Ereziile unui morar de secol XVI

Autor 18981 vizualizări


În secolul al XVI-lea, un morar din Italia a fost acuzat și condamnat pentru erezie din cauza modului în care înțelegea el dogmele creștine și rolul (nefast) al Bisericii. Cazul lui Menocchio poate fi considerat reprezentativ pentru modul în care oamenii simpli preluat ”cultura înaltă” impusă de Biserică și o simplificau pentru a o înțelege mai bine. Iar pentru asta, unii dintre ei erau considerați eretici și arși pe rug.

Microistoria

În istoriografia contemporană, microistoria ocupă un rol foarte important, ea fiiind una din cele mai importante inovații aduse de Școala de la Annales. Prin intermediul ei, istoricul se depărtează nu doar de politic, de istoria evenimențială, dar și de economic și social, oprindu-se asupra indivizilor simpli, asupra orășenilor și țăranilor, pentru a analiza aspecte ale vieții cotidiene din epoci trecute.

Două dintre cele mai importante studii de microistorie-și printre primele apărute – au făcut ele însele istorie. E vorba de Montaillou, sat occitande la 1294 până la 1324, a lui Emmanuel Le Roy Ladurie, care analizează – pe baza unor dosare cu interogatorii ale Inchiziției – viața cotidiană și structura socială a unui mic sat occitan cuprins de erezie, și Brânza și viermii, scrisă de Carlo Ginzburg. Această lucrare, bazată de asemenea pe interogatoriile inchizitorilor, construiește universul moral al unui ”eretic”, modul său, al unui om simplu, de a vedea și explica învățăturile creștine și rolul Bisericii.

Întâlnirea morarului Menocchio cu judecătorii ecleziastici este şi o întâlnire a culturii populare cu cea elevată, iar faptul pune problema comunicării dintre ele, precum si a posibilităţii de a traduce un discurs în altul, altfel decât prin reducere. Altfel zis:să fie oare sigur că judecătorul a înţeles ce-i spunea morarul, într-un grai popular și în virtutea unei concepţii departe de aceea a Bisericii?

Cum își explică un morar nașterea universului și religia creștină

Cartea lui Ginzburg analizează ”la microscop” un caz de reconstruire a ideilor, a imaginii despre cosmos a unui singur individ, un simplu morar din secolul al XVI-lea din nord-estul Italiei cunoscut ca Menocchio, ars pe rug de către Inchiziție. Dosarele Inchiziției redau un sistem de gândire destul de complex, de gânduri și sentimente, fantezii și aspirații ale unui morar. Alte documente ne oferă informații despre activitățile lui economice, despre viața fiilor săi, și avem chiar o lista parțială a lecturilor sale. Astfel, Ginzburg poate reconstitui într-o anumită măsură ”cultura claselor subalterne”sau ”cultura populară”.

Ginzburg își propune să reconstituie “universul unui morar din secolul al XVI-lea”. Interogatoriile realizate de Inchiziție înregistrează modul în care acest morar înțelegea și explica, cum putea el mai bine, anumite elemente ale dogmei creștine:“Din cea mai perfectă substanță a lumii, îngerii fost-au făcuți de natură, așa cumdintr-o brânză se fac viermii. Problema pe care și-o pune autorul este următoarea:sunt reprezentative ideile si credințele unui singur individ pentru nivelul său social? Mai întâi, este folositor a “lărgi conceptul istoric de «individ» către nivelul inferior” (p. 16). Apoi, cazul însuși al acestui morar, diferit, totusi, de consătenii săi, un “caz-limită”, spune autorul (p. 17), trebuie scrutat, căci e fragmentul subțire, ajuns până la noi, al unei lumi ascunse, pierdute, opace.

Ancheta asupra cazului morarului Domenico Scandella, zis Menocchio, din Friuli, în nord-estul Italiei, judecat de inchizitori în două procese, primul în 1584, iar următorul în 1599-1600, s-a soldat cu condamnarea la moarte a acuzatului. “Cazul” lui Menocchio se inserează pe fundalul represiunii si desființării culturii populare, din a doua jumătate a secolului al XVIlea,   atunci când crizele determinate de diferențierile sociale și de instrumentalizarea ideilor religioase ale Reformei au impus claselor dominante exigența de a recupera, inclusiv ideologic, formele de control asupra maselor (pp. 189-190). Aceasta este concluzia istoricului Carlo Ginzburg, care observă, congruent, că, în aceleași luni în care Papa Clement al VIII-lea însuși se apleca asupra situației bietului morar din Friuli, cerându-i moartea, se încheia, la Roma, procesul intentat lui Giordano Bruno. “E o coincidență ce poate simboliza dubla bătălie, împotriva culturii înalte si a celei de jos, dusă de ierarhia catolică în acei ani, pentru a impune doctrinele aprobate de Conciliul din Trento”.

