Autor 5454 vizualizări


Un element definitoriu al Egiptului antic este reprezentat de către piramide. Aceste edificii grandioase ce erau construite de faraoni supraviețuiesc până în zilele noastre, marcând o moștenire edilitară valoroasă pentru posteritate. Scopul existenței piramidelor vorbește de la sine despre mentalitatea vechiului Egipt, unul de drept divin, care se manifesta prin venerarea suveranului drept zeu pe pământ. 

Perioada Regatului Vechi (cca. 2635-2140 î.Hr.) marchează începutul construirii piramidelor, fiind numită și „Epoca Piramidelor”. În această perioadă se dă o formă piramidei, care ulterior se va dezvolta, culminând în timpul Dinastiei a IV-a (cca. 2561-2450 î.Hr.) prin diminuarea sa drastică și combinarea cu alte forme de clădiri, precum templele piramidelor sau templele solare . 

Forța de muncă provenea din întreaga țară, în special din sate construite special pentru lucrători. Piramidele au fost construite de muncitori care, deși forțați să lucreze erau totuși plătiți. Egiptul era un stat liturgic, care avea dreptul să ceară anumite servicii de la supușii săi. Cea mai bună comparație cu acest sistem este recrutarea, în special cea din timp de război. Când construcția unei piramide era terminată, forța de muncă începea lucrul la mormintele prinților și demnitarilor. Uriașele necropole se găseau în jurul piramidelor înseși .

Cele mai vechi monumente egiptene numite „mastaba” adăposteau mormintele. Această denumire dată de primii arheologi, provine de la forma lor dreptunghiulară masivă, care amintește de banchetele rezemate de casele tradiționale egiptene. Dintotdeauna, aceste mastaba au fost construite din cărămidă de lut uscată la soare și apoi acoperite cu un strat de gresie calcaroasă .

Piramida lui Djoser

Perioada Regatului Vechi este caracterizată printr-o bună organizație statală perfecționată, care controlează sistematic bunurile și oamenii din țară, fiind capabilă să asigure securitatea frontierelor, precum și aprovizionarea cu produse aduse din străinătate. De acum, mulțumită eficacității de care dă dovadă aparatul de stat bine stabilit, obținând suficiente resurse și mobilizând suficiente energii – faraonii pot edifica piramide monumentale, cu complexele lor. Perfecțiunea sistemului se măsoară după costul, în materiale și în muncă, al acestora. 

Construcția primei piramide îi este atribuită lui Djoser (cca. 2617-2599 î.Hr., reprezentant al Dinastiei a III-a). Domnia acestui faraon este aproape necunoscută, excepție făcând faptul că a plasat pentru prima oară Peninsula Sinai, cu resursele sale miniere (aramă, turcoaze), sub control egiptean . Acesta este unul dintre cei mai faimoși faraoni ai Antichității, fiind cunoscut pentru imensul complex edilitar ridicat la Saqqara. Consilierul faraonului, arhitectul Imhotep, îi pregătea acestuia un complex mortuar diferit de cele ale predecesorilor săi, alegând piatra, mai potrivită decât cărămida pentru a înfrunta timpul. Astfel, era nevoie ca din carierele de pe malul drept al Nilului, lucrătorii să extragă blocuri de calcar, fasonate apoi de tăietorii de piatră. După aceea, miile de pietre tăiate erau transportate, apoi urcate pe podiș. Construcția acestui monument de tip nou a devenit cel mai important șantier din țară:aici munceau mii de meșteșugari, lucrători și țărani .

