Elena Cuza – mai tare ca Elena Ceauşescu

Autor 52179 vizualizări


De ce accepta Elena Cuza amantlâcurile lui A.I. Cuza?

Pe vremea când Adrian Păunescu era în viaţă şi, în plus, funcţiona şi ca om de televiziune, am avut împreună un taifas TV, cu el pe post de invitat.

A fost o încântare. Ca şi Nichita Stănescu, Adrian Păunescu avea geniul replicilor memorabile, mărturia unei înzestrări de excepţie în materie de spontaneitate orală. Ţin minte, printre altele, că la una dintre hărmălăile literar-artistice numite Cenaclul Flacăra de pe stadion, Adrian Păunescu a primit din public, alături de alte sute de bileţele nesemnate, şi pe acesta:„Eşti un măgar!”.Pe vremea aceea bileţelele din public trimise pe şest unei vedete erau asemenea postărilor de azi la textele iscălite de lideri de opinie:injurioase şi anonime.

Dând cu ochii de bilet, Adrian Păunescu l-a citit cu vocea sa tunătoare la microfon şi a încheiat:„Sunt mîndru să fiu făcut măgar! Pe măgar a intrat Domnul în Ierusalim!”Replica a stârnit în tribunele arhipline aplauze de preţuire.

Pe vremea când Adrian Păunescu juca rolul copilului rebel al regimului Ceauşescu (un fel de Maiakovski pentru dictatura bolşevică) nu m-am numărat printre apropiaţii săi. Directorul celei mai temute publicaţii din România – „Flacăra”, proprietarul unui cenaclu ale cărui popasuri în judeţe provocau infarcturi primilor-secretari, Adrian Păunescu era inaccesibil unuia ca mine, pentru că eu mă adresam lui Nicu Ceaușescu, patronul „Scînteii tineretului”, cu „Tovarășe prim secretar”, în timp ce el îi zicea „Tovarășe Nicu”. Reţin însă, nu fără amuzament, o întâmplare în cuprinsul căreia Adrian Păunescu şi-a dovedit încă o dată geniul replicii spontane. Ne aflam, toţi cei din conducerile ziarelor şi revistelor, la o reuniune convocată de un ştab de la C.C. al PCR, pentru a ne vârî în cap că presa trebuie să publice ştiri pozitive. Din sală l-a întrerupt replica lui Adrian Păunescu:„Ştirea negativă e cea care interesează pe cititori. E ca şi în viaţă. Scrii scrisori celor dragi doar când ţi se întâmplă ceva rău. N-am întâlnit până acum o scrisoare prin care expeditorul să anunţe că toate sunt bune, el e fericit şi familia e şi mai şi“.Sala a izbucnit în hohote de râs. Nu de alta, dar, contrar propagandei anti-comuniste de azi, mulţi dintre cei care lucram în presa de la vremea respectivă eram profesionişti în adevăratul sens al cuvântului.

A zâmbit şi tovarăşul de la Centru. Îl întrerupsese Adrian Păunescu! Dacă l-aş fi întrerupt eu, m-ar fi scos afară din sală!

Printre altele, la taifasul TV cu pricina a venit vorba şi de Elena Cuza. În perioada respectivă, citeam de zor despre ceea ce s-ar putea numi Intrarea României Mici în Marele Veac. Din Domnia lui Cuza, pe lângă corupţie (am bârfit asta într-o altă emisiune, cu Emil Constantinescu), mi-a atras atenţia nepăsarea Elenei Cuza, zisă şi Elena Doamna, faţă de concubinajul soţului cu Maria Obrenovici, fapt de notorietate în epocă.

Nu mai ţin minte ce-a zis Adrian Păunescu şi ce-am zis eu la zicerile lui.

 

Misterul Elena Cuza

După emisiune, am scris un text despre „Misterul Elena Cuza”, publicat într-unul dintre ziarele la care colaboram. Îl reproduc aici:

„La un taifas TV cu Adrian Păunescu, fac un salt brusc, năucitor, de la bulbuceala actualităţii la trecutul niţel depărtat al Patriei.

