Autor 15592 vizualizări


Copiii nu sunt feriţi de război. UNICEF, Fondul Naţiunilor Unite Pentru Copii au calculat că în conflictele armate au murit peste două milioane de copii în ultimul deceniu şi şase milioane au fost răniţi[1]. Dar aceştia nu sunt numai victime. Peste 300.000 sunt astăzi înrolaţi ca luptători sau în trupe auxiliare în peste 30 de conflicte existente pe tot globul. Câteva unităţi de armata rebelilor Tamili, implicată în războiul civil din Sri Lanka, sunt constituite şi din copii;copii de vârstă fragedă au comis unele dintre cele mai şocante acte de brutalitate în Sierra Leone.

Câţiva dintre aceştia sunt siliţi să lupte. Mulţi au ales să facă acest lucru, aşa cum sunt tinerii palestinieni care îşi riscă viaţa în Intifada. Mulţi tineri au luptat în războiul dintre Iran şi Irak din anii ̓80. Dar acest lucru nu este ceva nou. Adolescenţii germani au apărat Berlinul împotriva armatei sovietice, în anul 1945;există o tradiţie lungă în marina militară Britanică privind echipajele formate din copii şi chiar a existat un copil toboşar care a luat parte la războiul civil din America.

Au existat însă şi armate comandate de copii. S-a întâmplat acest lucru pe timpul Cruciadei copiilor din anul 1212 care a fost purtată împotriva conducătorilor musulmani[2]ce conduceau Ierusalimul.

Cruciada copiilor, am putea spune, este unul din cele mai neobişnuit evenimente ce au avut loc în perioada medievală a omenirii. Ea a avut loc după Cruciada a patra[3]. La sfârşitul acesteia a fost clar că participanţi creştini la cruciadă nu au obţinut un succes pe termen lung. De fapt a fost un dezastru pentru că nici un cruciat nu a ajuns pe Pământul Sfânt, abandonând lupta.

Mulţi creştini au folosit Cruciada ca un mijloc pentru a jefui bunuri de valoare din străinătate. Cruciada copiilor pare să fii încercat readucerea credinței creştine în lupta sub semnul crucii. Două grupuri apărute în anul 1212 au lăsat impresia că spiritul credinţelor ce

au animat Prima cruciadă[4]este încă prezent.

Aceste grupuri au plecat, unul din Franţa şi celălalt din Germania, într-o cruciadă, spre Pământul Sfânt. Nimic nu ar părea neobişnuit. Multe alte armate s-au constituit înaintea de a începe lupta împotriva musulmanilor. Diferenţa majoră a constat că aceste grupuri erau în întregime formate din copii foarte tineri. Ei erau convinşi că sunt protejaţi de Dumnezeu şi cu ajutorul acestuia vor ajunge pe Pământul Sfânt şi vor aduce înapoi Ierusalimul creştinilor.

„Mii de băieţi, cu vârste cuprinse între şase ani şi maturitatea deplină, au părăsit plugurile şi carele pe care le foloseau, cirezile pe cu care mergeau la păşunat sau orice îndeletnicire pe care ar fi avut-o. Au făcut acest lucru în ciuda rugăminţilor părinţilor, fraţilor, rudelor şi prietenilor care ar fi dorit să renunţe. Dintr-o dată, unul după altul, au urmat drumul crucii. Grupuri de 20, 50 sau 100 de copii şi-au făcut bannere cu lozinci şi au început călătoria spre Ierusalim”[5].

Tot ce se ştie până în prezent este că a fost un dezastru. Nici unul dintre copii nu a ajuns la destinaţie, mulţi dintre ei au fost vânduţi ca sclavi şi mii[6]nu s-au mai întors niciodată.

Persoana care se pare că a fost responsabilă pentru acest eveniment, în Franţa, a fost un băiat cu numele de Ştefan din Cloyes. Se cunoaşte foarte puţin despre el. Ceea ce ştim este că era păstor şi că în anul 1212 avea 12 ani. Fiind de la ţară, nu ştia scrie şi să citească şi la vârsta sa,  ar fi îndeplinit nişte responsabilităţi minore pe lângă o fermă.

În luna mai 1212 s-a prezentat pe neaşteptate al curtea regelui Filip al Franţei pentru a-i spune că a primit o scrisoare de la Isus Hristos, care îi ordonă să organizeze o cruciadă. Fără să fie surprins de o asemenea inițiativă, regele Filip nu s-a lăsat impresionat de un băiat de 12 ani şi i-a spus să abandoneze această idee şi să o reia când va mai creşte.Fără să ţină cont de recomandarea regelui, Ştefan a început să predice copiilor despre scrisoare primită de la Isus şi dorinţa sa de a ajunge pe Pământul Sfânt, pentru a cuceri Ierusalimul. El le-a spus adepţilor că traversarea Mării Mediterane sau a oricărei alte Mări va fi uşoara, atât timp cât apele se vor retrage şi vor putea trece nestingheriți, fără probleme, fiindcă sunt protejaţi de Dumnezeu. În luna iunie 1212, Ştefan reuşise să atragă peste 30.000 de adepţi, toţi copii.

S-au deplasat spre sudul Franţei fără să aibă nici o idee cu ceea ce urmau să se confrunte. De-a lungul traseului au fost încurajaţi de adulţi. Se vedea strălucire inocenţei printre ei şi acest lucru era o garanţie a succesului. Numai că Biserica Catolică nu credea acelaşi lucru.

