Cum erau trataţi bolnavii din Bărăgan cu două secole în urmă

Accesul la medicamente şi obţinerea unor consultaţii din partea medicilor în Bărăganul secolului al XIX-lea erau foarte dificile. Un singur doctor şi câteva asistente oferau alinare unui număr impresionat de bolnavi. Aparţia primelor spitale nu a rezolvat problema. Aveau acces la tratament doar boierii care îşi permiteau să-şi plătească puţinele paturi din unităţile medicale.

Evoluţia medicinei din BărăganServiciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Ialomiţa păstrează un document extrem de important referitor la evoluţia judeţului. Este vorba despre „Anual judeţului Ialomiţa“, antologie scrisă şi publicată de Aureliu V. Ursescu în anul 1906.Printre informaţiile despre societatea din Bărăganul secolului XIX, autorul vorbeşte şi despre modul în care erau trataţi bolnavii în urmă cu două veacuri. Potrivit scrierilor lui Ursescu, despre îngrijre medicală asistată în Bărăgan putem vorbi abia după anul 1800.La vremea respectivă, un decret domnesc preveadea „întărirea aşezămintelor sanitare şi îmbunătăţirea serviciului medical“. O altă dispoziţie prevedea ca Bărăganului să îi fie atribuit un singur medic, ce trebuia să aibă grijă de sănătatea întregului judeţ.Doctorul era controlat direct de către stat, lui „i se slobozea cai de poştă cu programul în socoteala statului (...) doctorul judeţului nu putea părăsi judeţul fără voia şi slobozenia în scris a domnului cârmuitor al judeţului“ relatează autorul în antologia sa. Până în anul 1880 serviciul sanitar al judeţului era asigurat de un medic de judeţ, unul de plasă şi de doi „vaccinatori“.

„Vaccinatorii“ erau în realitate asistenţii medicali de astăzi. Numărul lor avea să ajungă, spre sfârşitul secolulu XIX la 30. Aceştia erau arondaţi celor 101 localităţi care alcătuiau judeţul Ialomiţa, astăzi dintre acestea regăsindu-se doar 66. Rolul „vaccinatorilor“ era acela de a „avea aproape îngrijire pentru cercetarea sănătăţii locuitorilor, sprea a nu se încuiba pre-o boală epidemiocoasă, cum s-au întâmplat şi-n vremea trecută“.  Aparţia şi dezvoltarea spitalelorPrimul spital care a luat fiinţă în judeţul Ialomiţa este cel din Urziceni, a cărei construcţie a început în anul 1871 şi s-a finalizat în 1897. Construcţia a costat 78, 484 bani, o sumă importantă fiind alocată din bugetul administraţiei locale din acea vreme.Clădirea a rezistat până în zilele noastre, când a fost dat în folosinţă noul sediu al spitalului de la Urziceni. Spitalul din secolul XIX avea un de 14 paturi, iar în cadrul său funcţionau cel mult cinci secţii.Terenul pe care a fost amplasată unitatea medicală a fost donat de boierul Alexandru Fochide, mare moşier în zona Urziceniului de acum două secole, a cărui condiţie a fost ca două dintre paturi să poarte numele familiei sale.Asistenţa medicală la unităţile spitaliceşti era asigurată de către boieri. Aureliu Ursescu precizează în antologia sa:„Al 14 lea pat este întreţinut de domnul Dobre Ionescu, mare proprietar în comuna Axintele care s-a oferit să întreţie un pat vărsând în casa judeţului 1000 de lei pe an pentru el“.LA Spitalul Urziceni lucrau în anii 1800 un medic specialist şi-un rezident, două infirmiere, o bucătărească, o spălătoreasă şi un argat. Spitalul de la Slobozia, actualmente singurul spital de urgenţe din Ialomiţa şi cel mai mare din judeţ, a luat naştere în 1897.Iniţal imobilul avea o suprafaţă de 20.060 metri pătraţi, iar construcţia sa a costat peste 70 de mii de bani. Avea cu două paturi mai puţin decât cel de la Urziceni, iar personalul era acelaşi:un medic specialit, unul rezident, două infirmiere şi o spălătoreasă. Cele mai multe paturi, 30 la număr, erau deţinute de Spitalul de la Ţăndărei, ridicat în anul 1895. Construcţia sa a costat peste 20.000 de lei şi a fost asigurată exclusiv din vistieria statului.