Vă întreb, ca scriitor şi bărbat, cum v-o explicaţi pe Elena Cuza? Admite ca Maria Obrenovici să stea în Palat, adoptă în cele din urmă pe cei doi băieţi făcuţi de Cuza cu amanta, asigurându-şi batjocura întregii nobilimi băştinaşe, iar după detronare se complace într-un menaj în trei.

Întrebare de bun simţ.

O femeie normală, fie ea şi Muma Pădurii, l-ar fi dat dracului pe un asemenea consort. Dacă nu din gelozie, atunci măcar din sensibilitate la gura lumii slobodă.

Adrian Păunescu, bărbat şi scriitor, sau, mă rog, scriitor şi bărbat, avea la dispoziţie mai multe ipoteze:

1) Colonelul Cuza era imbatabil la pat, şi Doamna Elena, hămesită sexual, era dependentă de aşternuturi.

2) La vremea respectivă, o femeie divorţa destul de greu;preferând bordelul bărbatului ipostazei de fostă măritată

3) Prin alegerea lui Cuza ca Domnitor, Elena Rosetti atinsese o condiţie râvnită de toate muierile Principatelor Unite. Înghiţea mizeria conjugală în schimbul strălucirii de Primă Doamnă. O ipoteză confirmată de Hilary Clinton, nevasta care nu i-a dat una lui Bill cu cratiţa, când scena trabucului a devenit publică la nivelul Planetei.

4) Era o femeie de o înţelepciune uimitor de modernă şi, prin urmare, avea şi ea o viaţă amoroasă proprie. Alexandru Candiano-Popescu bârfeşte pe undeva, prin memoriile sale, despre nişte amanţi de ai Elenei Doamna.

Adrian Păunescu aruncă pe masa talk-showului o ipoteză originală:

— Elena Cuza voia să rămână în Istorie!

În direct, cad de acord cu ipoteza sa.

După emisiune, mai gândindu-mă, ajung la concluzia că şi Elenei Cuza îi plăcea Puterea, chiar dacă împărţită cu bărbatu-său.

Ar fi o explicaţie, dacă ne gîndim şi la Elena Lupescu. Amanta regală nu i-a forţat lui Carol al II-lea mâna pentru a-i pune pirostriile când era Rege-Dictator.

S-a mulţumit cu Puterea de budoar!“

 

De la redactarea şi publicarea acestor însemnări s-au scurs aproape cinci ani.

Concluzia textului, care e şi cea a taifasului TV cu Adrian Păunescu:Elena Cuza murea să fie Prima Doamnă a Ţărilor Române. Era o concluzie întemeiată – din câte se vede – mai degrabă pe intuiţia de scriitor decât pe documentarea ca istoric.

 

„Strălucita primire“ făcută pe traseul Bucureşti-Buzău

Zilele trecute mi-a căzut în mână „Monitorul. Jurnal Oficial al Principatelor Unite”, iulie-august 1862. Prima pagină a ediţiei din 7 august 1862 se deschide cu acest anunţ:gen Comunicatprimit în zilele noastre de la Administraţia prezidenţială:

„Ieri Luni, 6 August, M. Sa Doamna a pornit din Bucureşti pentru Galaţi şi Iaşi. E. S.D. Ministru al Justiţiei şi D. Colonel Boteanu, şeful casei militare a M. Sale Domnitorului, au onoarea a însoţi pe Principesa Domnitoare în această călătorie.

M. Sa a pornit din Palat la amiaz, escortată de mai mulţi ofiţeri ai Statului major princiar şi de un escadron din regimentul de lănţaşi cari au însoţit-o până la bariera Herăstrău.

D-nu Prefect al Poliţiei a avut onoarea a însoţi pe M. Sa Doamna până la ieşirea din Capitală.

Lipsirea M. Sale din capitală nu se va prelungi mai mult de cinci până la şase săptămâni“.

 

Aşadar, Elena Cuza porneşte într-o călătorie prin ţară. Cu ce prilej, Comunicatul nu ne spune. Cum nu ne spune şi dacă nu cumva, pentru a se putea dedulci la amantă în condiţii propice, Al.I. Cuza nu și-a expediat nevasta o lună şi ceva din Bucureşti. Textul ne spune însă că Elena Cuza voiajează cu mare alai. Mare alai nu e numai în jurul Domniei Sale, dar şi pe traseu. În acelaşi număr, pe aceeaşi coloană – prima din stânga – consacrată evenimentelor importante ale Principatelor – se tipăreşte textul:

„În minutul de a pune sub tipar, s-a primit următoarea depeşă telegrafică:

«Buzău, 6 August, ora 11 seara.

M. Sa Doamna a sosit în Buzău la ora 7.

De la Bucureşti şi până aici, pe toată întinderea drumului, M. Sa Doamna a aflat populaţia grupată asupra trecerii sale;o mulţime numeroasă de amândouă sexele, în haine de sărbătoare, îi prezenta ghirlande de flori şi o saluta cu strigăte unanime de:Să trăiască Doamna Românilor!

Apropiindu-se de Buzău, M. Sa a fost primită cu aceleaşi manifestaţii călduroase. Oraşul era tapisat de flori. M. Sa a fost primită de autorităţi în mijlocul aclamaţiilor celor mai entuziaste.

M. Sa a tras la palatul Episcopiei»“.

 

Nu cred că trebuie să precizez cam ce înseamnă distanţa Bucureşti-Buzău. Chiar aşa s-a întâmplat? Reuşiseră Structurile lui Cuza să-i aducă Doamnei Elena Cuza aclamatori pe „toată întinderea drumului“?

Ca şi azi, nu conta ceea ce se întâmpla în realitate. Conta ce se scria în presă. Cu atât mai mult conta cu cât e vorba de „Monitorul Oficial”. În numărul din 11 august 1862, relatarea primirii entuziaste de care beneficiază Prima Doamnă a Principatelor continuă:

 

„O depeşă telegrafică a anunţat strălucita primire făcută M. Sale Doamnei la Buzău şi în tot lungul drumului ce desparte acest oraş de capitală.

Iată texul a două discursuri adresate Măriei Sale, cel dintâiu la Mărgineni, a fost citit de Damicela Mariţa Vlădescu;cel de al doilea, la Buzău, a fost pronunţat de Damicela Cleopatra Codreanu:

«Măria Ta

Naţiunea Română, ce de mult timp vă dorea şi vă aştepta cu entuziasmul cel mai mare, este mândră astăzi că a primit pe Măria Voastră în sânul ei cel naţional. Ţara vă adoră, Prea Înălţată Doamnă, şi vă iubeşte cu inima cea mai tandră, pentru că înţelepciunea cea exemplară, bunătatea, pietatea Măriei Voastre şi faptele cele umane de care aţi dat şi daţi probe pe toate zilele, au făcut şi fac ecou de la o margine a unui Principat până la a celuilalt unit.

Districtul nostru Buzău se simte dar fericit că aţi bine-voit a trece pe aici, şi poporul vă supune prea-respectuoasele sale felicitări, rugând pe Atot-Putinţele să ţie pe Prea Ilustrul Vostru Soţ, Măria Sa, bunul nostru Domnitor, şi pe Înălţimea Voastră, în deplină sănătate şi mărire, ca să ne faceţi ţara fericită şi să ne bucurăm cu toţii de bunurile acestui mare izvor.

Trăiască Măria Sa Domnul Alecsandru Ioan!

Trăiască Măria Sa Doamna Elena!»

«Măria Ta,

Cu ocasiunea trecerii Măriei Voastre printr-acest oraş, sexul feminin, plin de bucurie şi plăcere, vine a vă arăta sentimentele sale pentru virtutea şi energia ce aţi probat că aveţi, ridicând prin instrucţiune şi altele sexul din abisul în care se găsea;şi astfel să cunoască şi să îngrijească în viitor, că de la dânsul se cer adevăraţii fii ai Patriei. Trăiască dar Măria Sa Elena Doamna, azilul orfanilor! Trăiască Măria Sa Domnul României Alexandru Ioan I-iu! Trăiască, în fine, România una şi nedespărţită!»“.

