Autor 48527 vizualizări


Ziua fatidică de 12 aprilie 1633 avea să scrie o filă de istorie. În această zi, inchizitorul principal Vincenzo Maculano da Firenzuola, desemnat de papa Urban al VIII-lea, începea procesul împotriva faimosului fizician şi astronom.

Lui Galileo i s-a cerut imperativ să se predea Sfântului Oficiu în vederea începerii procesului de erezie, întrucât afirmaţii precum cele legate de mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui erau condamnate vehement de Biserica Catolică. Procedura standard presupunea ca inculpatul să fie încarcerat şi izolat în timpul procesului.

Era de altfel a doua oară când Galileo se afla la anaghie din pricina convingerilor sale, prin refuzul de a accepta învăţăturile bisericii despre statutul planetei ca punct central şi fix al universului:în 1616 i-a fost interzis să îşi dezvolte şi să îşi apere ideile. Putea să studieze în continuare teoriile lui Ptolemeu şi Copernic, cu condiţia să nu ofere vreo concluzie definitivă, ci să se menţină în neutralitate. Savantul avea avantajul de a avea sponsori influenţi, precum familiile Medici sau Barberini, din care făcea parte chiar papa Urban. Când însă omul de ştiinţă şi-a publicat “Dialogul despre cele două mari sisteme ale lumii”, reieşea clar argumentaţia în favoarea lui  Copernic, dar în acelaşi timp el a punctat că nu toate pasajele biblice trebuie gândite literal. Ceea ce de altfel credea şi o bună parte a clericilor la acea vreme.

Galilei ar fi putut scăpa şi de această dată, dacă nu ar fi fost la mijloc un mic detaliu adesea uitat. Papa îi ceruse ca în publicaţie să includă şi părerile sale, ceea ce Galileo a făcut, dar în aşa fel încât papa părea naivul din dispută. Părerile sale le exprima un personaj cu nume sugestiv, Simplicio, care apăra viziunea geocentrică, de multe ori cu erori flagrante în argumentaţie. Deşi Galileo a menţionat în prefaţă că a dorit să îi aducă astfel un omagiu filosofului Simplicius, papa s-a simţit foarte ofensat de îndrăzneala sa, mai ales că era vorba de o carte care jongla cu noţiuni ştiinţifice foarte controversate la acea vreme care ar fi putut să trezească uşor reacţii brutale din partea Bisericii.

În timpul interogatoriului din 1633, Galileo a negat permanent, chiar sub ameninţarea torturii, că ar susţine viziunea coperniciană şi că de fapt continua să scrie despre subiect în ideea unei dezbateri, nu a unei credinţe. Biserica decisese că rotaţia Soarelui în jurul Pământului este un fapt de necontestat în virtutea învăţăturilor Bibliei, deşi oamenii de ştiinţă ştiau de secole că ipoteza nu se susţinea.

De data aceasta, ocolişurile din argumentaţia lui Galilei nu l-au putut salva. Pe 22 iunie 1633, Biserica s-a pronunţat:savantul se făcea vinovat de erezie, dincolo de orice dubii, pentru că a îndrăznit să afirme şi să persevereze în credinţa sa potrivit căreia Soarele este punctul central şi Pământul se mişcă, contrar scripturilor. Alături de această declaraţie venea şi condamnarea:printr-un edict public cartea cu dialogurile sale era interzisă, iar Galileo era condamnat la închisoare după bunul plac al inchiziţiei, în plus, avea obligaţia de a recita o dată pe săptămână şapte psalmi pentru penitenţă. O pedeapsă uşoară comparativ cu alte cazuri de erezie.

Galileo a cedat presiunilor şi a fost de acord să nu mai răspândească “erezia”, petrecându-şi restul vieţii în arest la domiciliu. În acest timp a scris o altă carte, poate cea mai cunoscută, “Două noi ştiinţe”, pe care după mai multe eşecuri a reuşit să o publice în Olanda. Dialogul său a fost şters din indexul cărţilor interzise în 1757, dar abia după mai bine de 300 de ani Biserica Catolică şi-a recunoscut greşelile şi l-a dezvinovăţit.