De ce i au aşteptat în zadar românii pe americani 45 de ani  Cum şi a luat „Ţarul Roşu“ felia de influenţă asupra României cu acordul SUA jpeg

De ce i-au aşteptat în zadar românii pe americani 45 de ani. Cum şi-a luat „Ţarul Roşu“ felia de influenţă asupra României cu acordul SUA

În perioada de după instaurarea regimului comunist, românii i-au aşteptat în zadar pe americani şi pe englezi să-i salveze din ghearele URSS. Ceea ce nu ştiau era că chiar SUA au respins o posibilă insurecţie împotriva regimului comunist propusă de Iuliu Maniu.

Instaurarea regimului comunist în ţările din Europa Centrală şi de Est s-a produs ca urmare a modului în care a decurs cel de-Al Doilea Război Mondial. „Sfârşitul celui de-Al doilea Război Mondial a condus, în mod treptat, la instaurarea dominaţiei Uniunii Sovietice asupra statelor din Europa Centrală şi de Est. Această realitate nefastă pentru evoluţia şi dezvoltarea lor ulterioară îşi are originile în evenimentele politico-diplomatice şi militare ale celei mai mari conflagraţii pe care a cunoscut-o omenirea. «Ţarul roşu» de la Kremlin, Iosif Visarionovic Stalin, a profitat, aşadar, de evoluţiile favorabile din timpul războiului pentru a-şi modifica obiectivul esenţial de politic externă“, spune istoricul Gheorghe Gorun în lucrarea „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectă în mentalul colectiv“.  

Cum şi-au împărţit Churchill şi Stalin sferele de influenţă în Europa  

În toamna anului 1944 are loc celebra întâlnire dintre Churchill şi Stalin, de împărţire a sferelor de influenţă. Cu această ocazie se stabileşte soarta ţărilor din Europa de Centrală. Cu privire la această întâlnire, Churchill ar fi sugerat că doar americanii ar fi putut face ceva pentru a stopa extinderea comunismului sovietic.  

„În octombrie, 1944, Churchill s-a întâlnit la Moscova cu Stalin, căruia i-a prezentat un document referitor la delimitarea sferelor de influenţă în regiunea Balcanilor şi a sud-estului european. În conformitate cu acest „acord al procentajelor“ din 9 octombrie 1944, influenţa anglo-americană şi cea sovietică în Iugoslavia şi Ungaria urma să fie partajată în mod egal. În schimb, URSS obţinea 90% influenţă în România, iar SUA şi Marea Britanie, 10%. (...)

Continuarea pe adevarul.ro