 

Acelaşi „Monitor”, de data asta din 7 august 1862, consemnează, în Partea oficială, acolo unde se publică legile şi Decretele, un alt moment din viaţa Elenei Cuza:

„Alaltăieri, M.Sa Doamna a bine-voit a agrea omagiul unei poezii româneşti care avea de subiect fundaţia Azilului-Elena.

Autorul este un june în cea mai fragedă vârstă, D. Mihail D. Corne, elev chiar astăzi în Liceul Ludovic-cel-Mare din Paris, şi fiu al E.S. D. Ministru al Justiţiei şi ad-interim al Lucrărilor Publice. Pe lângă o emoţiune plină de tinereţe şi nişte idei noi care i-au dictat cele mai atrăgătoare inspiraţii, D. Mihai D. Corne uneşte şi o maturitate de sentimente foarte rară la o asemenea vârstă“.

După 1989 s-a văzut în Elena Ceauşescu exemplul nevestei de Conducător scăldate în Cultul personalităţii. Printre altele, Elena Ceauşescu primea elogii publice pe motiv că întruchipa promovarea femeii în regimul Ceauşescu.

Măria Sa, Doamna, beneficiază de cântări, pentru că a ridicat „sexul din abisul în care se găsea“.O altă formulă de a spune că întruchipa promovarea femeii în regimul soţului ei.

Să fim serioşi! Elena Ceauşescu n-a avut parte (singură, fără Nicolae Ceauşescu) de aclamaţii de-a lungul distanţei Bucureşti-Buzău, de poezii dedicate de fiul ministrului de Interne şi de discursuri precum cel al Damicelei Mariţa Vlădescu, despre Naţiunea română care e mândră azi c-a primit-o pe Prea Înalta Doamnă „în sânul ei cel naţional“!

 


Nostalgia Marelui Imperiu Otoman

Scriam cândva (şi undeva, nu mai ştiu unde) că pentru a înţelege politica externă din prezent a unei ţări se cere să vezi ce scriu manualele de istorie din ţara respectivă despre trecutul ei. Dădeam şi unele exemple, din care ţin să aleg doar două:

Cum să nu-şi asume Federaţia Rusă o politică imperialistă, când manualele şcolare cântă umilirea lui Napoleon şi a lui Hitler? Manualele de istorie a Ungariei invocă trecutul în care ţara vecină (şi mai mult sau mai puţin prietenă) împărţea cu Austria o halcă din Europa. Manualele noastre elogiază felul în care ne-am apărat, „râul, ramul“.

După lectura cărţii de false memorii – Istanbul. Amintirile şi oraşul, iscălite de Orhan Pamuk, simt nevoia unei nuanţări:pentru a înţelege politica externă a unei ţări trebuie să vedem şi ce scriu despre trecutul acesteia marii oameni de cultură.

Alexandr Soljeniţîn le-a tras clapa occidentalilor când a început să deplângă umilirea Maicii Rusii de Lumea postcomunistă. Un alt râzgâiat al Occidentului, Orhan Pamuk (Premiul Nobel pentru literatură), împărtăşeşte aceeaşi viziune despre trecutul numit Imperiu Otoman. Direct şi indirect (printre rânduri), dai în cartea sa peste nostalgia măcinătoare după măreţia Imperiului Otoman de altădată, când Occidentul căpăta febră doar la auzul cuvintelor Bașbuzuci, Spahii, Sultani, Ieniceri. Mai mult, Orhan Pamuk îndrăzneşte să denunțe momentul Ataturk în istoria modernă a Turciei pentru ceea ce el numeşte contestarea trecutului de mărire şi de glorie numit Imperiul Otoman. Contrar imaginii de la noi, Orhan Pamuk descrie civilizaţia Otomană ca una superioară chiar civilizaţiei europene de la vremea respectivă.

