Autor 21601 vizualizări


Libanul şi Iordania au primit în decursul războiului circa 2 milioane de refugiaţi sirieni, în vreme ce statele mai bogate din Golf nu îşi arată disponibilitatea de a urma exemplul. Disperarea îi împinge pe sirieni să se aventureze în bărci fragile pentru a trece marea, să se chinuie trecând munţii sau să se înghesuie prin trenuri arhipline. În fiecare clipă riscă detenţia, deportarea şi moartea.

Există o mare probabilitate ca oamenii aceştia să nu fugă numai de războiul civil, ci şi de opresiunea caracteristică multor state din Orient. Pe măsură ce liderii europeni se confruntă cu presiuni tot mai mari pentru a găsi soluţii pentru criză, cresc criticile la adresa guvernelor altor state musulmane care nu au contribuit semnificativ la ameliorarea situaţiei sirienilor care reprezintă una din cele mai mari mişcări de populaţie de după cel de-al doilea război mondial. Potrivit rapoartelor Amnesty, cele şase ţări membre în Consiliul de Cooperare din Golf nu au oferit refugiaţilor suficiente posibilităţi de relocare până la finele lui 2014.

Asta în condiţiile în care Bahrein, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite dispun de mult mai multe resurse – datorate exploatărilor petroliere şi dezvoltării finanţelor – decât Iordania şi Liban. Statele din Golf au legături istorice cu zona Siriei, ba chiar sunt implicate serios în tot contextul politic complicat al crizei actuale prin susţinerea diverselor grupări insurgente, mai precis prin comerţul cu arme şi finanţarea facţiunilor politice. În schimb, susţinătorii regimurilor respective resping criticile aducând în vedere că statele au contribuit cu zeci de milioane de dolari pentru a-i ajuta pe refugiaţii din Iordania. În plus, Arabia Saudită susţine că a primit din 2011 încoace circa jumătate de milion de sirieni, care sunt bineveniţi chiar dacă nu pot dobândi statutul de refugiat.

Organizaţiile pentru drepturile omului nu se lasă convinse de aceste date:restricţiile din regimul vizelor pun piedici serioase refugiaţilor care chiar dacă pătrund aici, au sanse minime să poate rămâne. Statele din Golf nu au anunţat niciodată public faptul că, logistic şi tehnic vorbind, ar reprezenta o destinaţie dezirabilă. Aşadar, de unde reţinerea? Motivele sunt variate:în statele mai mici precum Qatar şi EAU, numărul imigranţilor deja îl depăşeşte pe cel al cetăţenilor cu un raport care ajunge uneori la 5 la 1. Dezechilibrul demografic poate provoca o anxietate care de multe ori degenerează în xenofobie. Prin alte părţi din orientul Mijlociu, sirienii care fug de război dau adesea de un mediu neprielnic, cu puţine posibilităţi de angajare, de a frecventa şcoala, de a se reuni cu familia şi de a începe o viaţă nouă.

În Liban au fost acceptaţi mai mult de 1 milion de refugiaţi, la o populaţie de 5 milioane la care se mai adaugă şi jumătate de milion de refugiaţi palestinieni. Construcţia de tabere formale este interzisă, aşa că jumătate dintre refugiaţi trăiesc în adăposturi improvizate şi se bazează pe diverse fundaţii cu resurse limitate. În plus, ţara se confruntă cu o problemă majoră, anume incapacitatea administraţiei de a procesa gunoaiele menajere. În Egipt, represiunea statală îi determină pe mulţi să rişte calea spre Europa. După lovitura de stat împotriva preşedintelui ales Mohamed Morsi, în 2013, Egiptul a impus sirienilor solicitarea de vize. În timp ce guvernul lui Morsi simpatiza cu cauza rebelilor din Siria, regimul militarist instituit după are o altă viziune, care coincide şi cu un val de naţionalism. Mulţi migranţi sirieni au fost deportaţi, concediaţi, reţinuţi de poliţie. Cât despre Turcia, democraţie islamică moderată, aceasta a primit deja aproape 2 milioane de sirieni, iar efortul bugetar este imens pentru o singură ţară. Iran, teocraţie şiită, nu acceptă imigranţi, ba mai mult, participă cu trupe de partea lui Assad, ceea ce transformă tara în teritoriu ostil pentru sirieni.

