Autor 8566 vizualizări


O problemă amplu analizată în istoriografia națională este neîncheierea unei convenții de natură politică și militară între Germania și România, înainte de declanșarea Operațiunii Barbarossa.

Adolf Hitler și colaboratorii săi nu au avut niciodată intenția de a încheia cu România un act oficial care să fixeze cadrul cooperării bilaterale, inclusiv pe plan operativ. Participarea statului român, ca și a Finlandei, era un fapt fără putință de tăgadă, viitoarea campanie era considerată a fi de scurtă durată, iar valoarea militară a partenerului român era îndoielnică.

De cealaltă parte, Ion Antonescu și-a propus ca obiectiv fundamental al guvernării sale reîntregirea granițelor țării, care nu putea fi materializat, în acel context, decât cu ajutorul Germaniei. El considera că fidelitatea față de ea şi un sprijin consistent în multe domenii, inclusiv militar, vor asigura, la finalul războiului, rezultatul dorit.

Pe această bază n-a încercat să-i propună lui Hitler, șansele oricum fiind ca și inexistente, parafarea unei convenții. El considera că angajamentul său de recuperare a Basarabiei și a nordului Bucovinei, ce avea susținerea cvasi-unanimă a opiniei publice românești, era suficient pentru viabilitatea cooperării cu Germania.

Lipsa unui document oficial care să fixeze obligațiile părților prezenta un avantaj evident. Nelegat de un tratat, Antonescu putea refuza îndeplinirea unor cerințe germane, putea să se oprească acolo unde dorea, să evite situațiile delicate. Dar și reversul lucrurilor era la fel de valabil.

Lipsa unor angajamente precise, a unor limite și criterii clare putea să determine aliatul german să ceară, să pretindă oricât, să angajeze statul român dincolo de legitimitatea revendicărilor sale. Din nefericire, acest lucru s-a și întâmplat.

Germania, având la dispoziție rivalitatea româno-maghiară, pe care a jucat-o cu abilitate în propriul interes, și forțată de puținătatea resurselor, în comparație cu adversarul, a cerut României o participare din ce în ce mai consistentă. Neputându-se sustrage exigențelor războiului de coaliție, Ion Antonescu a acceptat solicitările Berlinului, astfel că Armata Română a ajuns la Stalingrad, înregistrând aici o înfrângere militară de proporții.

Se impune precizarea că în cursul războiului, Ion Antonescu și Mihai Antonescu, devenit, între timp, vicepreședinte al guvernului și ministru al Afacerilor Străine, au evocat această situație, avansând chiar idei de îndreptare, dar lucrurile au rămas neschimbate.

Acest text este un fragment din articolul „Ostași, vă ordon, treceţi Prutul!“ De ce? Cu ce? Cum?, publicat în numărul 35 al revistei „Historia Special”, disponibil în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum