Enigma lui Vlad Dracul și a Ordinului Dragonului, în Historia de ianuarie

Un subiect de mare fală pentru pasionaţii de istorie este așa-zisa apartenenţă a lui Vlad al II-lea Dracul la Ordinul Dragonului, celebrul ordin cavaleresc creat de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și împărat al Germaniei. A fost sau n-a fost tatăl lui Vlad Țepeș membru al acestui ordin? Dosarul de ianuarie vă va suprinde cu detalii din viața voievodului muntean, în timp ce restul revistei vă propune, printre altele, un text în premieră (scrisoarea lui Rafael către papa Leon al X-lea, adică începuturile protejării patrimoniului), o călătorie entuziastă la Expoziția Universală de la Dubai, istorii inedite despre democrație și adevăruri controversate despre cei mai cunoscuți falsificatori de artă. Nu aveți timp să mergeți până la chioșc? Nu-i nimic, „Historia” e la câteva clickuri distanță, pe platforma paydemic.

Vlad al II-lea a ocupat tronul Munteniei între anii 1436-1442 și 1444-1447, într-o perioadă de mari tulburări în zona Dunării de Jos și a unor campanii militare de amploare – și a intrat, pe nedrept, într-un con de umbră pricinuit de foarte celebrul său fiu, Vlad III Ţepeș. 

A fost unul dintre acei voievozi români energici, războinici și ambiţioși, care a încercat să mențină un echilibru între ţara sa și cele două mari puteri învecinate și suzerane, Regatul Maghiar și Imperiul Otoman. În vremea sa, Muntenia a fost foarte bine angrenată în sistemul de putere din zona Dunării de Jos și în eforturile creștine de a-i învinge pe otomani. 

La fel ca în cazul altor domni români, acţiunile și visurile sale au fost zădărnicite de dimensiunile reduse ale ţării și ale armatei sale, de situaţia politică internă nesigură și de marea putere a inamicilor săi, situaţie care va continua și în timpul fiului său celebru la nivel mondial, Vlad Ţepeș. Vlad al II-lea Dracul a avut o carieră militară intensă și un destin tragic, iar viaţa sa ar merita cu prisosinţă să fie cunoscută mai bine.

A fost el membru al Ordinului Dragonului? O variantă vehiculată în public este că ar fi fost făcut
membru în 1430 sau 1431, dar ar fi fost dat afară după maximum un an din cauza unei eventuale
alianţe cu otomanii, în timp ce era pe tronul Munteniei.

Însă Vlad al II- lea nu a ocupat tronul Munteniei până în 1436 sau 1437. Nu putea deci să se alieze cu otomanii, cu care să atace cetatea Severinului, iar o eventuală „expulzare“ a acestuia din Ordin nu e de asemenea menţionată nicăieri… 

Atunci de unde vine explicația poreclei „Dracul”?... Andrei Pogăciaș ne lămurește în detaliu, în dosarul de ianuarie.

Istorii inedite despre democrație

De-a lungul mileniilor, democraţia a îmbrăcat diverse forme de organizare și de manifestare, discuţia fiind una extrem de complexă și de amplă. Dacă atenienii au experimentat prima formulă de democraţie directă (agora, în care se discutau problemele cetăţii și se luau, în comun, decizii), trei insule din zone diferite și îndepărtate ale planetei furnizează elemente de primat în ale democraţiei: Islanda, Corsica și Australia.

Știați că în Islanda își desfășoară lucrările și azi Althingi (denumirea în limba islandeză modernă) sau Althing (în norvegiana veche) – primul Parlament din istoria omenirii? El a luat fiinţă în urmă cu nu mai puţin de 1.091 de ani, sesiunile desfășurându-se la Thingvellir până în 1798, cu doi ani înainte de a fi vremelnic desfiinţat de Coroana daneză. 

Un alt punct de referință în istoria democrației este Corsica, arhaica și sălbatica insulă, care a devenit prima republică democratică din Europa bazată pe separarea puterilor în stat și pe votul universal (nu a durat mult: doar între 1755 și 1769). 

Cât despre Australia – vă vine să credeți că aici a luat naștere sistemului votului secret, care s-a răspândit mai apoi în întreaga lume?

Începuturile protejării patrimoniului și istoria falsului în artă

În 1519, marele artist al Renașterii Raffaello Sanzio – cunoscut la noi ca Rafael –, în calitatea sa de prefect al antichităţilor romane, îi scrie papei Leon al X-lea o scrisoare care marchează un moment important în cultura europeană: în ea se afirmă, pentru prima oară, necesitatea și datoria conservării și protejării monumentelor istorice de către stat. 

Anul trecut, cu ocazia celui de-al cincilea centenar de la trecerea în nefiinţă a lui Rafael, în cadrul expoziţiei retrospective organizate la Roma, publicul vizitator
a putut admira – în premieră – manuscrisul celebrei scrisori adresate papei.
Textul ei este oferit în ediția de ianuarie a revistei „Historia” – tot în premieră – în traducerea Smarandei Bratu Elian. 

Mai aproape de zilele noastre, viaţa falsificatorilor de artă se dovedește la fel de interesantă precum cea a marilor artiști pe care i-au copiat cu măiestrie. Doar un ochi avizat poate spune (nu fără efort) dacă o operă de artă este un fals sau nu. Privitorii de rând pot fi foarte ușor păcăliţi, fără să-și dea seama dacă se află în faţa unei copii sau a originalului.

Se estimează că aproximativ 20% din operele de artă din muzee sunt falsuri, iar piaţa de artă este plină de capodopere contrafăcute. Acest lucru se întâmplă în ciuda tehnologiei moderne care ajută specialiștii să depisteze falsurile în artă mai ușor ca oricând. 

Nu ratați un articol despre pictori celebri și despre falsuri vândute cu milioane de dolari la Case de licitații. 

Expo 2020 Dubai

Până la finalul lunii martie, ochii lumii întregi sunt pe Dubai, căci emiratul găzduieşte o ediţie a Expoziţiei Universale cum nu s-a mai văzut. Inaugurată cu un an întârziere, din motivele pe care le ştim, dar păstrând denumirea iniţială, Expo 2020 Dubai se prezintă drept „cel mai mare spectacol al lumii”, unul care nu trebuie ratat, dintr-o sumedenie de motive. Iată doar câteva, de ordinul mărimii: 

Spaţiul expoziţional de 4,38 de kilometri pătraţi, ridicat în mijlocul deşertului, adună laolaltă un număr-record de 192 de pavilioane de ţări – 266 de puncte de atracţie în total. Cât ne-ar lua să vedem totul? Vreo şase săptămâni!

Atracțiile principale și entuziasmul de la fața locului al Florentinei Țone sunt surprinse în 16 pagini cu ilustrații una și una; pe scurt – o lectură perfectă pentru început de an, pentru amatorii de vacanțe (chiar și doar vicariale) în locuri cu nisip fierbinte, emiri, comori descoperite în deșert și construcții futuriste.

În concluzie, redacția „Historia” vă urează vacanțe (și lecturi) cât mai plăcute, în ianuarie și în tot restul anului!