„CU TENDA” pe urmele aromânilor cu Muzeul Național al Țăranului Român jpeg

„CU TENDA” pe urmele aromânilor cu Muzeul Național al Țăranului Român

Joi, 17 decembrie, la Clubul Țăranului, a avut loc evenimentul de lansare a proiectului european „CU TENDA” – STORIES, IMAGES AND SOUNDS ON THE MOVE [Living memory of Southeastern Europe], co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, pe care Muzeul Național al Țăranului Român îl va derula în perioada 2015-2019, în parteneriat cu organizații din Republica Macedonia, Italia și Bulgaria. 

„Cu Tenda” (călătorind „cu cortul”) aduce în prim-plan poveștile acelor comunități în mișcare, care au traversat aproape invizibil istoria, având însă o mare contribuție în conturarea simbolică a hărții culturale a Balcanilor. Păstori nomazi, ciobani, bejenari fără adăpost, singuratici și rătăcitori, aromânii devin subiectul unui proiect cultural interdisciplinar, în care discursul antropologic se îmbină cu  forme de expresie creativă – studii de teren, filme etnologice, concerte și înregistrări sonore, întâlniri interculturale și ateliere creative, cărți și alte publicații, piese de teatru, expoziții itinerante.  

Drumul, muntele, caravana, oile, fălcarea, mătăniile, cârlibana,  devenite obiecte iconice pentru cultura tradițională aromână, alături de alte elemente ale patrimoniului imaterial, vor constitui conținutul unei prime arhive digitale publice de acest fel la nivel sud-est european, în încercarea de a (re)compune povestea socială și culturală a mai multor generații. 

Prin activitățile care vor avea loc în cele patru țări partenere, se dorește o mai bună cunoaștere a acestor grupuri culturale, încurajarea manifestărilor creative ale propriei identități, dar și încurajarea comunicării și interacțiunii cu aceste grupuri minoritare. Astfel, etapei de cercetare, căreia îi sunt dedicați primii doi ani ai proiectului, i se adaugă ateliere creative și întâlniri interculturale, care vor fi anunțate periodic pe pagina de facebook a proiectului (Facebook/Cu Tenda). 

La începutul anului 2016, Muzeul Național al Țăranului Român va organiza două ateliere, la care vor participa și copii de origine aromână din România. Scopul acestor ateliere este să redescopere valorile tradiționale, dar și pe cele actuale considerate relevante de copii, folosind metode artistice și plastice. 

Coordonator proiect-Lila Passima                      Asistent proiect:Georgiana Vlahbei

Evaluator:Magda-Raluca Oprea-Minoiu             Graphic designer:Cosmin Manolache

Coordonator comunicare:Valentina Bâcu – valentina.bacu@gmail.com

Asistent comunicare:Iuliana Bălan – iuliana.balan@gmail.com

Proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene

Parteneri:Association Center for Intercultural Dialog – Kumanovo din Republica Macedonia, O.R.S. Osservatorio ricerca sociale. Centro Studi, Politiche e Ricerché Sociali, din Italia și Universitatea „Paisii Hilendarski” din Plovdiv, Bulgaria. 

Parteneri media:Dilema Veche, Historia, TVR, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm, RFI România,  Zeppelin, Igloo, Arhitext, Arhitectura, Observator cultural, LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.artline.ro, www.artout.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, getlokal.ro, semnebune.ro, www.cooperativaurbana.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.gratuitor.ro, www.comunicatedepresa.ro, Terra Magazin, www.mediaiq.ro, iqool.ro