Autor 26854 vizualizări


Dintre însemnele armatei trebuie menționat celebrul draco (plural – dracones), incorect cunoscut la noi drept „lupul dacic”. Acest stindard nu este o invenție dacică. Provine tocmai din Asia, la început fiind un simplu băț în vârful căruia erau agățate fâșii de piele sau stofă colorată, pentru ca arcașii călare ai stepelor să vadă direcția și intensitatea vântului, pentru a ști ce săgeți şi de la ce distanță să le folosească.

Treptat, acest băț simplu a ajuns să fie ornat cu un cap de animal și a fost adus de neamurile nomade – probabil de sarmați – în teritoriile locuite de daci, care au preluat la rândul lor acest însemn, reprezentat în mai multe locuri pe Columnă. Se pare că dacii aveau un draco cu cap de lup sau de câine, din metal, de care era legată o coadă din fâșii de stofă sau piele colorată, care, dacă draco-ul era purtat de cavaleria în galop, scotea un șuierat care speria caii inamicilor.   

În stânga, nobil dac, purtător de draco. Poartă un coif metalic bogat ornamentat, cămașă de zale și un cosor scurt. În dreapta, un infanterist suflă într-un carnyx, model aflat pe soclul Columnei. La brâu poartă o spadă romană de tip gladius, probabil captură de război. ILUSTRAȚIE: Cătălin Drăghici

Nicio piesă nu a fost găsită (încă) pe teritoriul României, singurul cap de draco fiind descoperit în Germania, lângă un castru roman. Probabil că și aceste piese au fost capturate în masă de către romani, care le vor prelua și ei pe post de stindard în cavaleria auxiliară. De aici draco s-a răspândit în alte zone europene, inclusiv în Evul Mediu.   

Columna mai prezintă și stindarde rectangulare din stofă, care aveau cu siguranță simboluri apotropaice sau însemne de triburi. Pentru coordonarea trupelor pe un spațiu larg erau folosite instrumente de suflat, de la cornuri la carnyx-uri, acestea din urmă apărând și ele tot pe Columnă și pe alte piese arhitectonice care ornau Forul lui Traian.  

În grupajul „Sub semnul lupului. Armata Regatului Dac” mai puteți citi:

•Cine erau războinicii și comandanții daci.
•Care erau și cum arătau armele și echipamentul armatei dacice.
•Care le era tactica de luptă și ce făceau cu prada de război
•De ce credea împăratul Iulian că dacii erau cei „mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva”.

Acest text este un fragment din articolul „Armele dacilor”, parte a grupajului apărut în număru 222 al revistei Historia, disponibil la orice punct de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 iulie – 14 august 2020, dar și în format digital pe paydemic.com

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum