Autor 8688 vizualizări


Prin Acordul de la München din septembrie 1938, Ungariei i-a fost dat primul mare și explicit semnal al revizuirii granițelor. Faptul că statului cehoslovac apărut prin voința populară și consfințit prin tratatele de pace i se amputau teritorii a însemnat deschiderea largă a ușilor revizionismului, o veritabilă cutie a Pandorei, pentru că era clar că toți cei nemulțumiți de pacea anilor 1919-1920 aveau dreptul să fie ascultați și suferințele lor răsplătite.  

Pentru ceea ce s-a întâmplat la München, istoriografia cehoslovacă utilizează și acum atributele de dictat ori trădare, în timp ce termenul general utilizat de istorici a fost acela al politicii conciliatoriste a Angliei și Franței. Anglia, spre exemplu, nu dorea un nou război și a cedat cumva în fața lui Hitler. De ce? Răspunsul se află poate și în faptul că doi foști premieri britanici, H.H. Asquith și Andrew Bonar Law, plătiseră un preț uriaș, primului îi murise pe frontul Marelui Război un fiu, iar celuilalt, doi fii. De fapt, întreaga elită britanică plătise un preț de sânge mult prea mare pentru ca să mai fie de acord să angajeze țara într-un război cu Germania lui Hitler pentru… Cehoslovacia, Polonia, România sau Iugoslavia.  

Foto sus: Acordul de la München a reprezentat punctul culminant al politicii conciliatoare duse de Marea Britanie față de Germania nazistă. De la stânga la dreapta: Joachim von Ribbentrop, ministrul german de Externe, Neville Chamberlain, prim-ministrul britanic, Adolf Hitler, Paul Schmidt, un interpret, Sir Neville Henderson, ambasadorul britanic în Germania.

Și aceasta nu a fost singura greșeală a foștilor aliați, deoarece în anii ’20 și până în preajma anilor ’38, SUA, Anglia și Franța s-au dezarmat masiv, în timp ce statele cu largi opțiuni ale societății pentru revanșă și revizionism au dezvoltat programe de înarmare. În plus, politica economică a Franței și Angliei a fost neglijentă față de interesele lor strategice, în sensul că acestea ar fi putut să cumpere o parte din produsele economiilor țărilor est-europene pentru a-și menține influența aici și pentru a împiedica balansarea spre Germania a statelor din zonă. Această eroare a permis Germaniei să intervină ca jucător important în plan economic după venirea lui Hitler la putere și implicit să influențeze și opțiunile politice ale țărilor din zonă. Acordul economic semnat de Germania cu România în 1939 este un bun exemplu în această direcție. 

Pentru că negocierile dintre Cehoslovacia și Ungaria nu ajunseseră la niciun rezultat, la 2 noiembrie 1938, la Viena, în Palatul Belvedere avea loc primul arbitraj prin care Germania și Italia ofereau Ungariei teritorii din sudul Slovaciei, zona Ruteniei Carpatice: un milion de oameni și 10.000 km2. Pe 11 noiembrie 1938, amiralul Horthy intra călare pe un cal alb în Košice revenit la Ungaria milenară. Pentru maghiari se părea că regatul de 1.000 de ani avea să reînvie, iar popularitatea regentului începea să crească tot mai mult. Mai era de făcut un pas, Transilvania! 

Evoluțiile bine cunoscute ale situației politice internaționale: pactul Ribbentrop-Molotov, invadarea și dezmembrarea Poloniei au condus la începutul unui alt mare Război Mondial, iar Ungaria a fost pusă în fața unei dileme: neutralitate sau revizionism? La atacarea Poloniei de către Germania, clasa politică maghiară a ales soluția neutralității, având în vedere bunele relații istorice și trecutul comun cu această țară. În anul următor, însă, tentația Transilvaniei și a satisfacerii orgoliului național au aruncat Ungaria direct în brațele lui Hitler, chiar dacă Pal Teleki, premierul Ungariei, nu vedea Germania și ascensiunea acesteia cu ochi buni. 

În toamna anului 1939, pentru Ungaria a devenit clar că posibilitatea de a obține Transilvania în urma unei conferințe internaționale de genul celei de la München, în care marile puteri Anglia și Franța să parafeze modificarea granițelor, nu mai era o opțiune viabilă. O astfel de conferință ar fi avut efecte îndelungate, deoarece indiferent cine ar fi câștigat războiul, Anglia și Franța nu și-ar mai fi putut lua semnătura înapoi. Singura opțiune era apropierea de puternica Germanie care părea că va câștiga războiul. Pentru că și România urma aceeași traiectorie în jurul cometei germane cu scopul de a se proteja de revizionismul maghiar, decidenții de la Budapesta au ajuns rapid în brațele primitoare ale lui Hitler. 

Acest text este un fragment din dosarul numărului de august al revistei Historia dedicat împlinirii a 80 de ani de la cedarea Ardealului de nord prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. În acest dosar mai puteți citi:

•Întâlnirea dintre Carol al II-lea și Hitler
•Semnarea odiosului act
•Mărul otrăvit al lui Hitler: arbitrajul de la Viena
•Războiul anulat dintre Ungaria și România din vara anului 1940
•Memorialistica și actorii zilei de 30 august 1940
•Între „adaptare” și „victimizare”. Relaţiile româno-germane și Dictatul de la Viena
•Incursiunile aviaţiei sovietice și maghiare deasupra teritoriului României din vara și toamna anului 1940

Numărul 223 al revistei Historia este disponibil la orice punct de distribuție a presei (punctele Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 14 august – 14 septembrie 2020, dar și în format digital pe platforma paydemic.com 



 Cumpără Acum