Declaraţiile lui Menocchio:

Meseria lui Menocchio

-          „morar, lemnar, tăietor cu fierăstrăul, zidar şi altele”

-          „Nu am decât două mori luate cu chirie şi două bucăţi de pământ în arendă pe viaţă, şi cu ele mi-am întreţinut şi-mi întreţin biata familie.”

Menocchio despre Biserică

-          „Prelaţii ne ţin sub ei, ca să ne ţină cuminţi, iar ei să se bucure de toate.”

-          „Si pare-mi-se că în astă lege a noastră, Papa, cardinalii şi episcopii sunt atât de mari şi de bogaţi, că tot ce este al Bisericii şi al preoţilor şi ei îl prăpădesc pe sărac, care dacă are două bucăţi de pământ în arendă, astea-s ale Bisericii, ale cutărui episcop, ale cutărui cardinal.”

-          „Puterea lui Dumnezeu l-a dat tuturor pe Sfântul Duh, creştinilor, ereticilor, turcilor, iudeilor, şi pe toţi îi îndrăgeşte, şi toţi sunt mântuiţi într-un singur fel. Si voi, preoţi şi călugări, şi voi vreţi să ştiţi mai mult despre Dumnezeu, şi sunteţi ca Diavolu’, şi vreţi să vă faceţi dumnezei pe pământ, şi să ştiţi tot atât ca şi Dumnezeu, urmându-l în asta pe Diavol;că cine crede că ştie mai mult, cu atât mai puţin ştie…Crez că legea şi poruncile Bisericii sunt toate o marfă şi că ei din asta trăiesc…Crez că de cum ne-am născut, suntem botezaţi, deoarece Dumnezeu, care a binecuvântat orice lucru, ne botează, şi botezul cestălalt este o minciună, iar preoţii au început să mănânce sufletele înainte ca ele să se nască, şi să le mănânce în continuare până după moarte… Crez că duhul lui Dumnezeu se află în noi toţi… şi crez că oricine a învăţat ar putea fi preot, fără să fie hirotonisit, căci toate sunt o marfă… Să mergi să te spovedeşti la preoţi şi călugări e ca şi cum te-ai duce să te spovedeşti la un copac”

Cosmogonia lui Menocchio

-          „Io am zis că, după cum gândesc şi crez io, totu’ era un haos, adică pământu’, aeru’, apa şi focu’ erau amestecate împreună, şi din grămada asta, crescând aşa, făcutu-s-a ceva mare, aşa cum se face brânza în lapte, şi din asta se făcură nişte viermi, şi ăştia fost-au îngerii;şi cea mai sfântă putere a voit ca ăştia să fie Dumnezeu şi îngerii;şi în ăl număr de îngeri era şi Dumnezeu, făcut şi el din acea grămadă în acelaşi timp, şi a fost făcut stăpân cu patru căpitani:Lucifer, Mihail, Gabriel şi Rafael. Lucifer acesta a voit să se facă stăpân aşa cum era regele, care era puterea lui Dumnezeu, şi Dumnezeu a poruncit din pricina trufiei lui să fie izgonit din cer cu oştirea lui şi cu toţi ai lui. Si acest Dumnezeu i-a făcut apoi pe Adam şi Eva, şi oameni mulţi, ca să umple ale locuri lăsate de îngerii izgoniţi. Care oameni mulţi, neîndeplinind poruncile lui Dumnezeu, acesta l-a trimis pe fecioru’ lui, pe care-l luară iudeii şi-l răstigniră.”

Menocchio despre Biblie:

-          „Crez că Sfânta Scriptură a fost dată de Dumnezeu, da’ după aia a fost umflată de oameni;numai patru vorbe ar fi de ajuns în astă Sfântă Scriptură, dar ea-i aşa cum îs cărţile despre bătălii, care se umflă.”

-          „In ce priveşte lucrurile din Evanghelii, crez că parte-s adevărate şi parte-s puse de evanghelişti din capul lor, cum se vede din părţile în care unu zice într-un fel şi altu’ în alt fel.”

Menocchio despre relicvele sfinţilor:

-          „Io crez că sfinţii au fost oameni cinstiţi şi au făcut fapte bune, şi pentru asta Domnu’ Dumnezeu i-a făcut sfinţi, şi crez că ei se roagă pentru noi… Cât despre moaştele lor, cum ar fi un braţ, un trup, un cap, o mână sau un picior, crez că-s ca ale noastre când murim şi că nu trebuie să le slăvim sau să le cinstim…nu trebuie să le slăvim imaginile, ci numai pe Dumnezeu, care a făcut cerul şi pământul. Nu vedeţi că Avraam a aruncat toţi idolii şi toate zugrăvelile şi l-a cinstit numai pe Dumnezeu?”

Menocchio despre luterani:

-          „Crez că e luteran unu’ care-nvaţă răul şi mănâncă carne vinerea şi sâmbăta.”

-          „Nu m-am însoţit niciodată cu vreun eretic, da’ io am o minte pătrunzătoare şi am voit să caut lucrurile înalte şi pe care nu le cunoşteam…”

Menocchio despre celelalte religii:

-          „Dumnezeu Tatăl are feluriţi feciori pe care-i iubeşte – adică creştinii, turcii şi evreii – şi la toţi le-a dat voinţa să trăiască în legea lui da’ nu se ştie care o fi cea bună;de-aia zic io că, fiind născut creştin, voi a rămâne creştin, şi dacă m-aş fi născut turc, aş voi să trăiesc ca turc.Crezi deci – a replicat inchizitorul – că nu se ştie care e legea bună? Si Menocchio:„Domnule, io crez că fiecare crede că a sa-i credinţa bună, da’ nu se ştie care-i a bună;da pen’ că străbunu’ meu, tată-meu şi ai mei au fost creştini, io voi a rămâne creştin şi crez că asta-i cea bună.”

Lecturile lui Menocchio[toate cărţile sunt în italiană]:

Biblia

Florilegiul Bibliei– o traducere a unei cronici medievale catalane care amesteca diferite surse, inclusiv un număr însemnat de evanghelii apocrife. Aceasta este singura carte cumpărată de Menocchio, toate celelalte fiind fie împrumutate, fie primite în dar.

Legenda aurită– cea mai cunoscută colecţie medievală de vieţi de sfântă (Jacopo de Voragine)

Decameronul

Călătoriile lui John de Mandevillecea mai cunoscută carte de călătorii din perioada medievală. Compilaţia scrisă la jumătatea secolului al XIV-lea include relatarea unui pelerinaj la Ierusalim şi descrierea Orientului Îndepărtat, până la paradisul terestru.

Rugăciunile Fecioarei -carte de rugăciuni

Almanah sătesc făcut pentru Italia

Visul lui Caravia– relatarea călătoriei în Rai şi în Iad a unui faimos bufon, Zampolo Liompardi, în care sunt expuse o parte din ideile luterane (negarea Purgatoriului;condamnarea folosirii latinei de către preoţi;respingerea bisericilor somptuoase)

Istoria Judecăţii– mic poem anonim despre Judecata de Apoi, scris în secolul al XV-lea

Un presupus Coran

Scrisoarea lui Menocchio adresată judecătorilor în care cere iertare pentru greşelile din trecut

