Autor 3896 vizualizări


Între goana pentru export şi propaganda comunistă, producţiile raportate pe vremea lui Ceauşescu ajungeau să depăşească, în cifre, chiar şi recordurile mondiale. Totuşi, era România cu adevărat grânarul Europei? Şi dacă da, cu ce preţ? Unii oameni spun că statisticile erau complet modificate, în timp ce alţii îşi amintesc cu ce eforturi se atingeau planurile.

Judeţul Olt s-a numărat printre judeţele fruntaşe ale ţării înainte de 1989 în privinţa contribuţiei la economia naţională. Judeţ proponderent agricol, Oltul a făcut export „la greu” de cereale, legume şi fructe, dar a dat străinilor şi produse despre care mulţi habar nu aveau:prună uscată şi căpşuni, obiecte confecţionate din răchită ş.a. Acum, Oltul, alături de celelalte judeţe ale ţării, importă orice, iar exportul este la pământ.  

Cel mai elocvent exemplu în acest sens erau culturile de cereale păioase (în special grâu şi orz), unde Oltul era în fiecare an pe unul dintre locurile superioare ale topului naţional, şi aici nu ne referim la cifrele “măsluite”, ci la cele reale, raportate de fiecare CAP (cooperativă agricolă de producţie), SMA (staţiune pentru mecanizarea agriculturii) sau SMT (staţiune de mecanizare şi tractoare). Şeful Direcţiei Agricole Olt, Dan Bărăgan, care conducea SMT Scorniceşti înainte de 1989, îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri cum arătau lucrurile pe atunci, ce şi câtă muncă se făcea.

“Agricultura a fost <>economiei ţării noastre, nimeni nu poate contesta acest lucru. Agricultura a ţinut industria pe linia de plutire şi a propulsat-o:tot surplusul din agricultură se ducea în industrie, în diverse lucrări de dezvoltare a acestui sector al economiei, care nu se putea compara defel cu producţiile din agricultură. Acum, ambele sunt la pământ”, spune Bărăgan. Fostul director de S.M.T. din Scorniceşti adaugă că cifrele care apăreau în presa vremii erau mult umflate pentru că se primise ordin naţional în acest sens, aceasta fiind singura modalitate, credeau conducătorii statului de atunci, pentru ca ţara noastră să poată face exporturi.

Reforma agrară în Satu Mare

Caracterizarea României drept grânar al Europei se trage, potrivit inginerului Ioan Cioltean, şeful Direcţiei Agricole Satu Mare, "de la o întâmplare". În cartea „Judeţele Patriei”, Ioan Foriş, prim secretar al comitetului judeţean Satu Mare al PCR, scrie că în perioada 1971-1975, cele mai bune pământuri se aflau în proprietatea moşierimii, care le exploata prin munca slab plătită a ţărănimii, realizând o producţie la hectar nesatisfăcătoare. Reforma agrară de după primul război mondial a slăbit proprietatea moşierească, dar a întărit-o pe cea chiaburească, nerezolvând problema ţărănimii sărace.  

“Ca umare a investiţiilor acordate de stat, agricultura judeţului a fost înzestrată cu un număr însemnat de tractoare. În funcţie de rentablitatea şi de nevoile economiei judeţului, s-a reprofilat structura culturilor, sporind ponderea plantelor industriabile, în special a celor furajere, alături de cultura de bază a cerealelor” scrie autorul. Drept urmare a dezvoltării şi modernizării acestei baze, producţia agricolă a judeţului Satu Mare în cincinalul 1971-1975 a înregistrat un ritm mediu anual de 2, 8%. În 1973, de exemplu, din suprafaţa totală a judeţului, adică 440.500 ha, terenurile agricole ocupau 318.509 ha.10.000 de hectare erau livezi şi pepiniere pomicole iar 5.000 de ha însumau viile şi pepinierele viticole.

Braşovul, patria cartofului.

Ceauşescu verifica personal producţiile anuale Renumite pentru producţiile record, Braşovul, Harghita şi Covasna erau vizitate în fiecare an de Nicolae Ceauşescun care verifica personal producţiile. Toţi cartofii trebuiau să fie mari şi sănătoşi, astfel că oamenii apelau la tot felul de trucuri pentru a-l mulţumi pe conducător.

