virtual amplificând prin tot felul de formule bombastice ceea ce n-a fost decât o altă manipulare a celor de la putere pentru păcălirea poporului supus ideologiei totalitare. Nu trebuie să fie transformate în adevăruri minciunile propagandei unui partid ce servea doar interesele centrului de la Moscova. Din păcate, s-a ajuns ca mulţi să creadă în tezele lansate în 1964 şi generosul spaţiu virtual a ajuns plin de amplificări ale micilor poveşti ideologice de la sfârşitul domniei lui Dej.
Propaganda comunistă de la Bucureşti a mizat pe naivitatea maselor populare şi a oamenilor simpli şi a avut de câştigat. Se crede în scrisul celor ce aveau titluri sforăitoare în epoca totalitară, dar nu prea se pune întrebarea pentru ce le primeau. A reuşit să-l transforme pe Dej din cel ce masacra fără milă locuitorii României în numele unei ideologii străine de neamurile trăitoare pe meleagurile carpatine într-un fel de salvator prin eliberarea deţinuţilor politic şi prin respingerea Planului Valev. Falşii eroi sunt inventaţi în filme, dar istoricii trebuie să spună adevărul.
Bibliografie minimală
Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. vol. IV, partea a II-a, 1952, Bucureşti, 2007.
Banu, Florian, De la SSI la SIE O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948 – 1989), Corint Books, Bucureşti, 2016.
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997.
Istoria României, vol. X, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2013.
Preda, Gavriil, Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia 1954 – 1969, vol. II, Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2009, p. 216 – 220.
Opriş, Petre, Bugetul partidului şi privilegiile membrilor nomenclaturii C.C. al P.C.R. (1961 – 1965), în Arhivele Totalitarismului, an XIV, nr. 1-2/2006, p. 221 – 225.
Pascu, Vasile, Regimul totalitar comunist în România (1945 – 1989), Editura Clio Nova, Bucureşti, 2007.
Werth, Nicolas, Istoria Uniunii Sovietice De la Hruşciov la Gorbaciov, Corint, Bucureşti, 2004.
