Autor 7078 vizualizări


Moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din 19 martie 1965 a marcat sfârșitul unei ere în istoria comunismului românesc. La momentul morții sale, Dej beneficia de popularitate în rândul populației pentru liberalizarea societății și îndepărtarea în politica externă de Uniunea Sovietică. Moartea lui Dej a venit ca un șoc pentru întreaga țară. Ceremonia funerară a fost pe măsura unui mare conducător de stat, însă inspirată de la cel care a fost model pentru partid multă vreme.

Cinstirea memoriei conducătorului în comunism

În lumea comunistă, moartea conducătorului statului avea o tentă aparte, deoarece implica o serie de repere globale ale retoricii și simbolisticii funerare. Mesajul lor implicit se dorea a fi unul tonic:în ciuda durerii prilejuite de dispariția camaradului, partidul mergea mai departe, mai puternic și mai unit.

Un alt tovarăș va umple golul rămas, astfel încât nicio fisură să nu fie vreodată posibilă. Suferința este, pentru tovarășii celui dispărut, întăritoare – din acest motiv, familiei i se rezervă puțin spațiu în economia discursului funerar;la urma urmei, adevărata familie este alcătuită din „rudele de idei”, și nu rudele de sânge. 

Arhetipul acestui gen de manifestări, „evenimentul fondator” al funeraliilor de partid și de stat, rămâne moartea lui Vladimir Lenin. Procesiunea se repetă aproape identic la Iosif Stalin, același decor (Piața Roșie), același loc de cult funerar (Kremlinul). Moartea lui Stalin din 9 martie 1953 este apogeul tuturor ceremoniilor funerare ale conducătorilor comuniști.   

În acel moment, membri ai Biroului Politic al PCUS au vorbit laudativ despre moștenirea stalinistă, nealterarea principiilor ei și, mai ales, despre unitatea indestructibilă a partidului. S-a publicat și o antologie de articole conjuncturale scrise de conducătorii partidelor frățești.  Modelul a fost preluat în toate statele comuniste, inclusiv România.

Ceremonia morții lui Gheorghiu-Dej

Pe 20 martie 1965, ziarul „Scînteia” anunța pe prima pagină vestea încetării din viață a lui Dej, precum și măsurile inițiate de conducerea superioară de partid pentru organizarea și desfășurarea funerariilor sale. În zilele premergătoare acestui eveniment, „Scînteia” a publicat scrisorile și telegramele de condoleanțe adresate Comitetului Central (CC) al PMR. Acestea fuseseră trimise din partea diferitelor organizații locale de partid sau, după caz, de lideri ai partidelor comuniste din țările blocului sovietic și din afara acestuia. 

Ceremonialul înmormântării liderului de la București este copie, la scară redusă dar fidelă a celei a lui Stalin:garda stă la tabloul îndoliat din biroul lui Dej aflat în clădirea Comitetului Central, garda la catafalc, stema PMR așezată mai sus decât stema Republicii, cortegiul funerar, după care a urmat deplasarea la monumentul din Parcul Libertății (astăzi Parcul Carol I). 

Ca și în cazul lui Stalin, nu au lipsit angajamentele succesorilor pe care dispărutul le lua cu el pe ultimul drum. Celebre au rămas și cuvintele lui Chivu Stoica:„vom păstra, iubite tovarășe Gheorghiu-Dej, unitatea partidului nostru ca lumina ochilor.”  

Omagii post-mortem

Cinstirea memoriei conducătorului nu trebuia să lipsească și din alte publicații înafara ziarului „Scînteia”. Una dintre aceste publicații a fost revista săptămânală de cultură „Luceafărul”, care de obicei scria puține articole referitoare la activitatea PMR sau Gheorghiu-Dej. În numărul din 20 martie, anunță moartea acestuia, cu titlul „Amintirea tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej, veșnic viu în inima partidului, a clasei muncitoare, a poporului”, împreună cu poza acestuia și citatul: „Partidul întruchipează tot ce e mai bun în poporul nostru;el este inima fierbinte și conștiința poporului, înțelepciunea și voința ei colectivă.” 

În numărul următor, revista a publicat poezii în cinstea memoriei defunctului, veritabile omagii. Sub titlul „De tine îndrumați și de partid”, prof. arhitect Horia Maicu (proiectantul Mausoleului din Parcul Carol I) scria:

„Te-ai stins, tu cel mai bun și drept,

conducător iubit și înțelept.

