«Dedicată ție, scumpă Românie!» Un articol din ziarul diasporei românești din America din 28 August 1917

Autor 1116 vizualizări


În ziarul America, editat în Cleveland în Statele Unite, a fost publicat în 28 August 1917 un articol, intitulat „După un An. 28 August 1916-28 August 1917“, în cinstea aniversării unui an de la intrarea României în război. Redau aici textul original, fără nicio intervenție din partea mea, ca editor, invitându-vă la lectură și meditație. Orice comentariu este de prisos!

Dedicată ție

Scumpă Romînie

Ţară. Petec scump de pămînt, urzit din lacrămi și din sînge.

Mărginită de o parte de Carpații falnici, tu nu ai putut să îmbrățoșezi la sînul tău pe toți copii buni ai Tăi. De cea l’altă parte trufia habsburgică ți-a răpit o altă mînă bună de copii buni. Iar în coapsa și partea de mează-zi a Ta, bătrîna Dunăre, a fost mărturia tăcută a căderii și înălțării Tale prin veacuri. Ea a fost biruită de strămoșii Tăi, ea Ţi-a sărutat poala, de cum Te- a întîlnit. Şi tot soiul de avuții Ţi-a adus din ținuturile îndepărtate dinspre soare apune.

Carpații falnici cu cuiburi de vulturi, cari din văzduh căutau la Tine ca la patria lor, la pămîntul de naștere al lor.

Ţară! Cuib de vulturi sunt munții și stîncile Tale. Şi-n rîurile Tale frumoase și spumegoase, ca și păraiele Tale repezi și sălbatice, să oglindește cea mai frumoasă poezie.

Mănoase sunt cîmpiile Tale cu spicul de aur, cărora astăzi, încă, streinul le fură belșugul. Frumoase sunt vitele și livezile Tale și pline de sfîntă și duioasă poezie pădurile și văile alături de satele Tale. Cucernice sunt rugile cetățenilor Tăi, alăturea cu pămîntul umiliți. Şi vulturi – în războaie – sunt locuitorii tăi, frați ai vulturilor din Carpați. Iar Bărăganul Tău grînar a fost Europei. Dar întotdeauna – duioasă Ţi-a fost „Doina”.

Şi cum să nu fie ea duioasă cînd locuitorii Tăi își știau pe frații lor de un sînge robiți domniilor streine!... Cînd știam că nu întreg Neamul Românesc să poate adăpa la isvorul de viață dătător al Culturii ce răsărea tot mai învingătoare din scînteierile minților bărbaților Tăi fruntași.

Ţară! Petec scump de pămînt, urzit din lacrămi și din sînge, ursită ai fost să fii stavilă tuturor năvălirilor de tot soiul de popoare sălbatece ale lumii, au încercat să-și facă trecerea în largul Europei mari, între națiile civilizate. Jefuite au fost satele și orașele Tale ca și mănoasele Tale câmpii scăldate de mii de mii de ori în lacrimi și’n sânge de al oamenilor Tăi, în harțele lor dese și vrăjmașe cu tot soiul de lifte păgîne și spurcate, cari cereau să treacă stavila Ta.

Ţară! Petec scump din lacrămi și din sînge, ne-e dor de Tine. Însătoșăm după Tine. Şi’n ziua năcazului Tău – la Tine ne gîndim. Spre Pronia Cerească să’ndreaptă cucernicile rugăciuni ale poporului romînesc de pretutindeni, ajutor cerînd Ţie în ziua necazului Tău.

Ţară scumpă, Tu, Românie dragă, ai auzit suspinul fraților Tăi Ardeleni, ai văzut robia lor și cutremuratu-te-ai și frumoasă hotărîre ai luat ca să-i deslegi pe ei de fiarele robiei și cetățeni vrednici ai tăi să-i faci. Şi din adevăratul isvor al culturii Tale să-i adapi, pentru ca din neam în neam iubită și slăvită să fii de ei...

De aceia, astăzi în 28 August e anul de cînd soldații Tăi vrednici au prins arma în mîni să-i împreune pe toți frații de un sînge la olaltă.

Biruitoare ai fost în zilele dintîi și lăudați au fost soldații Tăi de toată lumea. Şi biruitoare rămîneai, dacă din sînul ortacelor Tale cu cari alăturea ai luptat, nu se ridicau Iuzi, cari să te Vînză pentru arginți. Prin trădarea lor, meșteșugit pusă la cale, fii Tăi, trebuiră să-și părăsească – pentru cît-va timp – gîndul, și să se retragă pentru ca să Te apere pe Tine.

Şi după ce fuseși vîndută, Te năvăliră toate hoardele urmașilor de Huni, pentru ca o parte a Ta vremelnic să o pună sub piciorul lor și să-i fure belșugul. Iar o parte a fiilor Tăi trecură în tabăra dușmanilor Tăi, în vreme ce ai Tăi cei buni să retraseră ca să Te apere mai departe. – Ţară, Tu, trădătorii să-i pedepsești! Să stîrpești întreagă vița lor.

Ţară! Petec scump de pămînt udat de lacrămi și de sînge: nu desnădăjdui...

Mică ești astăzi, cu mii de neajunsuri ai să Te lupți și din mii de rane sîngerezi deodată, dar mare ai să fii Tu, după ce vei trece peste aceste zile de chin și de necaz. Şi temută ai să fii de vecinii Tăi, cari nu-și vor uita nici cînd greșala de a-Ţi fi făcut rău. Viitorul țărilor și al națiilor totdeauna s’a urzit cu jertfe.

Iar în ziua în care să împlinește anul de la întrarea Ta în război, noi Romînii Americani, cari simțim alăturea de tine și bucuriile și necazurile Tale, aruncați aici, pe plaiurile îndepărtării, îți trimitem prinosul dragostii noastre și nădăjduim să ne vedem în curînd sub a Ta împărăție, Mare Romînie!...

Acest articol va fi editat și într-o colecție dedicată Centenarului Unirii tuturor românilor, „Ziarele românești despre Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei“, al cărei prim volum va ieși în curând de sub tipar.

""