Autor 2151 vizualizări


În contextul în care, după 1990, în primii 13 ani, în România, au fost distruse, demolate, închise, 1256 de mari întreprinderi, așa cum a fost menționat în revista Cuvântul Ortodox, consider că trebuie mai bine cunoscut ceea ce a însemnat România în industria de petrol.

Însă, înainte de a începe începe acest demers trebuie spus că, în acest domeniu, al trăiniciei obiectivelor industriale, supuse doar oscilațiilor din economia capitalistă, lucrurile s-au reglementat, la propriu. Azi “activitatea de cercetare-dezvoltare constiutuie o prioritate națională și are un rol determinant în strategia de dezvoltare economică durabilă.1

În prezent sectorul de rafinare din România, în 2020, este format din patru rafinării operaţionale: Petrobrazi (deţinută de OMV Petrom), Petromidia şi Vega (deţinute de Rompetrol), Petrotel (deţinută de Lukoil) care au o capacitate operațională totală de aproximativ 12 mil tone pe an.

În anul 2017, rafinăriile din România au prelucrat 11,2 mil. tone țiței și aditivi (livrările brute interne observate au fost 11,17 mil. tone de țiței și aditivi, din care 3,52 mil. tone din producția internă), rezultând 5,47 mil. tone motorină; 1,55 mil. tone benzină și kerosen; 0,56 mil. tone cocs de petrol; 0,7 mil. tone GPL; 0,38 mil. tone păcură; 0,2 mil. tone nafta; 0,5 mil. tone gaze de rafinărie și 0,81 mil. tone de alte produse de rafinărie. Consumul total de produse petroliere a fost de 9,45 mil tone.

În anul 2017 importul net de țiței a fost de 7,75 mil. tone, în principal din Kazahstan și Federația Rusă, dar și din Azerbaidjan, Irak, Libia și Turkmenistan, iar importurile de produse petroliere au fost de cca 2,98 mil tone. România este un exportator de produse petroliere. Conform datelor statistice, în anul 2017 România a exportat combustibili petrolieri și lubrifianți în valoare de 2.285,3 milioane euro (din care 943,4 milioane euro carburanți pentru motoare).2

 O scurtă istorie a petrolului până în 1904

Ce este petrolul

Înainte de a releva ce este această istorie a industriei de petrol românești, cred ca trebuie prezentate datele științifice esențiale, teoriile despre apariția petrolului pe planetă, despre ceea ce este el, în esența lui.

La Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești generații întregi au învățat informațiile pe care le voi reda în continuare. Pentru a fi mai exact voi folosi o carte publicată la acest institut, în 1979.3

Dintre zăcămintele fosile bogate în carbon, rezultate din plante și animale, care s-au format în milioane de ani, se disting două clase: cărbunii de pământ și bitumenele. Acestea din urmă sunt definite ca fiind amestecuri de substanțe organice care se găsesc în scoarța terestră, îmbibate în roci anorganice, cum sunt șisturile și argilele bituminoase. De obicei bitumenele sunt de culoare neagră iar starea lor de agregare e solidă, semi-solidă, lichidă sau gazoasă. Ele se împart în patru categorii, în funcție de materia organică din care s-au format. Așa sunt gazele naturale, țițeiul sau petrolul brut, asfaltul natural, ceara de pământ- numită și ozocherită.

Dintre toate aceste bitumene cea mai mare importanță economică, desigur, în prezent, o prezintă țițeiul. La temperatura mediului țițeiul are o culoare neagră cu reflexe roși-verzi. Este insolubil în apă, având un aspect vâscos, ceea ce îi conferă o greutate specifică (densitate) mai mică decât a apei. Cercetătorii au stabilit că, în funcție de hidrocarburile parafinoase pe care le conțin, există țițeiuri parafinoase (4-14% hidrocarburi solide), semiparafinoase și neparafinoase. Diferența dintre tipurile de țiței – de aceea, la rafinare, depinde foarte mult din ce zăcământ provin - e dată de clasa de hidrocarburi dominantă, în orice țiței existând hidrocarburi parafinice, naftenice și aromatice.

Există diverse teorii care au încercat să explice originea țițeiului două au jucat un rol important. E vorba de teoria anorganică și de cea organică, aceasta din urmă fiind considerată cea mai adecvată.