Cruciada copiilor nu a fost nici0dată o cruciadă în adevăratul sens al cuvântului, atâta timp cât aceasta nu a avut binecuvântarea Papei. Oricum acest fapt nu i-a descurajat pe copii. Biserica nu a binecuvântat „cruciada”, aceasta fiind sortită eşecului, dar nici măcar nu s-a străduit să o oprească. De ce?. Este posibil ca Biserica să fi avut o asemenea atitudine intenţionat. Scopul ar fi fost determinarea regilor şi împăraţilor să se simtă ruşinaţi şi să se implice într-o adevărată cruciadă pentru cucerirea Ierusalimului.

Cruciada copiilor a fost sortită eşecului. Mulţi dintre aceştia numai merseseră pe distanţe aşa de mari şi pentru mulţi dintre aceştia s-a dovedit a fi mult prea mult. Călătoria din Vendome la Marseilles i-a făcut pe o parte dintre ei să abandoneze. Mulţi au murit de epuizare. Marea nu s-a retras pentru a putea fi traversată, aşa cum afirmase Ştefan şi au trebui să traverse Marea Mediterană îmbarcaţi pe un vase maritime.

S-au îmbarcat pe şase nave la Marseille şi a fost ultimul lucru care s-a auzit despre ei. După mai mulţi ani un preot care se întorcea dintr-o călătorie în jurul Nordului Africii a afirmat că s-a întâlnit cu câțiva supravieţuitori, dar numai copii, fără nici un adult. Tot acesta a afirmat că două din cele şapte nave s-au scufundat, fără să existe supravieţuitori şi că piraţii au capturat cinci nave, iar copiii au fost vânduţi ca sclavi. Copiii albi erau la mare preţ pe piaţa sclavilor din Egipt şi Algeria.

Nu există probe că toată această poveste este adevărată, deoarece nici unul dintre copiii plecaţi nu s-a mai întors vreodată.  Totuşi este mărturia unui preot şi nu este probabil să fi minţi, atât timp când cunoaştem că preoţii cred în Dumnezeu, care este omniprezent (oriunde) şi omnipotent (autoputernic). De aceea, există presupunerea rezultată din convingerile bisericeşti, că dacă ar fi minţit, Dumnezeu ar fi ştiut şi ar fi fost condamnat să ajungă în Iad. Oricum există şi o altă opinie că ar fi furnizat o informaţie falsă. A povestit totul cu bună credinţă neştiind că spune un neadevăr. Ca istorici este firesc să ne punem astfel de întrebări, întrucât nu avem dovezi convingătoare.

O cruciadă asemănătoare a avut loc şi în Germania în anul 1212. Acesta a fost condusă de un băiat pe nume Nicholas şi a avut 20.000 de simpatizanţi. Visul lui a fost similar cu cel al lui Ştefan – cucerirea Ierusalimului pentru Creştinătate.

La această mişcare au participat în afară de copii şi fanatici religioşi bărbaţi şi femei necăsătorite, deci nu a fost exclusiv a copiilor.

Călătoria lor din sudul Germaniei spre Italia a inclus traversare periculoasă a Munților Alpi şi mulţi au murit de frig, datorită condiţiilor extreme şi a oboseli. Toţi care au supraviețuit au ajuns cu greu în Roma.

Aici s-au întâlnit cu Papa. Suveranul Pontif le-a lăudat bărbăţia şi curajul, dar le-a spus că sunt prea tineri pentru o asemenea aventură. Aceştia au înţeles şi s-au întors în Germania. Dar o parte dintre ei nu au supravieţuit drumului foarte solicitant.

Câţiva s-au oprit în portul Pisa şi s-au îmbarcat pe o navă cu destinaţia Pământul Sfânt. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu aceştia.

Ambele cruciade au fost un dezastru, dar a rămas un simbol care arată cât de important a fost Ierusalimul pentru creştini.

Această cruciadă a copiilor a fost o sursă pentru povestea lui Pied Piper[7]– un individ care a apărut în oraşul Hamelin în Westfalia şi a alungat din oraş mai întâi şobolani şi apoi copiii. Povestea se petrece în luna iunie 1284[8], cu mai mult de 70 de ani după cruciadă.

Dar cine au fost aceşti sinceri, puternici şi înşelaţi adolescenţi? Un răspuns rapid a fi că au fost  nişte nebunatici. Ei au crezut aşa cum au făcut şi adulţii în alte cruciade în datoria religioasă de a ucide pe necredincioşi de a elibera Pământul Sfânt în numele Creştinătăţii.

În acele vremuri omenii credeau în diferite lucruri ciudate, dar fanaticii şi-au dat seama că o mulţime gălăgioasă şi neînarmată de copii va fi sortită eşecului, probabil înainte de a ajunge pe Pământul Sfânt.

Ei s-au aventurat pentru Creştinătate. Putem avea câteva motive pentru comportamentul acestor tineri entuziaşti care au crezut că pot juca un rol religios important.

În nordul Franţei au fost aproape 7.000 de copii care au recrutaţi în cruciadă care erau impresionaţi de „Innocents” – copiii din Bethlehem omorâţi de Irod. