Autor 1706 vizualizări


Casa a avut dintotdeauna un rol important în viața oamenilor, ceea ce a determinat și o preocupare deosebită pentru întreținerea și dezvoltarea ei. Multă vreme spațiul a fost unul restrâns, în așa fel repartizat încât să asigure cele mai bune condiții de desfășurare a activităților casnice, pentru pregătirea hranei și pentru prelucrarea materiilor prime.

Casa cu o singură încăpere a fost de tip vechi, supraviețuind până nu demult. Cele patru colțuri ale camerei erau repartizate astfel: colțul cu vatra pentru foc, colțul cu pat, colțul cu masă, colțul de după ușă, cu laviță sau podișor pentru vase, scrie Muzeului Etnografic „Anton Badea” din Reghin, pe pagina de Facebook a instituției.

Colțul cu vatră, de-a lungul timpului, a suferit cele mai multe modificări; dacă locul său inițial era în mijlocul locuinței, treptat a fost mutat în colțul dinspre peretele despărțitor al tindei sau cămării. În perioada preromană la vatră i s-a adăugat ulterior un horn iar mai apoi i s-a adăugat un cuptor mare, existând astfel cinci tipuri de vetre: vatră liberă cu horn sau coș, vatră cu postament înalt numit și ,,pomnol”, cuptorul cu vatră în față, sobele de cărămidă, soba cu plită.

Colțul cu pat era situat lângă vatră, deoarece era mai cald. La casele mai vechi, între pat și vatră se afla o laviță pe care dormeau bătrânii iarna. Patul era frumos aranjat iar piesele textile se păstrau în lăzi, pentru a decora interiorul în preajma sărbătorilor. În casele cu două încăperi textilele se țineau în camera dinainte, frumos aranjate; deasupra patului sau, de multe ori, pe tot colțul lui se afla o rudă sau două, unde erau înșirate cele mai frumoase textile.

Colțul cu masă ere cel mai important din încăpere, deoarece când intrai în casă, spre el îți aruncai privirea. Masa a constituit piesa de bază în ceremoniile familiei, a obiceiurilor din ciclul anului dar și în pregătirea și consumul alimentelor. Forma mesei a fost cea de patru colțuri și era cioplită frumos, păstrată cu strictețe din generație în generație. Pe pereți erau puse icoane, încadrate cu ștergare frumoase, cu broderii, blide și căni cumpărate din târguri. De-a lungul pereților erau doua lavițe late, una pe care dormeau bătrânii, amplasată în continuarea patului, și una așezată dinspre colț înspre ușă, pe ea erau ținute, de regulă, lăzile de zestre.

Colțul cu laviță sau podișor pentru vase era amplasat după ușă sau în apropierea ei. Casele cu o singură cameră au fost organizate pe colțuri în toată țara, dar în timp interioarele caselor au suferit schimbări. Lavițele au fost înlocuite cu scaune cu spătar, completând locurile de ședere în jurul mesei.

Interiorul caselor țărănești este o expresie a creativității și hărniciei femeilor, calități apreciate de întreaga colectivitate sătească.

Foto sus: Arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”

Bibliografie:

Valer Butură, Etnografia Poporului Român, 1978