Elementul principal al complexului este piramida, care a suferit modificări succesive. Inițial, mormântul era o mastaba pătrată, ceea ce era mai puțin obișnuit deoarece construcțiile similare de până atunci aveau formă dreptunghiulară. În prima fază, construcția a fost lărgită în toate cele patru laturi ale sale, însă nivelul adăugat era mai mic decât mastaba originală. În urma celei de-a doua modificări a fost mărită numai latura estică a mastabei. Ulterior, mormântul a fost transformat într-o piramidă cu patru trepte. Ultima modificare a constat în adăugiri pe laturile nordică și sudică ale construcției, ajungându-se la o piramidă cu șase trepte inegale, ușor distorsionată. Edificiul construit din piatră locală și acoperit cu un strat de calcar, are o înălțime de 62 m . După moartea faraonului, sarcofagul său a fost depus la 28 de metri adâncime, în camera funerară, îmbrăcată în granit provenit din carierele de la Assuan. De jur împrejur se află culoare și camere funerare destinate probabil familiei faraonului Djoser. Imhotep a completat ansamblul de la Saqqara cu o mică încăpere închisă, care adăpostește statuia lui Djoser . 

Piramidele lui Snefru

Egiptul se prezenta ca un stat centralizator și teocratic, atât de stabil ca durată încât toate construcțiile funerare corespundeau aceleiași scheme. Astfel, succesorii lui Djoser pun să li se ridice, la Saqqara sau la Gizeh, complexe funerare care se inspiră de la piramida concepută de Imhotep pentru faraonul Djoser. De la debarcader, o șosea urca spre templul funerar sau „templul de sus”, unde se desfășurau riturile funerare. Lângă acest sanctuar, piramida marchează așezarea mormântului. Durabilitatea serviciului funerar era asigurată de o fundație, iar desfășurarea lui este stabilită prin contract. Sanctuarului i se atribuie pământuri regale și personal, ceea ce îi permite să funcționeze autonom .

Snefru (cca. 2561-2538 î.Hr.), primul faraon al Dinastiei a IV-a este asociat cu nu mai puțin de patru piramide:Meidum (în sudul câmpiei capitalei Memphis), concepută ca piramidă în trepte;două piramide la Dahshur:cea din sud, numită „romboidală” datorită faptului că la jumătatea înălțimii, panta ei marchează o schimbare bruscă de unghi, și cea din nord, piramidă regulată, al cărei unghi de pantă este cel din partea superioară celei „romboidale”. Cele două piramide formau un important ansamblu de cult, pe care se grefa un complex socio-economic (orașul de piramidă, conceput ca instituție legiferată). Tot lui Snefru i se atribuie mica piramidă de la Seila, în oaza Fayyum, nu departe de Meidum. Faptul că Snefru a putut realiza proiecte atât de vaste ne arată că acesta exercita un control strict asupra mijloacelor de producție și a eficienței acestora .

După opinia egiptologilor, în timpul domniei faraonului Huni a fost începută construcția piramidei de la Meidum, inițial concepută ca o piramidă în trepte, reprezentând ideea de ascensiune. Urmașul său, Snefru, a fost cel care l-a transformat într-o piramidă reală din punct de vedere geometric. Cu toate acestea, conform textelor lăsate de către pelerinii din epoca Regatului Mijociu și Imperiu, piramida de la Meidum a fost construită în întregime sub domnia lui Snefru .

Piramida sudică de la Dahshur, prin forma sa romboidală reprezintă o construcție unică în istoria arhitecturii egiptene. În prezent, piramida are o bază de 183, 5 m și o înălțime de 101, 5 m. Această piramidă precum și edificiile din jurul ei reprezintă primul complex piramidal complet din istoria faraonică. Ansamblul este alcătuit din piramida propriu-zisă, un zid de incintă care-l înconjura, o piramidă de dimensiuni mici, numită „piramida satelit” sau „piramida rituală”, un sanctuar ridicat în centrul fațadei estice a piramidei (templul funerar sau „templul de sus”) și un drum de acces care pornea de la templul de jos al văii.

Ultima piramidă construită de către Snefru se găsește la Dahshur-Nord, numită și Piramida Roșie, având o lățime de 220 m și o înălțime de 220 m .

Marea piramidă a lui Kheops

Kheops (cca. 2538-2516 î.Hr.) a fost al doilea faraon al Dinastiei a IV, fiul lui Snefru. A controlat la fel de riguros ca și predecesorul său mijloacele de producție, atât în interiorul țării cât și în exterior (Sinai, cariera de diorit din Nubia). Datorită acestui control, a putut ridica marea piramidă de la Gizeh-146, 40 m înălțime (actualmente 137, 5 m) și 230, 40 m la bază, prevăzută cu un complex funerar care cuprinde și piramidele reginelor Meritites și Henutsen, alături de mormintele fiilor săi .