Ipoteza originii anorganice a apărut în urma studiilor francezului Berthelot și a fost continuată de Mendeleev. Ideea principală a acestei teorii e că țițeiul s-a format din transformarea hidrocarburilor ce au rezultat din unele substanțe anorganice. Mendeleev a stabilit existența unor reacții: dioxidul de carbon este redus cu hidrogen. Apoi există reacția carburilor metalice cu apa, cu formare de acetilenă sau metan. Mai există și cazul în care cărbunele în reacția cu apa, la temperatură ridicată formează așa numitul gaz de sinteză. Acesta, în prezența catalizatorilor existenți în sol conduce la hidrocarburi. Tteoria a fost infirmată de unele constatări de ordin chimic sau geologic. De aceea teoria originii organice s-a impus. Aceasta a fost începută de Lomonosov, continuată de Engler și Hoffer 4.

Potrivit ei, țițeiul s-a format dintr-un nămol provenit în cea mai mare parte din viețuitoarele microscopice – plancton și mai puțin din corpul animalelor depuse pe fundul mărilor. Materialul organic, la adâncimi mari, unde apa este lipsită de oxigen dar poate avea o abundență de hidrogen sulfurat, cum e și în prezent în largul Mării Neagre, a suferit întâi transformări biologice. Sub acțiunea bacteriilor anaerobe s-a format sapropelul. Într-un proces lent, de hidrogenare, bacteriile îl transformă în țiței. Din diversitatea materialului biologic, supus la aceste procese de transformare, s-au format diverse tipuri de petrol.

Acesta e unul dintre argumentele cele mai bune în susținerea teoriei organice.

Din antichitate, la români

În dicționarul enciclopedic român, publicat în 1965, în definiția petrolului, e scris: “Petrol - rocă sedimenară caustobiolitică denumită în mod curent țiței”5

În vechile documente românești, cam până la sfârșitul secolului XIX, denumirea sub care apare este cea de păcură. De ce este așa explică istoricul Constantin C. Giurescu: “ păcură vine din picula, picătură, denumire care se explică prin aceea că în unele zone petrolifere, petrolul, căruia până astăzi poporul îi zice păcură… iese la suprafața pământului, mustește, prelingându-se apoi sub formă de picături pe coastele înclinate faptul se poate observa în zilele noastre între Bănești și Câmpina. Denumirea de” titia” se presupune că ar proveni de la latinescul titia - zer de lapte”6 .

În România e probabil ca, încă de pe vremea tracilor, a dacilor, petrolul care apărea în apele curgătoare dar și în râuri, să fi fost folosit. Cert este că, din acea perioadă, s-au găsit doar mărturi că era folosit, cel mai probabil la iluminat cum ar fi “modestele ulcele și zveltele amfore cu pereții smoliți, de la Târgușorul-Vechi (Prahova), de la Sucidava (Calafatul de azi), Budureasca, Histria și Tomis”, așa cum e menționat și în cartea “Industria de petrol și gaze din România”, scrisă de un colectiv condus de Gheorghe Ivănuș 7.

La Muzeul Petrolului din Ploiești există, într-o vitrină a instituției, o cănuță romană cu urme de păcură și bucățele de smoală scoasă din pămînt, de la Sucidava, de profesorul Dumitru Tudor. De asemenea, în campania de săpături desfășurată de academicianul Emil Condurachi, la Histria, s-a descoperit în stratul romano-bizantin (sec. V-VI d.Hr.) amfore întregi sau fragmente de amfore cu urme de bitum. În cartea menționată,“Industria de petrol și gaze din România” se precizează:

“Menționăm că analizele chimice efectuate de către Laboratorul de analize chimice și industriale al Politehnicii din București, pentru Muzeul Petrolului din Ploiești au confirmat, în mod cert, originea bituminoasă rămasă pe obiectele descoperite la Sucidava (astăzi Calafat) și Histria”.

 Cană romană cu urme de bitum8

Începuturile industriei petroliere, secolul XIX

Recordurile mondiale

Deosebit, în istoria României dar și a lumii este anul 1857 când, viitoarea industrie petrolieră a țării a luat startul stabilind, de la început, cinci premiere mondiale. Performanța aceasta e menționată în foarte multe cărți, este punctul fundamental pe care îl prezintă vizitatorilor muzeografii de la Muzeul Petrolului din Ploiești.

Astfel, după cum apare în cartea “Istoria Ploieștiului în date” menționăm: “Începe construcția primei rafinări de petrol din țară, fondată de Marin Mehedințeanu, la Bariera Râfov din Ploiești, fapt care a dat startul distilării pe cale industrială a ţiţeiului. Intră în funcțiune în martie 1857”9 . Acestă informație lapidară în acest volum este dezvoltată în multe surse de informare în domeniul petrolului, mențiunea ei fiind găsită și în cartea “Industria de petrol și gaze din România”. E normal să bănuim că încercări de distilare a petrolului au mai fost în lume dar trebuie să vedem de ce reușita de la Ploiești este cea mai importantă. De ce este reușita maximă!

