Cum s-au unit laponii pentru a-și apăra tradiția

Gurile rele spuneau că este nebună. Elsa Laula Renberg este cea care a unit populația Sami din Norvegia și Suedia într-o luptă colectivă împotriva încercării „societății de sus“ de a le distruge cultura. Cea mai mare reușită a sa, prima adunare a tuturor laponilor din nord pe data de 6 februarie 1917, se sărbătorește astăzi drept ziua națională a populației Sami.

În toamna anului 1904, printre parlamentarii din Riksdag-ul suedez era răspândită o mică broșură, care numără nu mai mult de 30 de pagini, dar care conținea chestiuni foarte serioase, după cum indica și titlul:Inför liv eller död? (înaintea vieții sau a morții?). în text era exprimată năzuința  ca samii să aibă dreptul de a deține pământ, dar și dreptul de a primi o educație și de a vota. În principiu era vorba despre cum ar putea samii să opună o rezistență cât mai puternica împotriva dorinței statului de a-i asimila. Autoarea broșurii era o tânără de 27 de ani:Elsa laula, lidera nou-formatei Uniuni Centrale Lapone, prima asociație laponă din istorie.

Un an mai târziu, asociația a lansat un nou apel. De data aceasta destinatarul era însuși regele Oscar al II-lea. Regele a primit în audiență trei persoane, iar Elsa Laula a fost evident una dintre ele. În timpul secolului al XIX-lea abundă în diverse grupuri de populație care revendicau fie autonomia, fie o influentă politică mai mare. Era doar o chestiune de timp până când samii aveau să se se organizeze și ei. Poate că este cu atât mai surprinzător cu cât o fată tânără a fost cea care și-a asumat conducerea mișcării lapone. Elsa Laula era însă o fată deosebită.

Nu se știe sigur unde s-a născut. Unii spun că la Hattefjelldal în Norvegia, alții că la Tärnaby sau Vilhelmina în Suedia. Confuziile sunt normale din moment ce de la bun început a trăit o viață dincolo de granițe. Părinții ei era crescători de reni și în timpul anului își plimbau turmele undeva între Helgeland și Norvegia sau în regiunile din Västerbotten, Suedia. Pe măsură ce creștea, Elsa înțelegea din ce în ce mai profund cât de vulnerabilă era poziția samilor în societatea deja stabilită.

În Inför liv eller död, ea constata faptul că sosise vremea ca laponii să înceapă să dețină pământ și să fie un popor, indiferent de granițele statale:‘nu există decât unul. Și acesta este următorul:o adunare laponă unitară, o frăție care să cuprindă activ toată suflarea populației lapone…’ Elsa Laula a rupt multe dintre normele vremii. In jurul anului 1900 puține fete reușeau să primească o înaltă educație, iar cu atât mai puține aparțineau populației Sami. Dar Elsa a mers mai întâi la un liceu în Örebro și apoi a continuat traseul educațional în Stockholm, unde a devenit moașă.

Educația era extrem de valoroasă pentru un om cu talent politic așa cum era Elsa Laula. Stăpânea foarte bine arta de a se exprima public și de a formula opinii bine argumentate în privința multor chestiuni. Teorii care au fost puse în aplicare odată cu fondarea Uniunii Centrale Lapone. O doleanță importantă era aceea de a asigura dreptul laponilor de a fi proprietari de pământ și de a practica agricultura. Legile existente prevedeau ca toți laponii să se ocupe cu creșterea renilor, iar cei care se mai îndeletniceau cu agricultura nu aveau niciun fel de drept de proprietate asupra pământurilor lucrate. Prin urmare, coloniștii suedezi puteau cumpăra terenuri și astfel îi dislocau pe laponi. Conflictele între populația locală și proprietari aveau să dureze mai bine de 100 de ani.

Abia în 2011 Inalta Curte de Justiție a dat dreptul comunităților Sami de a paște turmele de reni pe proprietăți private. Comunitățile erau date în judecată de proprietarii din Västerbotten care nu își doreau reni pe terenurile lor. Uniunea Centrală Laponă s-a dizolvat din rațiuni economice, dar printre sami s-a găsit voința necesară pentru a se reorganiza. În 1918 are loc prima adunare a samilor din Suedia, la Östersund și acolo s-a înfiintat o nouă asociație, Uniunea laponilor.