Te-ai stins în plină luptă și avînt,

te-ai stins, luceafăr drag și blînd.

[…]

În frămîntata viață,

ai risipit norii de fum și ceață,

ai revărsat lumină și căldură în popor

și l-ai făcut din sclav, biruitor..

Dragostea-ți caldă pentru noi,

A transformat oamenii simpli în eroi

Și mintea ta cuprinzătoare,

partidului și țării a fost sudoare.

[…]

De tine îndrumați și de partid,

ce mîndră țară noi am făurit!

Și-acum, la moartea ta, noi facem legămînt,

să ducem mai departe voia ta și-al tău cuvînt.” 

O altă poezie în cinstea memoriei lui Dej, „Istoria – biografia lui”, a fost scrisă de Adrian Păunescu:

„În două șiruri vechi de dor

Ca-n două șiruri de legende

Trec fiii clipelor prezente,

Plângând greoi, călcând ușor

Privind ca niște mări atente

Fața de-aici care se vede –

A marelui conducător

[…]

Și de aceea vă și spun

Că nu e mort, ci s-a culcat

Ca să se nască – viu și bun –

În trupul cald, înlăcrimat

Al orei grele de acum.” 

Se poate observa cum în memoria conducătorului se scrie la superlativ, modelul morții lui Stalin fiind asemănător și în poezii, dar departe de grandoarea megalomanică a elogiilor adresate conducătorului sovietic.

„Adio scump tovarăș și prieten!”

Funeraliile au avut loc pe 24 martie, iar la microfon au ținut discursuri in memoriam membri ai Biroului Politic:Ion Gheorghe-Maurer, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, ș.a. Succesorul lui Dej în funcția de prim-secretar al partidului, Nicolae Ceaușescu a ținut discursul final. Acesta l-a lăudat pe defunct pentru activitatea sa, promițând că partidul va întreprinde o muncă mai asiduă în drumul către atingerea comunismului:

„Partidul ți-a încredințat, tovarășe Gheorghiu, sarcini de cea mai mare răspunde în conducerea partidului și statului. Muncind și luptând cu întreaga ta pricepere și energie nesecată, le-ai îndeplinit cu cinste;ți-ai închinat viața slujirii cu credința a cauzei partidului, fericirii poporului, înfloririi patriei noastre. Prin această activitate plină de abnegație ți-ai câștigat prețuirea unanimă, încrederea și dragostea celor mai apropiați colaboratori ai tăi, a Comitetului Central, a partidului a întregului popor. […] Vom cinsti memoria ta, dragă tovarășe Gheorghiu, întărind continuu unitatea și forța de luptă a partidului, unitatea întregului popor în jurul partidului și al Comitetului său Central! Vom înzeci eforturile și vom munci cu abnegație pentru înfăptuirea neabătută a liniei generale a partidului. Vom închina întreaga noastră viață cauzei fericirii poporului, ridicării patriei pe culmile socialismului și comunismului! Vom lupta cu și mai mare hotărâre pentru triumful cauzei păcii, prieteniei între popoare, a unității mișcării comuniste internaționale. Adio scump tovarăș și prieten! Vom păstra în inimile noastre nestinsă amintirea vieții tale luminoase.” 

Ceremonia funerară a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a urmat același tipar ca cel al lui Stalin. Deși avusese loc destalinizarea, din stalinism s-a menținut ceremonia de adio. Sinceritatea poeziilor, dar mai ales a discursurilor sunt îndoielnice, având în vedere cum și-a consolidat ulterior Ceaușescu puterea, și cum i-a „cinstit memoria”.

BIBLIOGRAFIE

1.Adrian Cioroianu-Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria politică a comunismului românesc, Editura Curtea Veche, Iași, 2007

2.Mihai Burcea, Ștefan Bosomitu-Spectrele lui Dej. Incursiuni în biografia unui dictator, Editura Polirom, București, 2012

3.Luceafărul, anul IX, nr. 7 (166), 20 martie 1965

4.Luceafărul, anul IX, nr. 9 (168), 27 martie 1965

5.Scînteia, anul XXXIV, nr. 6569, 25 martie 1965