În volumul menționat anterior sunt menționate datele pe care istoria petrolului le-a reținut. Conform datelor istorice singurele certitudini par să fie: „ distileria fraților Dubinin în Caucaz, în anul 1823; cea a galițianului Abraham Schreiner, din anii 1826-1830, precum și o distilerie în Anglia, în anul 1838, toate având ca obiect de activitate producerea petrolului lampant pentru arderea în lămpi cu fitil și prevăzute cu cilindri de sticlă, produs mult mai ieftin și mai eficient decât lumânările de ceară, uleiul de rapiță sau păcura opaițelor. Și în Țările Române au mai existat încercări, experiențe, cum au fost cele din 1840 ale lui N. Choss care a construit la Lucăcești, jud. Bacău, o primă distilărie de petrol. Mai sunt notate încercările lui M. Heimsohn precum și multe găzării plaste în Valea Arinilor, un sat din județul Bacău. S-a reținut că, la acestea, instalațiile erau formate din mai multe alambicuri verticale, reunite în baterii, la baza cărora se făcea focul cu lemne. Se obținea un gaz lampant de calitate modestă, dar, totuși, superior celorlalte substanțe folosite pentru iluminat, până atunci. Foarte aproape, temporal, este distilăria construită de către Dimitrie Nicolau și fiul său Constantin, la Arpătac, în Covasna, în 1853”.

Ținând cont și de această construcție din Ardeal, remarcăm faptul că în tot spațiul locuit de români, în cele trei provincii istorice de la nordul Dunării, au existat încercări de a se trece de la ocupația casnică a distilării producției de prune, pentru a face țuică, la tentative de a obține gaz lampant. Doar era vorba de același principiu, cunoscut de sute de ani de români...

Luând în calcul toate realizările de distilării, rezultatele obținute, proiectul de la Ploiești se va impune la scară mondială. Pentru că, prin realizare și rezultate, „fabrica de gazu’ „ a fraților Mehedințeanu, nu e o distilerie ci chiar prima rafinărie din lume.

De ce noi, de ce atunci?

Întrebarea aceasta probabil nu a fost pusă niciodată într-o lucrare științifică. În ea există germenii răspunsului așa că, întâi, facem o scurtă analiză a epocii.

În perioda 1800-1857 cererea de petrol, atât pe piața internă cât și la nivel mondial crește foarte mult. Atunci petrolul era folosit în spațiile exterioare, la iluminatul curților domnești și boierești dar, datorită fumului și mirosului degajat, nu putea fi folosit în spațiile interioare. O utilizare frecventă era cea din domeniul militar, armatele otomane și austriece având nevoie de petrol pentru ungerea osiilor de la roțile carelor și tunurilor. Primul impuls a venit după încheierea Convenției de la Akerman, un tratat semnat pe 7 octombrie 1826 de Imperiul Rus și Imperiul Otoman în orașul Cetatea Albă (denumit pe atunci de către turci Akkerman; astăzi în Ucraina). Dintre prevederile ei, două au impulsionat domeniul economic în țările române, și anume: armata otomană a trebuit să se retragă din ambele Principate Dunărene, unde staționau încă din 1821 și faptul că turcii au fost fost de acord să cedeze muntenilor controlul asupra porturilor dunărene Giurgiu, Brăila și Turnu10. Sultanul Mahmud al II-lea nu a fost de acord cu acestă convenție, ceea ce a fost pretextul pentru declanșarea războiului ruso-turc din 1828 - 1829. Ca de obicei domeniul militar impulsionează dezvoltarea...

Războiul se va încheiat cu pacea de la Adrianopole, din septembrie 1829.

Printre punctele importante pentru români, ale acestui acord încheiat între cele două puteri, sunt câteva care ... va stimula inventivitatea românească.

Astfel, în tratatul de la Adrianopole, se menționează:

-autonomia Principatelor Romîne, granița fiind stabilită pe talvegul Dunării.

-libertatea comerțului pentru toate produsele (desființarea monopolului turcesc).

-libertatea circulației pe Dunăre cu vase proprii.11

 Toate aceste prevederi au stimulat spontan dezvoltarea economică a Principatelor, influențând inițiativele particularilor, înlăturând teama seculară a românilor că bogățiile naturale ale țării luau drumul, fără răsplată, spre Turcia.

Prima rafinărie din lume

Povestea înființării primei rafinări începe însă cu ceea ce va deveni a doua performanță mondială.