Între timp, viata Elsei Laula a luat o nouă turnură. În 1909 s-a căsătorit cu Thomas Renberg, din zona Vefsn, Nordland. Cuplul s-a stabilit în Norvegia, iar în același an ea a înfiintat o asociație în Helgeland, Uniunea laponilor din Brurskaken. Doi ani mai târziu a urmat și Uniunea laponelor din Brursaken, numele provenind de la un masiv muntos din Vesfn. Și în Suedia se găseau astfel de uniuni la Tärnaby sau Fatmomakke.

Condițiile din Norvegia nu erau la fel ca cele din Suedia, dar și aici populația sami era supusă presiunilor. Copiilor li se interzisese dreptul de a-și vorbi limba în școli, iar autoritățile aveau ca scop nordicizarea laponilor. Samii nu beneficiau de protecția legilor care se refereau îndeosebi la practicarea agriculturii. Și samii care trăiau pe lângă lacurile Troms sau Finnmark erau dislocați și pierdeau posibilitatea de a pescui și vâna.

Deși în anii următori Elsa a născut sase copii (dintre care doi au murit de mici) și împărtăsea responsabilitatea familiei de a se ocupa de turme, ea a continuat totuși și munca politică. A călătorit și a ținut discursuri despre problemele fundamentale ale samilor. Câteodată gurile rele pretindeau că nu ar fi în deplinătatea facultăților, dar până și reprezentanții autoritățilro recunoșteau că fata este competentă și harnică. După un discurs ținut la Trondheim în aprilie 1914, ziarul Adresseavis scria:‘Laponii sunt la fel de deschiși cunoașterii ca orice alt popor. O dovadă vie este ea însăși, această fată isteață în costumul ei popular, care vorbește atât de clar și concis despre cauza națiunii sale’.

În 1917 Elsa Laula Renberg a avut ocazia să-și încoroneze opera aranjând o mare adunare pentru sami. Aproape 150 de participanți din tot nordul s-au reunit la Trondheim, dintre care nu mai puțin de 40 de femei, iar grupurile care s-au ocupat cu pregătirea adunării erau alcătuite exclusiv din femei. Întâlnirea a durat 3 zile, între 6 și 9 februarie, iar Elsa a fost cea care a ținut discursul de deschidere. Discursul și adunarea se numără printre cele mai importante acțiuni pe care le-au întreprins laponii în lupta lor pentru afirmare politică. Atât de importantă a fost data de 6 februarie încât samii au transformat-o in zi națională.

‘Niciodată nu am fost uniți. Nu am înțeles niciodată până acum că trebuie să acționăm ca un popor. Astăzi să încercăm pentru prima oară să-i aducem împreună pe oamenii din Norvegia și Suedia’, își sfătuia ea ascultătorii.

Ziarul Adresseavis comenta discursul astfel:‘Elsa Renberg știe cum să-i stimuleze pe oameni pentru cauză și cum să atingă corzile sensibile pentru a-i atrage emoțional’. Jurnalistul sceptic poate însă că s-a bucurat atunci când miscarea laponă și-a pierdut din vitalitate după 1917. Unul dintre motive era lupta sindicatelor pentru drepturi sociale, care au ajuns să domine agenda politica în deceniul următor. Cauza laponilor s-a scufundat pur și simplu în contextul larg al problemelor.

În primăvara lui 1931 Elsa s-a îmbolnăvit brusc de tuberculoză, după cum au constatat medicii. A murit pe 22 iulie, la numai 53 de ani. În vremea aceasta mișcarea samilor era slăbuță dar ar fi greșit să credem că acțiunile Elsei nu au avut niciun succes. Importanta și vasta sa activitate deschizătoare de drumuri nu a fost uitată, iar după razboi moștenirea sa a fost preluată de o nouă generație care treptat a câștigat atenție.

Recent, în 2011, Elsa Laula Renberg a fost onorată pentru pionieratul său prin acordarea numelui său unui amfiteatru din Universitatea din Bödo, Nordland. Iar când ziarul Verdens Gang a publicat o listă a celor mai importante personalități feminine din istoria Norvegiei, Elsa a apărut în poziția 36/100 în urma votului juriului. Dar după ce au votat și cititorii, numele ei a mai urcat 20 de locuri. 

sursa:Allt Om Historia