Marea piramidă a lui Kheops a fost până în secolul al XIX-lea, cea mai înaltă clădire din lume  și este considerată una dintre cele șapte minuni ale lumii. În timpul construcției sale, pe șantier au lucrat probabil, mii de persoane, mai precis țărani din regiune. Se pare că lucrările de construcție au durat douăzeci de ani. . Mormântului faraonului Kheops se găsește la nord de piramida lui Djoser, dorindu-se ca acest mormânt să fie departe de ale celorlalți și, în al doilea rând, să fie mai aproape de punctul geografic ce separa Egiptul de Sus de Egiptul de Jos;de asemenea, s-a ales luat această decizie pentru a fi posibilă vederea deschisă asupra templului Soarelui de la On, aflat pe celălalt mal al fluviului Nil.

Pe locul ales pentru construcția piramidei se găsea un platou înalt, din calcar alb. În acest loc, a fost delimitat un careu cu latura de 230 de metri, a cărui suprafață totală măsura aproximativ 54.000 m2. Pe acest fundament a fost construită piramida ale cărei 2.000.000 de blocuri de calcar intrate în construcție reprezentau un volum de 2.500.000 m3 de piatră. În straturile inferioare, cele mai multe blocuri cântăreau două tone, unele depășind această cantitate;blocurile trebuiau transportate de la carierele de pe celălalt mal al fluviului până la poalele platoului, pe apă. Acest lucru s-a întâmplat în epoca inundațiilor, atunci când toată Valea Nilului nu era decât un lac;apoi, urmau să fie ridicate și așezate pe platou, în așteptarea lucrărilor propriu-zise.

Conform izvoarelor istorice, prin intermediul a sute de mii de oameni anual, timp de trei luni, întreaga piramidă putea fi ridicată în douăzeci de ani, însemnând că trebuiau să fie așezate în medie 1.200 de blocuri. Acestea erau trase cu sănii de-a lungul unor rample în zig-zag, construite provizoriu pe partea externă a piramidei, din cărămizi uscate la soare;revenea astfel, unui număr de aproximativ 30 de oameni să se ocupe de un singur bloc. Dacă fiecare echipă avea în medie nevoie de două zile pentru a-l amplasa, cele 1.200 de blocuri care se așezau zilnic necesitau 70.000 oameni, 17-18.000 de muncitori fiind ocupați pe fiecare latură a piramidei. Existau, probabil, 18 până la 20 de rampe în zig-zag pentru o singură față și, zilnic, la orele de vârf, se succedau aproximativ 30 de echipe consecutiv, pe cărările în pantă, fiecare trăgând un singur bloc pe sanie.

Egiptenii cântau în cor în timpul lucrului:ritmul cântecelor nu numai că le ușura munca, unificându-le mișcările, dar le crea și un stimulent care făcea munca aproape plăcută. Martorii vremii considerau că, ridicarea unei piramide nu reprezenta o corvoadă îngrozitoare pentru niște oameni al căror efort era solicitat, doar trei luni de zile pe an.

Culoarele interioare și încăperile funerare, așa cum au fost lucrate, fac dovada unei adevărate măiestrii, căci toate blocuri sunt lipite între ele fără să se vadă modalitatea. Intrarea în piramidă era plasată destul de sus, pe latura dinspre nord;după înhumare, ea a fost astupată cu o zidărie asemănătoare celei care acoperea întreaga suprafață, astfel încât nimeni să nu poată descoperi locul pe latura netedă și inaccesibilă a piramidei .

Investigațiile egiptologilor au stabilit faptul că piramida a fost jefuită în timpul celei de-a Doua Dominații Persoane, în intervalul anilor 342-332 î.Hr. În jurul anului 200 d.Hr., probabil împăratul roman Setimius Severus, a ordonat blocarea intrării în piramidă care nu a fost găsită nici de către arabi. În secolul al IX-lea d.Hr., califul Mamun a ordonat săparea unei noi intrări, cea care este folosită ca acces și astăzi .