                „In numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

                Io, Domenego Scandela zis Menocchio din Montreal, io sunt creştin botezat şi aşa trăit-am întruna creştineşte şi făcut-am întruna fapte de creştin, şi întruna fost-am supus mai marilor mei şi părinţilor mei spirituali, atâta cât statu-mi-a în putere, şi întruna dimineaţa şi seara închinatu-m-am cu semnul sfintei cruci, zicând „în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh” şi aşa am zis Tatăl Nostru şi Ave Maria şi Crezul cu o rugăciune către Domnul nostru şi una către Fecioară;e foarte adevărat că io am gândit şi am crezut şi am spus cum iese din actele procesului meu lucruri împotriva poruncilor lui Dumnezeu şi al sfintei Biserici. Io le-am zis din voinţa înşelătorului spirit care-mi întunecase intelectul şi memoria şi voinţa, ca să mă facă să gândesc şi să crez şi să zic înşelăciunea şi nu adevărul, şi aşa mărturisesc a fi gândit şi crezut şi zis înşelăciunea şi nu adevărul, şi aşa am zis părerea mea, dar nu am zis că asta ar fi adevărul.[…] Si aşa vorbind io cu fraţii mei şi cu părinţii mei spirituali, ei m-au învinuit şi m-au vândut preacinstitului părinte inchizitor, iar el a pus să fiu dus în acest Sfânt Oficiu şi băgat în temniţă, da’ io nu am pricină cu ei, că voia lui Dumnezeu fost-a, şi chiar de nu ştiu dacă sunt fraţi sau părinţi spirituali, totuşi io îi iert pe toţi care mi-au fost pricină, şi aşa Dumnezeu să mă ierte pe mine aşa cum şi eu îi iert pe ei. Totuşi, Dumnezeu a voit ca io să fiu dus la acest Sfânt Oficiu din patru pricini:prima, să-mi mărturisesc greşelile;a doua, să mă ispăşesc de păcatele mele;a treia, să mă scape de înşelătorul spirit;a patra, ca să dea exemplu feciorilor mei şi la toţi fraţii mei spirituali, ca să nu cază în aceste greşeli. Totuşi, dacă io am gândit şi crezut şi zis şi lucrat împotriva poruncilor lui Dumnezeu şi ale sfintei Biserici, io sunt trist şi îndurerat, căit şi nefericit, şi aşa zic „mea colpa mea masima colpa” şi pentru iertarea tuturor păcatelor mele, io cer iertare şi îndurare de la preasfânta Treime, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, şi apoi slăvitei Fecioare Maria şi tuturor sfinţilor şi sfintelor din Rai, şi aşa dreptăţii voastre preasfinte şi preacinstite şi prealuminate ca să binevoiţi a mă ierta şi a avea îndurare şi aşa vă rog io în numele patimilor Domnului nostru Isus Cristos să nu vreţi a mă condamna nici cu mânie nici cu dreptate, ci cu dragoste şi milostenie şi cu îndurare.[…] Si aşa făgăduiesc io a nu mai cădea nicicând în aceste greşeli, ci a  da ascultare la toţi mai marii mei şi părinţilor mei spirituali în tot ce-mi vor porunci, şi nu altceva. Io aştept hotărârea  voastră preasfântă şi preacinstită şi prealuminată cu învăţăturile ei de a trăi creştineşte, ca să pot şi eu învăţa pe fii mei să fie creştini adevăraţi. Astea fost-au greşelile mele:întâia, o credeam în cele două porunci, a iubi pe Dumnezeu şi a iubi pe arpaope şi că asta era de-ajuns;a doua, citind eu în acea carte a lui Madavila de atâtea feluri de neamuri şi felurite legi, care m-a frământat atâta;a treia, intelectul meu şi memoria mea mă îndemnau să ştiu ce nu-mi trebuia;a patra, spiritul înşelător mă chinuia întruna să gândesc înşelăciunea, şi nu adevărul;a cincea, vrajba care era între mine şi parohul meu;a şase, că io mă duceam la muncă şi mă istoveam şi nu puteam îndeplini poruncile lui Dumnezeu şi ale sfintei Biserici. Si aşa îmi fac apărarea mea cu rugăciune de iertare şi nu de mânie nici de dreptate şi aşa cer Domnului nostru Isus Christos şi vouă îndurare şi iertăciune şi nu mânie şi nu dreptate. Si nu luaţi seama la zisele mele înşelătoare şi la neştiinţa mea.

Declaraţiile altor săteni cu privire la Menocchio:

Francesco Fasseta:  „Mereu se încontrează cu câte unu’ din pricina credinţei, aşa numai’ de dragul de a se încontra, şi chiar şi cu parohu’”

Domenico Melchiori:  „Io fac încălţări şi tu eşti morar şi tu nu eşti învăţat, la ce bun să vorbim de asta?”

Giuliano Stefanut:„Are obiceiul a vorbi cu oricine să aducă vorba despre lucrurile ce au legătură cu Dumnezeu şi să bage întotdeauna ceva eretic;şi aşa se ceartă şi strigă pentru a-şi sprijini părerea.” „Io i-am spus de mai multe ori, mai ales când mergeam la Grizzo, că ţin foarte mult la el, dar nu pot suferi felul lui de a vorbi despre lucrurile de credinţă, pen’ că mă voi încontra mereu cu el, şi chiar de m-ar omorî de o sută de ori şi eu aş învia la loc, şi tot mi-aş da viaţa pentru credinţă.”

Giovanni Povoledo: „Are nume rău, adică are păreri rele ca ăia din tagma lui Luther.”

 

BIBLIOGRAFIE

Carlo Ginzburg. Brânza şi viermii. Universul unui morar din secolul al XVI-lea.Bucureşti:Ed. Nemira, 1997.

http://atlas.usv.ro/www/codru_net/CC13/24_recenzii.pdf

http://www.caietesilvane.ro/indexcs.php?cmd=articol&idart=607

""