Întorcându-ne la statele din Golf, de reţinut este că niciunul dintre acestea nu a semnat Convenţia refugiaţilor din 1951, care reglementează statutul şi drepturile refugiaţilor. Singurele ţări din zonă unde se poate intra fără viză sunt Algeria, Mauritania, Sudan şi Yemen, destinaţii nu tocmai accesibile. Trebuie însă observat şi faptul că tocmai nesemnarea convenţiei implică şi o dificultate de numărătoare:practic UNHCR, agenţia pentru refugiaţi a ONU, face statistici potrivit statutului reglementat de convenţiile internaţionale.

Potrivit lui Nabil Othman, reprezentantul regional UNHCR, aproximativ 500.000 de sirieni locuiesc în Arabia Saudită. Pentru că acordarea de azil ar fi altfel decât cea stabilită prin protocoale, sunt incerte condiţiile în care trăiesc aceşti oameni şi dacă într-adevăr este vorba despre refugiaţi sau despre imigranţi. Guvernul saudit susţine că le este garantat accesul la educaţie, sistemul de sănătate şi piata muncii, dar o cercetare la faţa locului ar clarifica cel mai bine situaţia. Nu există însă politici explicite privind gestionarea maselor de oameni, majoritatea fără permis de muncă. Cele mai fericite cazuri sunt acelea ale sirienilor care deja lucrau pentru saudiţi, care şi-au prelungit şederea, sau ale sirienilor care aveau familii acolo.

Privind însă prin prisma diferenţelor culturale, se poate însă explica şi reticenţa sirienilor de a cere ajutor saudiţilor. Arabia este o monarhie absolutistă wahhabită, ori pe acest tip de fundamentalism religios se bazează şi ISIS. Gradul de laicizare din Siria, ca şi din Liban, era oricum net superior celui statelor din Golf, la fel şi toleranţa religioasă. În Siria convieţuiau suniţi, sufiţi, şiiţi, alawiţi, creştini şi evrei, iar razboiul e în primul rând consecinta unor jocuri poltice complicate, nu a fanatismului. Cât despre oportunităţile economice din Golf, şi aici ar trebui remarcat un aspect important, anume că banii care provin din exploatarea resurselor naturale nu sunt reinvestiţi în alte industrii, ci intră în apanajul unor clanuri, pentru care lucreaza diverşi străini, nu de puţine ori în condiţii inumane. Totodată, este foarte dificil să devii cetăţean al statelor din Golf sau să rămâi dincolo de un contract de muncă.

Cei mai mulţi se întorc după expirarea contractelor, ceea ce a permis arabilor să-şi menţină statutul dominant. Alte diferente de mentalitate precum cele legate de tratamentul femeilor (în Siria existau şcoli mixte, femeile aveau acces în toate domeniile, etc.) sau stilul de viaţă (occidentalizat în cazul arabilor mediteraneeni) nu fac din Arabia tocmai un Eldorado. Iar pentru arabi, temerile privind stabilitate şi siguranta statală sunt cuplate şi cu cele privind identitatea islamică şi civică. Din 2012, de când războiul dobândeşte din ce în ce mai mult conotaţia unui conflict de interese între statele sunnite şi Iranul, au crescut şi temerile ca nu cumva loialiştii sirieni să pătrundă în Arabia pentru a pune la cale răzbunări. Este foarte greu de spus dacă presiunile opiniei publice şi ale Occidentului vor avea vreun efect asupra elitelor din Golf, pentru ca acestea să devină mai permisive şi să îşi dea seama că politica ajutoarelor umanitare este insuficientă.

Situaţia în regiune rămâne complicată şi gravă, iar puterile militare care ar avea capacitatea să distrugă ISIS (Turcia, Iran, SUA) par să o prefere aşa decât să iasă un rival regional în avantaj. Între timp, disperarea sirienilor creşte şi valurile s-au amplificat şi pentru că taberele de refugiaţi din ţărine vecine sunt in criză umanitară. Oricât de ostilă ar putea părea Europa pentru refugiaţi, tot reprezintă o şansă mai bună la un trai acceptabil. Cât despre faptul că aleg anumite ţări, poate că este totuşi de înteles de ce Germania sau Suedia, unde există şi sustenabilitate economică, şi o cultură a toleranţei foarte dezvoltată.

surse:BBC, HuffingtonPost, Bloomberg