Egiptenii plăteau ca să devină sclavi jpeg

Egiptenii plăteau ca să devină sclavi

O cercetare recentă a mai multe papirusuri in vârstă de 2200 de ani arată că vechii egiptenii le solicitau templelor să îi primească ca sclavi pentru toată viaţa.

Contractele demonstrează că egiptenii chiar plăteau pentru a dobândi acest statut, nu doar semnau papirusul care le schimba pentru totdeauna cursul vietii, spune Kim Ryholt, egiptolog la Universitatea din Copenhaga. Ryholt a analizat resturile a peste 100 de papirusuri conţinând astfel de contracte, redactatte între 190 şi 130 a.Hr.

“Sunt începând cu ziua de azi servitorul tău şi aş dori să plătesc în fiecare lună suma de 2, 5 monede de cupru în cinstea marelui nostru zeu Soknebtunis”, cam aşa ar fi stipulat unul din contractele scrise în demotică şi găsite în zona templului egiptean din Tebtunis.

Se pare că viaţa la templu devenise atât de populară încât unii egipteni nu ezitau să îşi includă şi rudele în categoria sclavilor, chiar şi copiii sau nepoţii.

Potrivit cercetătorului, multe indicii sugerează că egiptenii săraci adunau o vreme bani pe care apoi îi cedau lăcaşelor de cult pentru a scăpa de munca silnică pe care altminteri nu ar fi avut cum să o evite. Adică ar fi trebuit să sape canale adânci şi să se implice în alte proiecte similare, în vreme ce servitorii de la templu se ocupau de obicei cu agricultura, activitate oarecum mai uşoară, sau alte munci manuale lejere, care probabil le garantau un venit pentru a-şi permite taxa lunară. Era cu alte cuvinte răul cel mai mic pentru pătura defavorizată a societăţii.

Sclavilor antici li se permitea un câştig individual, dar rareori ni se precizează cum anume. Unul din exemple este cel al sclavului Ptolemeu, care câştiga bani interpretând vise.

Trendul a fost stăvilit în 130 a.Hr., poate tocmai din cauza popularităţii sale exacerbate. Nu există nicio dovadă că practica ar fi cuprins şi alte epoci din istoria Egiptului antic, faraonii riscând să piardă prea uşor mâna de lucru.

surse:Nature.com, Historienet.no