Încă din 1855 administrația Primăriei Bucureștiului e tot mai convinsă că iluminatul public de cea mai bună calitate se face cu petrol lampant comparativ cu iluminatul de până atunci care se făcea cu lumânări sau ulei de rapiță. Dar să vedem cum s-a ajuns la această concluzie și la scoaterea la licitație a iluminarii străzilor Bucureștiului pentru anul 1856, pentru a se face cu petrol lampant.

Licitația o câștigă, fără a avea contracandidat, Teodor Mehedințeanu. În scurt timp se constată că acesta nu era pregătit să acopere toate clauzele contractuale și, din această cauză, licitația e anulată. Mehedințeanu nu renunță! Pleacă într-o călătorie în vestul Europei pentru a se informa. Reușește și, la întoarcere, demarează ambițiosul și ineditul său proiect.Așa se ajunge că Ploieştiul stabilește, în 1857, o premieră mondială, devenind primul oraş din lume cu rafinărie.


  Hartă a locului în care s-a construit rafinăria12

„Fabrica de gazu“ a fraţilor Mehedinţeanu a fost pornită cu echipamente din Germania şi, în acelaşi an, calităţile petrolului lampant obţinut la Ploieşti au făcut ca proprietarii să câştige iar, tot prin licitaţie concesiunea pe mai mulţi ani a iluminării cu gaz a Bucureştilor. Mehedinţeanu se documentase şi făcuse comenzi la o firmă din Hamburg, Germania. El şi-a văzut finalizat proiectul în primăvara anului 1857, când „fabrica de gazu” a intrat în funcţiune, pe numele fratelui său, Marin Mehedinţeanu, arendaşul unor întinse zăcăminte de ţiţei pe moşia Păcureţi, Prahova.

Privind retrospectiv, instalaţiile rafinăriei erau destul de primitive, dar foarte performante pentru acea vreme. Toate utilajele erau formate din vase cilindrice din fier sau fontă, încălzite direct cu foc de lemne. Aceste utilaje au fost comandate în Germania firmei Moltrecht ce construia cazane pentru fabricarea uleiurilor din şisturi bituminoase. Rafinăria de petrol a lui Marin Mehedinţeanu a fost construită pe o suprafaţă de 4 ha şi avea o capacitate de lucru pe an de 2.710 tone (în medie 7,5 tone/zi).13


  Machetă a rafinăriei14


  Rafinăria “Lumina”, de Otto Barabas15

De data aceasta, așa cum se spune în cartea “Industria de petrol și gaze din România”, e vorba chiar despre o rafinărie, fiind net superioară vechilor distilării, din țară și din străinătate. Explicațiile, conform specialiștilor ce au scris această carte, sunt:

-se compunea din cazane cilindrice, de 10000 litri fiecare, dispuse vertical și legate în baterii, domuri deflegmatoare și răcitor de apă.

-baza cazanelor era încălzită cu lemne dar și cu foc produs de arderea unui amestec de păcură și benzină prin intermediul unor injectoare rudimentare.

-noutatea absolută este faptul că produsul finit, petrolul lampant, era rafinat inițial cu ajutorul unei leșii de cenușă și, ulterior, cu o soluție de sodă caustică și acid sulfuric.16

 O dată cu punerea în funcțiune a “găzăriei”, cum a fost numită oficial, în 1857, România, deși în acel an era doar Țara Românescă, a intrat în rândul țărilor care prelucrau industrial petrolul. Și era singura! Cu tot ceea ce presupune acest calificativ.

A doua performanță mondială ține tot de … locul întâi mondial.

 Primul oraș din lume iluminat cu gaz din petrol a fost Bucureștiul, tot în 1857


  Contractul cu Primăria Bucureștiului17

În el se stipula:

-iluminarea străzilor Bucureștiului cu un număr de 1000 de „lampe” din care 772 lămpi vechi, folosite anterior la iluminatuil cu ulei de rapiță, care trebuiau recondiționate și adaptate pentru folosirea petrolului lampant și la care se adăugau 228 lămpi noi.

 Iluminarea Bucureștiului cu gaz lampant18

Cea de-a treia performanță mondială se referă la producția de petrol.

România a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol înregistrată oficial în statisticile internaţionale.

„The Science of Petroleum“, editată de Oxford University Press certifică în 1938, faptul că România a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol de 275 de tone înregistrată în statisticile internaţionale. A fost urmată de SUA care, în 1859, a avut o producție de 274 tone.

