Autor 2119 vizualizări


Serialul de tip soap-operă al turcilor a repurtat un succes care l-ar fi surprins cu siguranţă pe Magnific, dacă vreun prezicător i-ar fi zis că, peste secole, imaginea sa va deveni atât de populară, nu numai acasă la el, dar şi în ţări pe care le-a trecut prin tăişul sabiei sale.

Fenomenul generat de telenovela istorică nu este contestat de nimeni. Săptămână de săptămână, Marele Sultan şi Roxelana sunt aşteptaţi în multe case, intrigile, personajele, costumele şi decorul fiind punctele tari ale acestei producţii de televiziune. Reţeta nu este singulară. Şi alţii s-au prins de impactul telenovelei cu parfum istoric şi producţiile de acest tip din China sau din Coreea de Sud nu mai sunt privite ca nişte rarităţi ciudate.

În ciuda criticilor unor tipi prea scorţoşi care cred că istoria se poate vinde publicului doar în tomuri academice, telenovela bine făcută, la standardele ei, are câteva avantaje demne de luat în consideraţie.

În primul rând, aduce bani. Extrem de important.

În al doilea rând, face cunoscut trecutul ţării respective. Cine ar mai fi vorbit astăzi despre Soliman Magnificul, în afară de experţi şi de cei pasionaţi de istorie? Cine ar mai fi promovat gloria unui sultan de acum 400 de ani? Cine ar mai fi urmărit cu sufletul la gură lupta pentru putere din capitala unui imperiu apus?

În al treilea rând, o astfel de producţie vorbeşte despre prezentul ţării unde se realizează serialul. Dă un mesaj lumii. Arătând măreţia şi gloria din trecut, implicit, se transmite un semnal de putere în prezent. Nu oricine este capabil să realizeze un serial cu asemenea succes. Cine a fost puternic şi glorios în trecut poate să fie la fel şi în prezent sau poate să emită pretenţii în acest sens. Iar Turcia de astăzi trimite din plin asemenea mesaje, la nivel politic, economic, cultural şi de imagine.

Văzându-i pe alţii cum îşi fac şi imagine, şi scot şi bani din asta, îţi vine să dai cu căciula de pământ şi să strigi:„Dar istoria noastră ce-are, noi de ce nu facem la fel?!”

Istoria, săraca, nu are nimic, ea şi-ar face treaba, problema e cu prezentul. Am avea şi noi poveşti sumedenie, intrigi, lupte pentru putere, domnitori vrednici, pretendenţi pizmaşi, căpetenii destoinice, dar şi boieri hicleni, cum ar fi spus cronicarul. Dar asemenea subiecte nu-i pasionează pe producători. Ei merg pe principiul că nu trecutul, ci prezentul ne este mare. Şi atunci nu e de mirare că telenovelele noastre se numesc „Inimă de ţigan”.

 

 

""