Dincolo de a afla că a existat o mare civilizaţie, numită otomană, pentru noi, românii, schilodiți mental de Istoria învăţată la şcoală, o mare surpriză:nostalgia lui Orhan Pamuk ne explică întreaga politică prezentă a Turciei lui Erdogan.

 


De câte ori ne-a trădat Anglia

Ajuns la Găgeşti, mă apuc de lucru, pe la 8 seara, în chioşc. E frig al dracului!

M-am încotoşmănat, am plasat de o parte şi de alta a scaunului câte un radiator şi, cu o şapcă de jockeu în cap, fac fişe pentru cartea Varianta Mareşalului. La paragraful în care Mareşalul zice de negocierile cu anglo-americanii, voi plasa anexa despre tatonările şi contactele lui Mihai Antonescu. Mă ocup, deocamdată, de unul dintre momentele acestui proces:Madrid. Nu reuşesc să-mi dau seama dacă ambasadorul american Carlton Hayes juca în piesa operaţiunii de dezinformare numită Bodyguard. Românii implicaţi în târguiala cu el – Scarlat Dumitriu şi Camil Demetrescu – îl suspectează de fanfaronadă când vorbeşte de o scrisoare de la Roosvelt. Eu îl suspectez de înşelare a celor doi, mai precis a lui Mihai Antonescu şi, prin aceasta, a Mareşalului, pentru a face România să intre în război cu nemţii. Pentru proiectata Overlord– debarcarea în Normadia – ar fi fost ideal ca nemţii să aibă imobilizate zeci de divizii pe frontul moldo-valah.

S-ar putea scrie un eseu senzaţional despre această tragere pe sfoară a românilor de către anglo-americani. În mod obişnuit, când se vorbeşte de trădarea României, se invocă peticul de hârtie pe care Churchill şi Stalin şi-au scris unul altuia procentajele de împărţire a Europei. Până atunci, până în octombrie 1944, Anglia ne mai trădase de două ori:o dată în 1940, când ne lăsase singuri în faţa poftelor ruseşti şi nemţeşti. A doua oară în 1944, când ne amăgea cu semnarea Capitulării fără condiţii pentru ca, luându-ne la harţă cu nemţii şi, prin asta, asumându-ne riscul unei catastrofe, să contribuim la succesul operaţiunii Overlord.

Lasă că şi noi le-am tras-o! Prin Proclamarea imbecilă a întoarcerii armelor, în loc să-i blocăm pe nemţi în Balcani, le-am pus ruşilor în mână, pe gratis, cheile Balcanilor!

 


Horis Sima colaborator al Securităţii?!

În finalul textului despre Horia Sima din Opisul emigraţiei politice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii, editura Compania, Mihai Pelin îşi permite să semnaleze o anomalie:„Deşi Horia Sima era considerat, la Bucureşti, «inamic public nr. 1», Securitatea n-a făcut decît să-i înregistreze mişcările de la distanţă şi să-l atace în publicaţii ale exilului, însă nu a organizat nici o acţiune în forţă împotriva lui şi a anturajului său din Spania“.

„O anomalie“căreia i s-ar putea da două explicaţii:

1) Horia Sima se bucură de faima Comandantului de Legiune, vicepreşedinte în Guvernarea legionară, conducător al Rebeliunii din ianuarie 1941. Pentru Guvernul de la Bucureşti nu era un duşman prea periculos ca să merite riscurile unei operaţiuni speciale. Ipostaza de legionar notoriu îi reducea lui Horia Sima influenţa în Occidentul democrat. Mult mai primejdioşi erau politicienii şi intelectualii de netă coloratură europeană. Nu întâmplător Securitatea, pentru a-i contracara, le pusese eticheta de legionari.

2) Horia Sima era un agent al Guvernului comunist sub acoperire adâncă. Fostul şef de cabinet al lui Iulian Vlad – Aurel Rogojanu – mi-a dezvăluit, într-un taifas TV, că Nicolae Ceauşescu fusese informat de Horia Sima, în vara lui 1989, că România a fost pusă pe lista destabilizării.

 

 

""