Deci doi ani mai târziu și mai puțin cu o tonă... Următoarea țară care a produs țiței într-o cantitate suficientă pentru a fi înregistrată a fost Italia în 1860. Interesant e în acest caz faptul că, de la această primă producțiea italienilor, până la cea obținută în 1890, cumulativul e de doar 6000 de tone. Această țară europeană e urmată de Canada în 1862 şi de Rusia în 1863. Mai trec mulți ani, se schimbă secolul, până când o altă țară merită să fie trecută în această statistică. E vorba de Mexic în 1901 și de Persia în 191319 .

  Menționarea primei producții de petrol20

 În afară de aceste trei performanțe mai există patru: cel mai adânc puț săpat după petrol, inventarea lămpii de petrol care ardea gaz lampant, publicarea primei cărți din lume, despre petrol, a lui Cucu Starostescu, în 1881, și primul export de benzină, făcut de România, în 1900.

Concluzie

Datele acestea, cunoscute de petroliști, la ... nivel mondial, pot demonstra capacitatea pe care au avut-o și o au în continuare, românii dar și țara, de fi capabili de performanțe fără egal.

Curând, va urma un articol despre faptul cum a influențat petrolul granițele României.

Bibliografie:

-Hotărâre de Guvern nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, publicată în M. Of. Nr. 51 din 18.01.2017.

-Institutul Național de Statistică.

-Chimie, vol II, Antonescu Lucia, Institutul de Petrol și Gaze, Ploiești, 1979.

-Dicționar enciclopedic român, Editura Politică, București, 1964

-Giurescu Constantin C. , Vechimea exploatării petrolului și a”cerii de pământ” în țările românești. Cibinium 1967/1968, Sibiu, 1969.

-Ștefănescu I., Stănică V., Noi mărturii despre vechi exploatări petroliere în Țara Românească, în “Petrol și gaze”, 5/1966

-https://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_de_la_Akkerman

-Giurescu Constantin C.(coordonator) ș.a., Istoria românilor în date, Editura Enciclopedică Română, București, 1972

-Constantinescu Gh., Prodrom I., Industria de petrol în România până la primul război mondial, Revista de petrol și gaze, număr festiv, București, 1957.

-Expoziția permanentă, Muzeul Petrolului Ploiești.

NOTE

  1.   Hotărâre de Guvern nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, publicată în M. Of. Nr. 51 din 18.01.2017.
  2.   Institutul Național de Statistică.
  3.   Chimie, vol II, Antonescu Lucia, Institutul de Petrol și Gaze, Ploiești, 1979.
  4.   Ibidem, pag. 82.
  5.   Dicționar enciclopedic român, Editura Politică, București, 1964.
  6.   Giurescu Constantin C. , Vechimea exploatării petrolului și a”cerii de pământ” în țările românești. Cibinium 1967/1968, Sibiu, 1969
  7.   Industria de petrol și gaze din România- Ivănuș Ghe., Ștefănescu Ion Șt., Antonescu Niculae Napoleon, Mocuța Ștefan-Traian, Coloja Mihai Pascu, Editura AGIR București, 2008 - pag 76.
  8.   Expoziția permanentă a Muzeului Petrolului, Ploiești.
  9.   Ștefănescu I., Stănică V., Noi mărturii despre vechi exploatări petroliere în Țara Românească, în “Petrol și gaze”, 5/1966.
  10.   https://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_de_la_Akkerman.
  11.   Giurescu Constantin C.(coordonator) ș.a., Istoria românilor în date, Editura Enciclopedică Română, București, 1972.
  12.   Din Arhiva foto a Muzeului Petrolului, Ploiești.
  13.   Industria de petrol și gaze din România- Ivănuș Ghe., Ștefănescu Ion Șt., Antonescu Niculae Napoleon, Mocuța Ștefan-Traian, Coloja Mihai Pascu, Editura AGIR București, 2008 - pag 101.
  14.   Machetă realizată de prof. ing. Florin Ghioc. Expoziția permanentă a Muzeului Petrolului, Ploiești.
  15.   Din Arhiva foto a Muzeului Petrolului, Ploiești.
  16.   Constantinescu Gh., Prodrom I., Industria de petrol în România până la primul război mondial, Revista de petrol și gaze, număr festiv, București, 1957.
  17.   Expoziția permanentă, Muzeul Petrolului Ploiești.
  18.   Expoziția permanentă, Muzeul Petrolului Ploiești.
  19.   Ivănuș Ghe., Ștefănescu Ion Șt., Antonescu Niculae Napoleon, Mocuța Ștefan-Traian, Coloja Mihai Pascu, Industria de petrol și gaze din România Editura AGIR București, 2008, pag. 97.
  20.   Expozitia permanentă, Muzeul Petrolului Ploiești.