Autor 9930 vizualizări


Sărbătoarea de Dragobete are semnificaţii profunde în mitologia românească. Ziua este dedicată dragostei şi erotismului, iar în trecut, tinerii se foloseau de acest prilej pentru a se logodi sau pentru a-şi declara iubirea.

Dragobetele a fost un zeu al dragostei în Panteonul românesc identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă şi cunoscut sub numele popular de Năvalnic. În legendele româneşti Năvalnicul este un fecior frumos, căzut din cer, care încurcă toate cărările fetelor frumoase şi nevestelor tinere. Se spune că el ar fi speriat-o şi pe Maica Domnului când a mers la 40 de zile după naştere cu Pruncul la moliftă. Pentru necuviinţa sa, ea l-a prefăcut, din fecior frumos ce era, în plantă de dragoste”, afirma cercetătorul Ion Ghinoiu, în Dicţionarul de mitologie românească. „Dragobetele este considerat a fi Cap de primăvară şi fiu al Babei Dochia. Asemuit cu un flăcău frumos şi iubăreţ, acesta umblă prin pădure şi sărută fetele (Dolj).

 La Dragobete, păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se „zburătoresc”, se împerechează şi încep să-şi construiască, din paie, cuiburile în care îşi vor creşte puii. Cele neîmperecheate rămân stinghere până în ziua de Dragobete a anului viitor. Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească, să facă Dragobetele pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an”, scrie autorul Dicţionarului de mitologie românească, publicat la Editura Univers Enciclopedic Gold (2003).

Potrivit tradiţiei, în satele unde se păstrează obiceiul se poate auzi şi astăzi zicala:„Dragobetele sărută fetele!” Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau şi chiar doreau să fie sărutate de băieţi. Dacă timpul era favorabil, fetele şi flăcăii se adunau în cete, schimbau cuvinte de dragoste, ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii, afirma profesorul Ion Ghinoiu, în volumul dedicat mitologiei româneşti.

„Ziua este aşteptată cu nerăbdare şi de femeile tinere, în special de femeile văduve care credeau că dacă atingeau cu mâna un bărbat străin deveneau drăgăstoase şi dorite peste an”, scrie autorul Dicţionarului de mitologie românească, publicat la Editura Univers Enciclopedic Gold (2003). Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania).

Citeste mai mult: adev.ro/o31272