Autor 7099 vizualizări


În primele ore ale zilei de 19 noiembrie 1781, căpitanul Maurice George Bisset și Lady Seymour Dorothy Worsley se pregăteau să plece la Londra, cât mai departe de orășelul Lewes din Sussex. Fuga celor doi amanți era un act scandalos și fără să iei în considerare faptul că Lady Worsley era măritată, iar iubitul ei un bun prieten al soțului ei. Întreaga afacere s-a transformat într-unul din cele mai mari scandaluri ale erei Georgiene.

Fuga lor avea ca scop să-l oblige pe soțul femeii, Sir Richard Worsley, să înceapă procesul de divorț, lăsându-le cală liberă celor doi amanți să se căsătorească. Dar planul lor n-a mers tocmai așa cum ar fi vrut...

Divorțul, o afacere complicată

În secolul al XVIII-lea, divorțul era un privilegiu al bogaților și nobililor, ei fiind singurii care și-ar fi permis costurile judiciare. În plus, numai bărbații aveau dreptul de a cere divorțul. Soțul avea două opțiuni pentru dizolvarea căsătoriei:fie obținea un divorț printr-un act al Parlamentului, fie printr-o afacere stânjenitoare în care comportamentul soților trebuia observat de un terț înainte de a accepta divorțul. Deși procesul era neplăcut, această din urmă soluție era cel mai adesea preferată. O altă cale era o formă de divorț obținută prin ceea ce se numea Ecclesiastical Court of Doctor's Commons, prin care soții căutau să-și pedepsească și umilească soțiile. Acest gen de separare îl scutea pe soț de obligațiile financiare față de soție, dar nu le dădea dreptul niciunuia dintre soți să se recăsătorească. Soții rămâneau, în fața legii creștine, legați unul de celălalt. Sir Worsley a ales această modalitate pentru a se răzbuna contra soției sale. În plus, a căutat să-l acuze pe căpitanul Bisset de ceea ce se chema Criminal Conversation. Această infracțiune era un eufemism pentru actele sexuale întreținute cu soția altui bărbat. Cum legile religioase ce interziceau adulterul fuseseră relaxate în secolul precedent, s-au căutat metode alternative de a-i pedepsi pe cei infideli. Infracțiunea de criminal conversationa evoluat din legea care pedepsea daunele aduse proprietății cuiva. În acest caz, proprietatea era femeia, iar daunele erau aduse virtuții ei. Ca și cum ar fi fost un sclav, valoarea sa în ochii soțului fusese afectată, astfel că bărbatul avea dreptul la compensații financiare.

Criza moralității

Însă spre sfîrșitul secolului al XVIII-lea, procesele pentru criminal conversationerau mai mult decât pentru reparații. Ca într-un duel pe probleme de onoare, domnii își purtau disputele la tribunal unde puteau obține răzbunarea prin discreditarea publică a rivalului său. Până în anii 1790, acest gen de procese devenise atât de des încât Lord Chief Justice Lloyd Kenyon a declarat că țara era cuprinsă de o criză a moralității. Încurajați de ideea unei retribuții substanțiale, din ce în ce mai mulți soți erau dispuși să îndure scandalul de dragul profitului. Deși de cele mai multe ori juriul nu acorda decât jumătate din compensațiile cerute, soții indignați cereau sume uriașe, uneori chiar peste 15.000 de lire. În 1782, Richard Worsley a cerut 20.000 de lire, echivalentul a peste 25 de milioane de lire de azi. Numărul acestor procese n-a început să scadă decât după 1800, când juriile n-au mai acordat daune atât de mari. Până în 1857 opinia publică se întoarce împotriva conceptului de femeie ca obiect, iar infracțiunea de Criminal Conversationa fost abolită.

Schimbările legilor căsătoriei și divorțului au fost schimbate și prin eforturile scriitoarei Caroline Norton. În 1836, Norton, victimă a unui soț abuziv, s-a trezit în mijlocul unui astfel de proces. Încercând să dea jos guvernul whig, George Norton l-a acuzat pe însuși prim-ministrul Lord Melbourne că ar fi avut o relație cu soția sa. Juriul nu l-a găsit vinovat de aceste acuzații, dar Caroline Norton a suferit foarte mult în urma scandalului. Căsătoria celor doi soți a fost distrusă. George Norton a cerut separarea, iar conform legii Caroline nu ar fi avut dreptul să-și vadă copiii. După două decenii de campanii împotriva nedreptății acestor legi, ea a ajuns să convingă Parlamentul să adopte o nouă legislație pentru reformarea drepturilor femeilor măritate asupra bunurilor proprii și pentru obținerea dreptului de a iniția procese în nume propriu. Legea numită Matrimonial Causes Acta fost adoptată în 1857 și a contribuit enorm la recunoașterea femeii ca individ cu drepturi separate.

Dispariția infracțiunii de Criminal Conversationîn epoca victoriană a corespuns schimbării noțiunilor de moralitate. Divorțul și cauzele sale era considerat o problemă delicată, privată, care nu trebuia transformată în scandal public. În epoca georgiană, procesele de divorț erau publice, iar informațiile ajungeau și în ziare. Procesul Worsley vs. Bisset a devenit unul dintre cele mai cunoscute scandaluri din vremea aceea. Într-o manieră oarecum neortodoxă, avocații lui Bisset n-au încercat să nege că adulterul a avut loc, ci au argumentat că Lady Worsley, ca obiect al dlui. Worsley, n-avea nicio valoare. Au susținut și că soțul ei contribuise la ”ruinarea” femeii. Au fost aduși doi martori care să susțină că Bisset nu fusese primul amant al doamnei Worsley. Deși cei doi nu fuseseră căsătoriți decât șase ani, se zvonea că femeia avusese în acel timp 27 de amanți, unii dintre ei aduși chiar de Sir Worsley, care obișnuia să-și ”închirieze” soția. Toate aceste mărturii au schimbat turnura procesului în favoarea lui Bisset. Juriul a hotărât că, deși infracțiunea avusese loc, depravarea morală a soțului o favorizase. Valoarea lui Lady Worsley ca obiect fusese compromisă cu mult înainte de tentativa de fugă. Ea nu valora cele 20.000 de lire cerute de soțul ei. Acesta a primit în schimb doar... 1 șiling.

 Un tablou semnat de Joshua Reynolds înfățișând-o pe lady Worsley

 

 

 

 

Sursa:http://www.historyextra.com/

""