Autor 10326 vizualizări


De-a lungul timpului, asupra celei de-a Patra Cruciade a planat întotdeauna vina de a fi dorit să cucerească Constantinopolul încă din momentele incipiente ale acesteia. Însă, în realitate, cucerirea capitalei bizantine a reprezentat o înlănțuire nefericită de evenimente. 

 În vara anului 1202, nu numai prinții cruciați erau stresați în ceea ce privește posibilitatea de a nu fi capabili să plătească suma agreată în contractul din 1201 (de altfel, nici nu au reușit acest lucru: au rămas datori cu 34.000 de mărci – 40% din preț), ci și Enrico Dandolo, care era conștient că trebuia să salveze reputația Veneției și să evite orice pierderi financiare. De asemenea, acesta a înțeles că trebuia să îmbine oportunitatea extraordinară pe care o avea – prezența unei forțe impresionante pe teritoriile sale, cu nevoile politice ale Veneției și cu obiectivul cruciadei. 

 Astfel, Dandolo le-a transmis liderilor cruciați că le oferea un moratoriu, urmând ca oastea cruciată să atace orașul Zara – un oraș semi-independent care fusese sub autoritatea Veneției în mare parte a secolului al XII-lea, însă care din anii 1180 reușise să reziste atacurilor Serenissimei Republici și chiar a primit protecția regilor maghiari (regele maghiar de atunci, Emeric, era cruciat, ceea ce însemna că toate posesiunile sale se aflau sub protecția Bisericii).

Conform lui Robert de Clari, doar liderii cruciadei știau că oastea urma să atace Zara (care, oricum, era prezentată drept o necesitate ce nu va perturba cruciada). Petru de Capua a răspuns criticilor venite din partea unor clerici vizavi de posibilitatea atacării orașului Zara, spunând că papa putea trece cu vederea un astfel de eveniment care era necesar pentru îndeplinirea obiectivelor cruciadei – fapt ce s-a dovedit a fi fals, deoarece Inocențiu al III-lea le-a poruncit cruciaților să nu atace Zara.

Atacul asupra orașului Zara și retragerea indulgențelor

La sfârșitul verii, flota venețiană a părăsit portul și a pornit spre Zara. La o zi după ce flota venețiană a ancorat în fața orașului (11 noiembrie 1202), a sosit o delegație care dorea să încheie pace cu venețienii: le oferea orașul în schimbul vieților locuitorilor. Această negociere s-ar fi putut încheia dacă nu ar fi fost deturnată de un grup de nobili cruciați, printre care se număra și Simon de Montfort, care le-au spus delegaților orașului Zara că nu aveau de ce să se predea venețienilor, deoarece cruciații nu îi vor ajuta pe aceștia din urmă să cucerească orașul.

Astfel, delegația din Zara a renunțat să mai poarte discuții și a ales să se bazeze pe spusele celor câțiva nobili care nu erau de acord cu planul venețian. Însă cruciații au ales să sprijine Veneția – în mare parte, pentru a-și salva onoarea ce ar fi putut fi pătată de încălcarea unor angajamente. Asediul nu a durat mult – cruciații se pricepeau la asedii –, astfel că, pe 24 noiembrie, orașul a fost cucerit. 

      

Cruciaţii cuceresc orașul Zara în 1202. Pictură în ulei de Andrea Vicentino (1539-1614)

 Problema principală era reprezentată de dilema nobililor latini – indiferent de alegerea pe care o făceau, onoarea lor urma să fie pătată. Unul dintre clericii prezenți în cadrul oastei cruciate, abatele Guy de Les Vaux-de-Cernay, a scos la iveală o scrisoare a lui Inocențiu al III-lea prin care îi excomunica pe cei care atacau Zara și le retrăgea indulgențele. Nobilii latini au ales să nu le dezvăluie această scrisoarea cruciaților de rând, de teama ca aceștia să nu se revolte și să refuze să participe la asediu – cruciații de rând nu trebuie trecuți cu vederea; așa cum s-a întâmplat și în cazul altor cruciade, aceștia puteau forța conducerea să ia anumite decizii pe care le considerau corecte. 

Banii vorbesc despre direcția expediției

După cucerirea orașului, s-au iscat din ce în ce mai multe dispute între unii cruciați și venețieni, în contextul în care cei dintâi se simțeau exploatați, astfel că au ales să părăsească tabăra cruciată pentru a se întoarce în Italia, de unde urmau să pornească spre Țara Sfântă. Pentru cei care doreau să se retragă din cruciadă, problema era reprezentată de lipsa transportului (toată armata fusese transportată de venețieni), iar călătoria pe uscat era primejdioasă.

Una dintre modalitățile prin care nobilii se puteau asigura că expediția va urma calea pe care și-o doresc era reprezentată de banii pe care aceștia îi puteau oferi ostașilor (de asemenea, acestora li se adaugă și legăturile de vasalitate). De aceea, Bonifaciu de Montferrat și Balduin de Flandra, cei mai bogați nobili ai cruciadei, vor fi cei care vor avea cel mai important cuvânt de spus în ceea ce privește direcția expediției. Trebuie remarcat și faptul că, în cadrul cruciadei, începea să crească numărul mercenarilor, în contextul în care din ce în ce mai mulți participanți părăsiseră deja tabăra și, ulterior, flota venețiană. 

 Teoretic, Inocențiu al III-lea le interzice cruciaților să lupte împotriva creștinilor, însă cu o excepție: în cazul în care creștinii i-ar împiedica să își finalizeze călătoria sau ar apărea o cauză dreaptă sau necesară (această cauză dreaptă sau necesară avea să fie reprezentată de restaurarea lui Alexios Angelos pe tronul bizantin).

În decembrie 1202, la Zara au sosit Bonifaciu de Montferrat, alături de o delegație a lui Filip de Suabia (rege al Germaniei, care era în conflict cu Otto de Brunswick, un pretendent la coroana germană) și Alexios Angelos. În schimbul ajutorului militar, Alexios promitea unirea celor două Biserici, un cadou de 200.000 de mărci de argint, provizii pentru fiecare cruciat, 10.000 de bizantini care să li se alăture cruciaților și o garnizoană permanentă de 500 de cavaleri în Outremer. 

FOTO: GETTY IMAGES; WIKIMEDIA COMMONS

Fragmentul face parte din articolul „A Patra Cruciadă. De ce au atacat cruciații Constantinopolul?”, publicat în numărul 237 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 octombrie - 14 noiembrie 2021, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum

 

 Cumpără Acum