La fiecare vizită oficială, ţăranii din satele prin care trecea Tovarăşu’ erau puşi, peste noapte, să văruiască şi să înnoiască totul. Iar dacă producţia la hectar nu era prea consistentă, erau îndemnaţi să apeleze la tot felul de trucuri. Braşovul era cunoscut pentru producţia record de cartofi. La o vizită a lui Ceauşescu, mai marii partidului au ordonat înlocuirea unei culturi întregi de cartofi, consideraţi prea sfrijiţi faţă de dimensiunile raportate la „centru“. Aşa că ţăranii au dezgropat toţi cartofii care nu se potriveau cu dimensiunile socialiste şi i-au înlocuit cu alţii mai mari şi mai frumoşi, aduşi cu remorcile din altă parte.

Cantităţi uriaşe de grâu în Arad  

„A fost o perioadă foarte scurtă când putem spune că am avut o producţie impresionantă de grâu şi când am  fost numiţi «grânarul Europei» însă acest lucru se întâmpla între cele două războie când se lucra cu coasa şi secera. Când nemţii au început să facă maşini agricole, noi am rămas mult în urmă deoarece nu puteam ţine pasul lucrând pământul manual. Producţia era cam de cinci tone de grâu la hectar. Altădată era mult mai mare. Eu acum produc şapte tone de grău la hectar şi asta datorită tehnologiei care a avasat foarte mult”, spune Dimitrie Muscă, care a  fost preşedintele CAP din Pecica, apoi din Curtici.  Acesta mai afirmă că România ar putea deveni iar „gârnarul Europei” dacă fermierii ar fi sprijiniţi pentru achiziţionarea sistemelor de irigaţii care sunt foarte costisitoare.

După 1962, localitatea  Pecica din judeţul Arad a ajuns o localitate exclusiv agrară. Localitatea a devenit cunoscută datorită producţiilor record obţinute în agricultură de fostele CAP-uri. Pita de Pecica a fost descoperită de familia Ceauşecu. De câteva ori pe săptămână, pită de la Pecica, produsă după reţete tradiţionale, era trimisă cu avionul la Bucureşti pentru Nicolae Ceauşeşcu. Acum, pita de Pecica este cunoscută în întreaga Europă. Pe timpul comunismului şi în Arad producţia de grâu declarată era umflată de multe ori, deoarece fiecare judeţ dorea să fie fruntaş

Grânele din Brăila  

"Brăila alimenta 10 judeţe din România, în afară de ce dădea la export", spunea, într-un interviu acordat la începutul anilor 2000, Anton Lungu, fost prim secretar PCR al judeţului Brăila. Deşi fusese perceput ca un zbir pe vremea comuniştilor-sau poate tocmai de aceea-, Lungu a reuşit perfomanţa de a câştiga trei mandate de primar al Brăilei, în anii '90 şi 2000. A decedat în 2007, dar în ultimii ani de viaţă, de câte ori avea ocazia, el îşi amintea cu nostalgie de realizările agricole din perioada comunistă. Cheia performanţelor de atunci a stat, potrivit lui Lungu, în faptul că Brăila a fost primul judeţ din România complet acoperit cu sisteme de irigaţii.

"În 1973, când am venit în judeţul ăsta, abia începuseră lucrările la irigaţii. Anul acela a fost unul foarte secetos. A trebuit să cărăm apă cu trenul până înspre Râmnicu Sărat ca să salvăm porumbul, grâul, care erau topite. Apoi lucrurile s-au schimbat. Aveam cel mai performant sistem de irigaţii din ţară. Pământul sărăturat, din luncile Dunării, Siretului, Călmăţuiului, le-am amenajat pentru cultivarea orezului, plantă care avea nevoie de foarte multă apă. Brăila devenise un mare producător de orez. Am cultivat până la revoluţie, apoi s-a ales praful de tot. S-au furat utilaje, motoare, reţea electrică, conducte îngropate. Nici dacă erau trei războaie nu se distrugea atât de mult cât s-a distrus în perioada asta de după revoluţie", zicea fostul prim-secretar.

Cum „umflau” ziarele comuniste recoltele din Bistriţa-Năsăud

Nu exista ediţie a vreunui ziar bistriţean în perioada comunistă unde să nu le fie asigurate cel puţin două pagini agriculturii şi creşterii animalelor. Sfaturile şi evaluările recoltelor nu lipsesc nici măcar iarna, când bistriţeanul gospodar nu prea avea cum să lucreze pământul. În cotidianul „Ecoul” cei care raportau recolte bogate erau lăudaţi şi daţi exemplu, iar cei care nu se ridicau la nivelul aşteptărilor mustraţi chiar în paginile ziarului. Cu titluri precum „Nuşeni – nereguli care se cer grabnic înlăturate”, jurnaliştii acelor vremuri parcă le cer agricultorilor şi crescătorilor de animale să promită că vor spori producţia.