Sfinxul și piramidele lui Kephren și Mykerinos

Khephren (2509-2484 î.Hr.), al patrulea faraon al Dinastiei a IV-a, fiul lui Kheops, a clădit la Gizeh o piramidă, a doua ca mărime după cea a lui Kheops (143 m înătlțime, 215 m lățime la bază). Templul funerar din estul piramidei era legat, printr-un drum, de templul din vale, care impresionează prin arhitectura sa masivă și austeră, din granit. Mai multe statui în mărime naturală, ale lui Khephren, au ajuns până în zilele noastre.

Piramida a lui Khephren a fost construită foarte aproape de Marea Piramidă a lui Kheops, unde platoul este puțin ridicat. Astfel, deși înălțimea reală a edificiului este cu trei metri mai mică decât cea a piramidei lui Kheops, el pare mai mare. Se proiectase acoperirea întregii piramide cu granit extras din carierele de la prima cataractă, dar, înainte ca lucrarea să fie terminată, după o domnie de 18 ani, regele a murit .

Lângă drum a fost sculptat, într-un pinten stâncos, marele Sfinx din Gizeh. Această statuie colosală care înfățișează un leu uriaș a fost scoasă direct din masa stâncoasă a podișului libian. Capul cu înfățișare omenească este acoperit cu „nemes” (una dintre coafurile faraonului:mijlocul frunții este decorat cu o cobră, simbol al Egiptului de Jos, iar pe cap de află vulturul, simbolul Egiptului de Sus). Nu se cunoaște semnificația religioasă exactă a acestei statui în timpul Regatului Vechi și numai cu o mie de ani mai târziu, acest colos a fost asimilat de egipteni cu zeul Harmakhis („Horus-al-Orizontului”) . Corpul îi măsoară 45 m în lungime, iar înălțimea capului se ridică la 21 m de la nivelul postamentului. La origine, avea obrazul vopsit în roșu, acoperămânul capului în alb, iar ochii, negri cu globurile albe. În general, egiptenii îl numeau „Huu” („chip cioplit”), dar grecii au descoperit în el o asemănare cu sfinxul mitic, leul cu cap de femeie care, conform legendei, a terorizat cetatea Tebei din Beoția. De aceea i-au dat, cu totul greșit, numele acesta care, în ciuda faptului că e mascul și nu femelă, i-a rămas pentru totdeauna .

Din înfăptuirile lui Mykerinos (cca. 2480-2462 î.Hr.), fiul lui Khephren, faraon al cărui drept la tron a fost contestat, cea mai importantă rămâne a treia piramidă de la Gizeh. Aceasta este mult mai mică la bază decât celelalte două (66, 40 m înălțime, 108 m lățime la bază), dar foarte fastuos concepută, de vreme ce avea să fie placată cu un granit din care încă se mai păstrează plăci pe rândurile inferioare .

Edificiile megalitice lăsate în urmă de faraoni, piramidele, precum și sfinxul marchează în mod clar un simbol al puterii suverane de drept divin asupra supușilor. Cantitatea resursele materiale folosite, numeroasa forță de muncă, precum și durata de timp a ridicării piramidelor vor impresiona întotdeauna, în special datorită faptului că acestea rezistă până în zilele noastre, timp de mai bine de 4.500 de ani. 

BIBLIOGRAFIE

1.Jan Assman, The Mind of Egypt, Metropolitan Books, New York, 2002

2.Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor, Editura Universității din București, 2008

3.Egiptul/Laroussse, Ed. a II-a revizuită (trad, Miron Ciho), Editura Enciclopedia RAO, București, 2008

4.Catherine Salles (coord.), Civilizații antice, Editura Enciclopedia RAO, București, 2008

5.Pascal Vernus, Jean Yoyotte, Dicționarul faraonilor, Editura Artemis, București, 2005

6.Arthur Weigall, Istoria Egiptului antic, Editura Artemis, București, 1996

""