Autor 1734 vizualizări


Prima problemă pe care o reclamă orice funcţionar public când vine vorba de a face ceva pentru patrimoniul pe care îl are în gestiune este cea a banilor. Am arătat că şi în cazul patrimoniului cultural situaţia este la fel, dar am văzut că banii, puţin câţi sunt, capătă alte destinaţii după nişte criterii şi interese ce nu sunt cuprinse în lege.

Am văzut în articolul Cum se "jonglează" cu banii publici la cultură-criterii aleatorii şi comparaţii între monumentele istorice, dar şi în materialulPlanul Naţional de Restaurare în 2012-Joc politic sau o nefericită distribuire a fondurilor pentru restaurare?, cum a înţeles fostul ministrul al culturii Kelemen Hunor să împartă banii care veneau prin P.N.R. (Planul Naţional de Restaurare) în judeţele Bihor şi Sălaj în condiţiile în care aceste judeţe nu reprezentau principala preocupare a domniei sale.

Vom continua azi comparaţia în judeţul Sălaj arătând că monumente foarte importante au nevoie de atenţie maximă, însă banii intenţionau să meargă acolo unde lucrurile mai puteau să aştepte. Amintim faptul că suma totală pusă pe hârtie pentru acest judeţ în februarie era de peste 1.600.000 de lei, iar monumentele propuse pentru finanţare erau:Biserica Sfinţilor Mihail şi Gavriil Sînmihaiu Almaşului, Biserica Reformată din Zalău, Biserica fostei mănăstiri benedictine, azi biserica reformată, sat. Uilacu Simleului, com. Măieriste, Biserica reformată comuna Horatul Crasnei, Biserica Reformată sat Mineu, com. Sălăţig, Prefectura veche, azi Primăria municipiului Zalău, Ansamblul cetății Bathory, Turn clopotniță de lemn, sat Recea, com. Vîrşolț, Biserica de Lemn Sf Arhangheli Mihail şi Gavril sat Zalnoc, com. Bobota.

În articolul Cum se "jonglează" cu banii publici la cultură-criterii aleatorii şi comparaţii între monumentele istorice, arătam că turnului de clopotniţă din satul Recea, comuna Vîrşolț, ar avea nevoie de reparaţii, dar în acelaşi timp şi Conacului Hatfaludy sau Castelul Jozsika, care nu au primit nimic, au nevoie de atenţie urgentă. De asemenea după ce am publicat primul material despre P.N.R. 2012, tot ce a semnat fostul ministru al culturii a dispărut de pe internet. Însă le puteţi găsi mai jos:

Click aici pentru P.N.R. din februarie 2012

Click aici pentru P.N.R. din iunie 2012

Faptul că turismul istoric şi cultural este doar o idee pe hârtie am resimţit din plin zilele trecute când un vas de croazieră cu mulţi britanici la bord a acostat în portul Constanţa. Imaginea cu care au rămas e faptul că România e o ţară săracă, unde monumentele se distrug (ei vorbeau de cazinoul aflat pe faleză şi care este mărul discortiei între politicieni). În acelaşi stadiu se află cea mai mare parte a patrimoniului nostru. Am aflat că avem peste 190 de castele. De câte dintre ele ştim ceva? Dacă ne punem pe numărat, în sensul că sunt şi vizitabile, ne ajung degetele de la o mână.

Mai multe imagini:

Azi vă aducem în prim plan alte două locuri care merită vizitate, dar despre care nu prea aveţi cum să cunoaşteţi prea multe. Nimeni nu s-a obosit prea mult să le întreţină sau să le promoveze. În plus fostul ministru nu dădea doi bani pe ele. Acesta decisese să trimită suma de 256.890 lei biserica reformate din Zalău, iar cetatea Almaşului şi castelul Bethlen nu aveau prevăzut nimic.

Mai citeşte:

Cea mai mare bazilică romanică din Transilvania, transformată în coteţ de găini

Licitaţiile obiectelor de artă, un pericol pentru patrimoniu?

Cetatea Almaşului, monument istoric de importanţă naţională, consemnat de L.M.I. (Lista monumentelor istorice) la categoria A, datează din sec. al XIII-lea. Refăcută în anul 1627, aceasta se află în proprietatea (domeniul public) comunei Almaşu, fiind în stare de degradare.

Cetatea este amplastă pe locul unei foste mănăstiri benedictiene, distrusă în anul 1241 de tătari. A fost ctitorită de judele regal Pal, căruia, printr-un document emis la Buda în 1249, regele Bela al IV-lea i-a donat "terra Almaş". De-a lungul timpului cetatea a avut mai mulţi stăpâni, printre care se numără:Dengelegy Polgarcz Janos-voievod al Transilvaniei şi cumnat al lui Iancu de Hunedooara (1470), regele Vladislav al II-lea (1501), Ioan Corvin (fiul lui Matei Corvin), voievodul Transilvaniei, Emeric Balassa, Petru Rares-domnitorul Moldovei, familia Csaki (între secolele XVI-XIX).

În mai multe rânduri a căzut victimă vicisitudinilor vremurilor:a fost asediată de armata austriacă, incendiată, iar zidurile dărâmate (1602) în timpul luptelor dintre Principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, şi generalul Basta;refăcută în anul 1627 de Istvan Csaki, a fost incendiată în anul 1658 de oastea turcă condusă de vizirul Kupruli, pentru a fi ulterior refăcută (1660) în scopul apărării împotriva invaziei otomane;în anul 1662, a fost din nou asediată şi cucerită de turci, iar zidurile parţial distruse.

Asediile la care a fost supusă, intemperiile naturale şi intervenţia umană au dus la degradarea cetăţii până în starea în care se află în prezent. Începând cu anul 1801 un rol semnificativ în degradarea cetăţii l-a avut utilizarea ruinelor acesteia, de către Contele Csaki Iosif, ca material pentru construcţia Conacului Csaki şi a anexelor acestuia. În vederea stopării demolării cetăţii a fost nevoie de intervenţia reprezentanţilor statului din perioada respectivă.

Din izvoarele istorice şi conformaţia zidurilor se poate deduce aspectul fostei cetăţi, amplasate pe o stâncă, ca fiind compusă din două părţi, cetatea de sus şi cetatea de jos, ambele fortificate de un zid.

În prezent, se păstrează ruinele cetăţii de sus care avea o dimensiune de 50 x 40 de paşi, în schimb urmele celei de jos, care avea dimensiuni mai mari, nu sunt vizibile. Turnul, rămas ca o amprentă a cetăţii de sus, a format bastionul vestic al acesteia, în jurul său fiind vizibile ruinele mai multor încăperi.

În lipsa realizării unor intervenţii de restaurare, degradarea turnului are consecinţe iremediabile pentru monument, din structura acestuia desprinzându-se continuu elemente de piatră ale zidăriei. Centura de beton armat care „leagă" zidăria turnului, realizată în vederea consolidării cetăţii, se află într-o stare avansată de degradare care, încet, dar sigur, cade pradă ruinării.

Ansamblul castelului Bethlen, alcătuit din castel, anexe şi parc este şi el un monument de importanţă naţională. Datat în secolele XVIII-XIX şi situat pe domeniul public din localitatea Dragu, se află, de asemenea, într-o stare avansată de degradare, existând riscul prăbuşirii unor elemente structurale ale monumentului.

La începutul secolului al XVIII-lea, pe amplasamentul actual al acestuia exista un alt castel zidit de Kamuthy Blasius de Szent Laszlo, care a fost atribuit, în 1723, familiei Wesseleny de împăratul Carol al VI-lea.

Ulterior, Ştefan Wesseleny a reconstruit edificiul sub forma actuală, lucrările fiind finalizate în anul 1816. Castelul a devenit proprietatea familiei Bethlen, ca dotă, prin căsătoria Sarlotei Wesseleny cu contele Bethlen Edmund, şambelan al împăratului Imperiului Austro-Ungar, Franz Josef.

După naţionalizarea imobilului, în perioada 1944-1986, în acesta au funcţionat sfatul popular, şcoala, biblioteca, căminul cultural, cinematograful, birourile gospodăriei de stat şi ale Cooperative Agricole de Producţie a comunei Dragu.

Arhitectura castelului este în formă de U, acesta fiind compusă din subsol (beciuri), parter şi etaj. Zidăria a beneficiat de mai multe elemente de decor, atât de-a lungul pereţilor exteriori, cât şi în jurul ferestrelor. Faţada principală a castelului are 6 coloane care susţin acoperişul, de tipul celor antice. Pe faţada din curtea interioară a corpului din stânga se mai păstrează blazonul familiei Bethlen.