„Am fi putut fi mai în frunte dacă în anul trecut ne-am fi preocupat cu mai multă răspundere pentru adunarea şi depozitarea furajelor. Avem 620 hectare păşuni şi 400 de hectare fâneţe, pe care prea puţin le-am întreţinut pentru a spori cantitatea de masă verde la hectar. De aceea, încă din aceste zile, cu mic cu mare, vom ieşi să întreţinem şi să facem toate lucrările de pe păşuni”, declara pentru Ecoul în 1987 unul dintre şefii de CAP. Zonele şi cooperativele din judeţ intrau într-un soi de întrecere a producţiei primele locuri fiind lăudate, iar ultimele aspru criticate şi chiar sancţionate. Ziarele din acele vremuri insistau că cooperativizarea nu a făcut altceva decât să îmbunătăţească nivelul de trai şi să dezvolte zonele rurale

Producţia din Vaslui, „polul sărăciei“ 

Vasluienii erau săracii ţării în urmă cu 50 de ani şi se menţin în aceeaşi statistică neagră. Agricultura a stat şi stă la baza economiei judeţului, iar vremurile în care industria oferea locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni sunt apuse. "Subiectul este foarte incitant şi necesită studiu aprofundat. Cred că mai trăiesc prin satele vasluiene preşedinţi de CAP, IAS ori Gostat, dar cei mai mulţi au dispărut demult”, a declarat, pentru „Adevărul”, Paul Zahariuc, istoric care a petrecut ani întregi în arhivele judeţului pentru a găsi dovezi ale aberaţiilor comunismului.

 Parte din informaţiile culese de Paul Zahariuc din cotidianul „Flacăra iaşului” - 1965 au fost puse la dispoziţia ziarului „Adevărul” pentru exemplificare. Nici vorbă de producţii record, dimpotrivă. La ediţia din 15 noiembrie, pe pagina III a ziarului amintit,   se făcea o analiză completă şi neaşteptat de sinceră. Astfel, în Republica Federală Germania (FRG), unui tractor îi reveneau numai 8 hectare de teren arabil, vii sau livezi. România era pe un loc codaş, cu un tractor la 160 de hectare.

Ţări precum Bulgaria, Franţa Italia, Ungaria fiind mult deasupra noastră. Lucrurile stăteau la fel şi în materie de îngrăşăminte, dar şi la producţie. Capitaliştii nemţi scoteau în medie 3.510 kg grâu/hectar, faţă de 1.290 media din ţara noastră. Exemplele continuă şi la alte culturi (porumbporumb, sfeclă roşie şi castraveţi). Într-un alt număr al ziarului „Flacăra Iaşului” (nr. 5871/25 iulie 1965) era tipărit: „În raionul Huşi, 11 cooperative agricole de producţie au terminat recoltatul grâului”. Erau menţionate şi comunele fruntaşe. CAP-urile din zona Bârladului nu atingeau performanţele huşenilor.

Sibiul comunist: campioni la pomicultură, crescătorii de berbeci sau ferme de hamei 

Marcel Andrei, preşedintele Federeaţiei crescătorilor de Ovine şi Caprine din judeţul Sibiu şi unul din cei mai vechi şi respectaţi fermieri ai Sibiului povesteşte, zâmbind, că planul cincinal se realiza în 6 ani şi 5 luni.   „Se lucra pe pierderi planificate, în sectorul zootehnic se lucra numai pe pierderi. Litrul de lapte era 2 lei, baza era industria, muncitorimea trebuia să aibă asigurată mâncarea. Complexele mari de porci, păsări, crescătoriile de tăuraşi sau berbeci mergeau bine, majoritatea mergeau la export”, explică Marcel Andrei.  

Cât priveşte culturile, Marcel Andrei spune că la Sibiu mergea bine pomicultura, fermele de hamei era foarte rentabile, legumicultura era practicată cu succes în câteva ferme, exista şi o fermă de producere a seminţelor de legume.  

„În general ce era în IAS mergea bine, prost se mergea în CAP, acolo pierderile erau mai mari. Planurile cincinale erau liniile trasate de partid, de multe ori se făceau scriptic şi practic nu, dar în mare se realizau”, explică Marcel Andrei.

Citeste mai mult: adev.ro/n3nqz8