Epoca eroică a vikingilor islandezi

Suntem la mijlocul secolului al X-lea. Colonizarea Islandei aproape că s-a încheiat. A sosit vremea unei organizări mai coerente, unor legi capabile să ofere un fundament noii societăți care are nevoie de administrație și instituții.

Legea pentru neamurile germanice avea conotații sacre, dacă ne gândim la povestea zeului Tyr, care pentru a asigura ordinea lumii a sacrificat un braț lupului Fenrir, simbolul haosului. Pentru islandezi, și pentru germanici în general, legile erau cele care clădeau societățile. Așadar, colonizatorii Islandei, în marea lor majoritate provenind din Norvegia, îl trimit acolo pe învățatul Ulfljotr, care stă acolo o vreme, învață pe de rost numeroase pravile și se întoarce în insula de gheață unde scrie opera juridică ce îi poartă numele:Ulfljotslög.

Legile sale vor asigura vreme de aproape trei secole bunul mers al acestei civilizații cu totul speciale. Prin 965 islandezii se decid să împartă teritoriul în patru districte (fjordungar), fiecare având un thing(un fel de parlament al neamurilor germanice). Thing-ul care reunea toate aceste instituții locale se numea althing. Până în 1120 Islanda a cunoscut o perioadă de stabilitate și echilibru, dar după acest an țara va începe să treacă prin momente grele care vor culmina cu abolirea independenței sale. Însă până atunci avem ceea ce epopeile islandeze denumesc epoca eroică, o perioadă bogată în personaje și evenimente interesante. Chiar dacă textele sunt mai târzii și deformează multe aspecte, ele ne ajută totuși să ne facem o idee despre această perioadă mai îndepărtată.

Unul dintre evenimentele marcante ale epocii eroice, adesea înfrumusețat peste măsură, eset descoperirea Groenlandei. Dincolo de romantizarea poveștii, ceea ce este cert este ca prin 985 celebrul Eirikr cel Roșu a trebuit să ia calea exilului și ghidându-se după indicii ale exploratorilor dinaintea lui, acesta ajunge pe teritoriul pe care îl botează ‘țara verde’ (etimologie însă incertă).

Islandezii au întemeiat o colonie în sud, în două regiuni numite Vestribyggd (așezarea de la vest) și Estribyggd (așezarea de la est). scandinavii au trăit în armonie cu populația locală, inuiții, iar în secolul al XIII-lea erau deja în jur de 6000. 

Au construit ferme și biserici, unele vizibile și azi, ajungând chiar și până în nordul neprielnic unde au întemeiat Nordsetr (așezarea din nord). Groenlandezii dispar din peisaj în secolul al XV-lea, nu se știe cu precizie de ce:un cataclism, o epidemie, sosirea altor exploratori.

Groenlandezii sunt probabil primii europeni care au ajuns în America de Nord, eveniment care încă mai ridică destule întrebări, pentru că principalele surse, Saga lui Eirikr cel Roșu și Saga Groenlandezilor, sunt surse literare. Plauzibil este că unul dintre fiii lui Eirikr, Leif, a urmat chemarea aventurii care i-a mânat și pe strămoșii săi, ajungând prin Helluland, Markland sau Vinland, ‘țara pășunilor’. Un prilej de speculație pentru mulți cartografi cu imaginație…

Arheologic vorbind, săpăturile de la Anse-aux-Meadows din Terra Nova au dat la iveală un sit scandinav, fapt care, coroborat cu priceperea de navigatori a nordicilor, ne indică o posibilitate destul de ridicată ca aceștia să nu se fi oprit la Groenlanda. Dacă stăm să ne gândim, călătoria de la Capul Nord la Murmansk a fost mult mai solicitantă…

Astfel de evenimente sunt descrise ca ‘eroice’ în epopeile de mai târziu, pentru că majoritatea personajelor implicate au trăit înainte de 1030. Este o epocă fascinantă, la granița dintre istorie și legendă, plină de călătorii, descopeiri, întemeieri. Se vor pune bazele unor instituții și structuri originale, asociate unor familii prestigioase care ulterior vor ocupa paginile de aur din saga. Iar islandezii au avut grijă să aștearnă totul în scris, să evoce Istoria, nutrind un adevărat cult pentru memorie, pentru realizările mai de demult și mai de aproape. Și este de înțeles, căci nu de multe ori vedem cum o colectivitate construiește ceva de la zero pe un teritoriu nu atât de primitor.

Tot în epoca considerată eroică are loc un alt eveniment fondator, și anume adoptarea creștinismului. În anul 999, althing-ul hotărăște acest lucru, în virtutea faptului că o singură lege pentru islandezi ar fi trebuit să însemne și o singură credință.

Din punct de vedere oficial, convertirea rezonează cu literatura hagiografică din tot Occidentul, dar informal, păgânismul va ocupa în continuare un loc important în mentalul acestor oameni. Să ne amintim că nordicii erau în primul rând comercianți, air în al doilea rând, depinzând de circumstanțe, prădători.

Partenerii lor de comerț erau majoritatea creștini, care aveau voie să facă negoț cu păgânii dacă aceștia obținuseră primasignatio, un pre-botez. Convertirea a fost așadar un fel de recunoaștere a unui obicei deja existent, o formalitate confirmată de inexistența războaielor religioase, schismelor, martirilor…

Apar două episcopii:una in sud, la Skalaholt și una în nord, la Holar, apar multe biserici și mănăstiri, acolo unde se vor scrie marile texte literare, și mai apr și câțiva sfinți. Unul dintre ei este episcopul Thorlakr Thorhallsson, susținător al reformei gregoriene, un altul este episcopul Jon Ogmundarson, susținător la învățământului și literaturii. Creștinismul, ca și în alte părți, a influențat literatura nu doar ecleziastică, dar cu nuanțele regionale de rigoare.

Citeste si:Surprinzãtoarea societate a islandezilor medievali

Și mai interesant decât aceste chestiuni este faptul că în Islanda puterea executivă era absentă. Fără regi, jarli, autorități absolute. Fără miliție, armată, coerciție. Cu siguranță că a reprezentat un element extrem de curios pentru neislandezi. De fiecare dată când pretindea cineva puterea absolută, se lăsa cu vărsare de sânge. Iar pierderea independenței statale s-a datorat tocmai acceptării autorității.

Odată cu creștinismul se instituie un sistem politico-religios original, bazat pe niște realități deja existente. În Scandinavia nu putea fi vorba de dogme sau de caste preoțești.

Existau niște rituri și gesturi de care se ocupau cei numiți godar, care aveau atât atribuții spirituale, cât și sociale, pentru că îndeplinirea corectă a riturilor cerea și o contribuție financiară. Godaraveau o putere și un prestigiu remarcabile, iar după creștinare ei sau fiii lor au fost cei care au preluat și bisericile.

Au fuzionat două variante religioase într-o singură instituție care devine cu adevărat importantă odată cu adoptarea legii dijmei în 1096. Godar, după cum spuneam, aveau și prerogative mai lumești. Aceștia, în număr de 39, dețineau în mod ereditar puteri asupra unei anumite zone geografice.

Puterile puteau fi extinse asupra oricui dorea să devină thingmadr, adică să participe la thing alături de un godordsmadr. Acestea avea obligația de a-și susține șeful în toate cauzele, în schimbul sprijinului politic și economic al acestui godordsmadr. Cu cât cel din urmă avea mai mulți partizani, cu atât era mai respectat și mai puternic. Era un sistem destul de fragil, care s-a deteriorat treptat până când au ajuns sa lupte pentru supremație doar cinci căpetenii. Vom reveni asupra acestui interesant subiect.