Începând cu anul 2002, reprezentanţii administraţiei publice locale ai comunei Dragu au concensionat castelul pe o durată de 49 de ani, asociaţiei Pro Media din Cluj-Napoca, care, conform contractului, ar fi trebuit să înfiinţeze un cămin de bătrâni şi să plătească o chirie lunară de 325 de euro. Ca urmare a nerespectării prevederilor contractuale de către asociaţie, primăria a iniţiat un proces împotriva acesteia, finalizat în anul 2011 prin redobândirea drepturilor de proprietate asupra castelului. Totuşi, ulterior, reprezentanţii primăriei nu au iniţiat măsuri de protecţie/reabilitare a monumentului istoric, motivând lipsa fondurilor necesare realizării unui astfel de proiect.

În prezent, monumentul architectural se află într-o stare avansată de degradare, acesta fiind salvat de la prăbuşire de acoperişul realizat de către Asociaţia Pro Media. În mai multe locuri pereţii imobilului sunt fisuraţi, tencuiala este exfoliată, mai multe uşi şi ferestre nu au tâmplărie, elementele de decor care împodobeau pereţii şi tavanele edificiului s-au desprins pe mare parte a acestora, sobele de teracotă şi podelele de lemn au fost distruse, în noua învelitoare a castelului există spărturi care permit pătrunderea apei pluviale şi afectarea continuă a elementelor structurale, podeaua parterului este pe alocuri surpată, fiind iminentă producerea de noi surpări.

Pe fondul lipsei unor minime măsuri de asigurare a pazei/protecţiei monumentului, sătenii au furat diverse elemente de construcţie şi şi-au adăpostit animalele la parterul imobilului. Astfel de situaţii, alături de inacţiunile proprietarului vizând reabilitarea acestuia, conduc spre un deznodămând nefericit - continuarea procesului de degradare a monumentului şi pierderea posibilităţii de valorificare, inclusiv turistică, a acestuia.

Ministerul alegea să finanţeze doar obiective folosite de comunităţile maghiare

Pe de altă parte ca şi în cazul turnului clopotniţă de la Recea, comuna Vîrșolț, ministerul lui Kelemen Hunor a ales Biserica Reformată din Zalău, monument care arată chiar foarte bine, compartiv cu cele două de mai sus. Niciodată nu vom nega istoria şi importanţa unui monument. După cum uşor se poate vedea că istoria bisericii reformate din Zalău începe undeva în secolele XII-XIII. Iniţial a fost biserică catolică, mai târziu transformându-se în reformată. Oraşul şi biserica au fost afectate deopotrivă de dese treceri de trupe militare. În 1703 oraşul a fost jefuit şi incendiat de trupele imperiale în timp ce se retrăgeau dinspre Simleul Silvaliei. În 1712 biserica este reconstruită din temelii păstrându-se doar altarul. Ca urmare a creşterii numărului de enoriaşi, în 1780 i s-a adăugat o nava laterală, în 1794 este demolat şi turnul, construindu-se unul nou de 38 m, finalizat în 1797, iar în 1885 i se adaugă şi corul. Biserica este închisă în 1903, fiind considerată periculoasă. În 1904 este demolată nava, păstrându-se turnul. Apoi edificiul este reconstruit, iar în toamna anului 1906 se ţine prima slujbă în noua biserică. Pe peretele interior se remarcă stema oraşului fiind flancată de blazoanele familiilor Kis şi Sarak, respectiv Száva şi Bikfavi. Aceste familii au avut probabil un rol esenţial în reconstrucţia bisericii în secolul XVIII.

Alegând să finanţeze doar ce folosesc doar unii dintre cetăţenii români, apar discuţii care nu au nicio legătură cu multi-culturalitatea sau cu importanţa istorică. În plus investiţiile în locurile ce ar putea aduce bani la cultură au fost ocolite, tocmai din cauza unor oameni care nu îşi înţeleg rolul şi funcţia pe care o ocupă. Într-adevăr noul ministru a redistribuit altfel sumele, dar şi aşa evaluările au fost făcute în mare grabă. Fiecare nou plan are o listă de propuneri, când schimbi lista la jumătatea anului, aceasta este doar o restructurare a uneia deja existente.