Cum a ajuns Suedia o mare putere jpeg

Cum a ajuns Suedia o mare putere

Încununarea operei politice a lui Gustav Vasa o reprezintă titlul regal care devine ereditar în cadrul dinastiei sale. La moartea sa survenită în 1560, Suedia se transformase într-o monarhie stabilă cu o conducere stabilă, Vasa împreună cu fiii şi nepoţii săi au avut un impact major asupra istoriei suedeze, dar după epoca Vasa au urmat alte provocări.

Perioada de mare putere a Suediei (stormakttid) a fost una plină de evoluţii dramatice şi a durat aproximativ un secol, de la începutul secolului al XVII-lea până la începutul secolului al XVIII-lea. În secolul al XVII-lea locuiau înăuntrul graniţelor suedeze în jur de un milion de oameni, pentru ca un secol mai târziu numărul să se dubleze. În pofida multelor războaie şi înrolărilor s-a produs o mare creştere demografica. 95% dintre localnici erau ţărani şi 3 procente rezidau în oraşe. Restul de 2 procente cuprindea aristocraţia şi preoţia. În mare Suedia avea o populaţie cu mult mai mică decât în restul Europei, cu toate acestea a reuşit şi ea să ajungă o vreme o mare putere. Cum a fost posibil?

În timpul dinastiei Vasa, Suedia a devenit un regat mai unificat unde regele deţinea o autoritate mai mare. Aceste două aspecte au favorizat o politică externă mai agresivă al cărei ţel principal era controlul asupra comerţului din Marea Baltică, extrem de profitabil. La începutul secolului al XVI-lea multe dintre statele din jurul Mării Baltice erau divizate, prin urmare Suedia a putut să îşi impună dominaţia în zonă destul de rapid. Când mai târziu regele Gustav Adolf al II-lea (1594-1623) s-a alăturat oponenţilor împăratului romano-german în timpul războiului de 30 de anişi după ce Suedia împreună cu aliaţii săi au izbutit să câştige războiul, aceasta a dobândit dreptul asupra mai multor posesiuni în nordul Germaniei.

În cele două mari războaie împotriva Danemarcei, Suedia a reuşit de asemenea să cucerească provinciile Skåne, Blekinge, halland, Bohuslän şi Gotland care au fost de îndată încorporate în regat. Aceste activităţi de mare putere însemnau totodată o creştere a taxelor. Populaţia ţărănească suferea în plus şi din pricina corvoadelor militare. Aristocraţii, dimpotrivă, se îmbogăţeau, pe de-o parte datorită prăzilor de razboi, pe de altă parte prin compensaţiile primite pentru că statul avea nevoie să-şi vândă pământurile pentru a finanţa războaiele.

În această perioadă puterea statală se afla pe o pantă ascendentă, chestiune favorizată şi de organizarea birocratică şi de centralizarea realizată prin diverse agenţii. Una dintre acestea era aceea care se ocupa de verificarea distribuţiei resurselor, prin intermediul căreia se putea stabili exact cât trebuia să plătească statului fiecare ţăran.

În aceeaşi perioadă se pune la punct şi un serviciu poştal care facilitează mult răspânidrea informaţiilor. Se înfiinţează licee şi universităţi pentru a pregăti oameni capabili care să serveasca intereselor statului. Birocraţia s-a eficientizat şi mai tare în momentul în care ţara a fost împărţită în provincii (län) cu conducători proprii, precum şi consilii şi oraşe-reşedinţă.

Aristocraţia suedeză se bucura de o mare autoritate, îndeosebi în acele intervale în care urmaşii la tron erau minori şi conducerea revenea unui guvern regent. Numai că această dominaţie începe să sufere prin 1680, atunci când Karl al XI-lea (1655-1697) a adoptat o politică autocratică prin care şi-a propus să recupereze părţi importante din pământurile pe care le pierduse în favoarea nobililor. Preoţii, după ce biserica a devenit de stat, se subordonau şi ei regelui. Funcţionau într-un fel ca mediatori între autorităţi si popor, oferindu-i acestuia din urmă informaţii dar şi material propagandistic, preluând însă şi doleanţele sale şi transmiţându-le superiorilor.

Un alt rol fundamental îl detinea capitala. Suedia era în principiu un regat peste ape, ţinut laolaltă de numeroase canale de comunicare. În acest sens, Stockholm funcţiona drept punct central al acestei reţele comunicaţionale, punct de întâlnire al tuturor căilor importante ale regatului. Se putea călători relativ uşor din Mälaren şi Bergslagen până la Stockholm şi mai departe spre est către Åbo în Finlanda şi de aici şi mai departe, spre golful Finic pe unde se afla oraşul-cetate Viborg, cel care supraveghea graniţa de est cu Rusia. Acesta se afla în legătură cu drumul maritim central de-a lungul căruia se ridicau cele mai importante fortăreţe. Poziţia geografică a capitalui nici că putea să fie mai buna. Oraşul avea o poziţe centrală cu legături bune în toate direcţiile. A căpătat o importanţă şi mai mare odată ce Suedia a obţinut provincii şi pe continent, pe ţărmul Mării Baltice.

Suedia se bucura de mari rezerve de păduri şi minereu necesar obţinerii de fier, cupru sau alte metale. În timpul secolului al XVII-lea capacitatea industrială i-a crescut direct proporţional cu manufacturile care s-au răspândit pe tot cuprinsul regatului. Pentru a face rost de fortă de munca dar şi de noi idei, statul a atras rezidenţi străini, în special din Olanda. În acelaşi secol au fost fondate multe oraşe noi, vitale pentru comerţ şi pentru aportul de taxe.

În ceea ce priveşte puterea militară, aceasta s-a eficientizat după perioada Vasa. În afară de aristocraţie, şi ţăranii înstăriţi aveau acum dreptul de a se echipa. Serviciul militar însemna că furnizarea de cavalerie înarmată putea conduce la scutirea de taxe. În cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea se dă o dispoziţie la iniţiativa lui Karl al XI-lea, care presupunea ca fiecare teritoriu parohial sa furnizeze o unitate de soldaţi. În acest fel Suedia a căpătat o armată numeroasă şi fidelă, cu echipament uşor, care se purta disciplinat pe câmpul de luptă, ceea ce a transformat-o într-o maşină de război eficentă. Prin intermediul soldaţilor care beneficiau de o pregătire bună statul putea acum să-şi asigure protecţia unei populaţii alcătuite în mare măsură din ţărani fără experienţă marţială.

Când a murit Karl în 1697, a fost urmat de karl al XII-lea (1682-1718). Trei ani mai târziu, duşmanii ancestrali ai Suediei, Rusia şi Danemarca, i-au declarat război şi au atras-o în marele război nordic. La început armata carolină s-a bucurat de mari succese în lupta, din păcate însă a suferit o înfrângere catastrofală la Poltava în 1709. Puterea militară suedeză s-a frânt şi odată cu ea şi statutul de mare putere din ultimul secol. Moartea lui Karl şi pacea din 1719-21 marchează finalului unei epoci. Principalul motiv pentru care nu s-a menţinut acest statut de mare putere mai mult timp a fost acela că statul nu a reuşit să se descurce cu resursele limitate pe care le avea la dispoziţie, comparativ cu intinderea mare a regatului, o întindere care a zădărnicit şi capacitatea de apărare. Carenţele economice au împins Suedia spre o criză care va presupune printre altele şi slăbirea puterii monarhice.

sursa:So-Rummet