Autor 3546 vizualizări


De la lupii cereşti la căsătoria dintre astre, explicaţiile mitice au fost întotdeauna o încercare a omului de a înţelege ce i se părea de neînţeles la acest fenomen astral. Dacă am face un catalog al superstiţiilor din bogatul folclor global, am remarca ceva:mai mereu este vorba despre ideea unei perturbări a ordinii cosmice. Este ca şi cum luna şi soarele ar fi într-o poziţie greşită, oamenii depinzând de imaginea unor aştri stabili, la locul lor.

Ce înseamnă această perturbare depinde de arealul cultural şi ea nu are întotdeauna conotaţii negative. Uneori terorizează, alteori trezeşte admiraţie pentru modul cum se organizează natura.

În multe culturi întâlnim imaginea unor animale sau monştri care se hrănesc cu soarele şi luna. Vikingii îşi închipuiau că doi lupi sunt responsabili de eclipse, alergând aştrii şi ocazional capturându-i.

In Vietnam se credea că o broască i-ar fi mâncat, iar unele triburi canadiene îşi imaginează chiar că cerul ar fi deschis gura. Un cuvânt chinezesc mai vechi pentru eclipsă era shih, care însemna chiar ‘a mânca’. Oamenii produceau uneori zgomote pentru a alunga monştrii, spărgeau vase sau băteau tobele.

Alte mituri povestesc despre înşelăciune şi furt pentru a explica dispariţia soarelui. În mitologia coreeană, câinii de foc sunt ‘pungaşii’ şi fac acest lucru la ordinele unui rege, dar nu reuşesc niciodată mai mult decât a muşca din stea.

O altă poveste îl are ca protagonist pe demonul hindus Rahu, care se deghizează în zeu pentru a sustrage un elixir care ar fi oferit darul nemuririi. Soarele şi luna îi depistează intenţiile şi îl pârăsc zeului Vishnu, care îi taie capul fix în momentul în care acesta bea elixirul. Drept urmare, capul lui Rahu devine nemuritor şi începe să fugărească astrele de ciudă. Uneori le mai prinde, vreme în care se produc eclipsele, dar cum nu are gât, astrele se eliberează.

Pentru indienii Pomo, un urs este cel care a început o bătălie cu soarele.

Vechii greci aveau o concepţie care s-a transferat ulterior şi în evul mediu european:eclipsele erau un semn de la zeii înfuriaţi, prevestind dezastre şi nenorociri.

Unele triburi precum Batammaliba din Togo şi Benin văd altfel lucrurile:soarele şi luna se luptă în timpul eclipsei, iar oamenii se roagă pentru a opri războiul. Este de altfel o oportunitate pentru a soluţiona conflicte mai vechi din comunitate şi a reinstaura pacea şi armonia.

Pentru tribul Navajo, ordinea cosmică nu înseamnă altceva decât echilibru, iar eclipsele sunt parte din legile naturii. Drept urmare, momentele în care se petrec reprezintă o ocazie de a reflecta asupra ordinii universale. Unele tradiţii s-au păstrat până azi:membrii comunităţii stau în casă cu familia, cântă melodii speciale, dar se abţin de la mâncare, băutură şi nu dorm.

Concepţia reconcilierii există şi în folclorul inuit, unde zeiţa solară Malina s-a retras dintr-o ceartă cu zeul lunar Annigan, aceştia împăcându-se atunci când Annigan a ajuns-o din urmă pe Malina.

Frica de eclipse este uneori prezentă şi în societatea modernă. De pildă, apare câteodată ideea că femeile gravide ar avea cumva de suferit şi trebuie neapărat să stea în casă. În multe părţi din India oamenii ţin post deoarece cred că mâncărurile gătite atunci ar fi impure.

Desigur, nu toate superstiţiile au conotaţii negative:în unele zone din Italia, localnicii îşi udă florile în momentul eclipsei pentru a le spori frumuseţea.