Cum arăta Piața Teatrului din Târgu Mureș jpeg

Cum arăta Piața Teatrului din Târgu-Mureș

Miile de persoane care trec zilnic prin centrul Târgu-Mureșului admiră Piața Teatrului, considerată de mulți una cu iz european. Totuși, puțini își amintesc cum arăta aceasta înainte de Revoluție sau chiar până acum 5-6 ani.

Între anii 1971-73, după demolarea bisericii şi a mănăstirii franciscanilor, spaţiul obţinut a fost folosit pentru ridicarea unui ansamblu de clădiri, iar pe spaţiul din faţa clădirii teatrului au fost amplasate sculpturi ale artiştilor Mac Constantinescu (Tragedia şi Comedia), Kulscar Bela (Geneza), Zagyva László (grupul statuar al muzelor) şi Gavril Şedran (Scoica). Piața Teatrului era, totodată, un loc mult mai ”verde” decât azi, copacii oferind mult căutata umbră pe timp de vară, element care azi lipsește din ecuație. Fântâna arteziană, altă dată un simbol al orașului, a fost înlocuită cu una modernă, dar lipsită de personalitate, după cum afirmă tot mai multe voci.Mai multe vederi, expuse la recent încheiatul Târg de Antichități de la Promenada Mall, prezintă fosta Piață a Teatrului din Târgu-Mureș, pe care mulți au uitat-o. Cum vi se pare că era mai bine? Ați fi preferat ca Piața să nu se fi schimbat sau o preferați pe cea nouă?

asd jpg jpeg
6yu jpg jpeg

Reabilitarea Pieței Teatrului a ”mâncat” peste zece milioane din bugetul local și a durat mult mai mult decât era preconizat inițial, din cauza descoperirilor arheologice din zonă, pe locul fostei Biserici Franciscane ridicată în secolul al XVII-lea şi dărâmată în 1971, odată cu începerea lucrărilor la Teatrul Naţional. Pe timp de iarnă, preț de doi ani, în piață a fost amenajat un patinoar în aer liber.

6yui8 jpg jpeg

Sursa:www.adevarul.ro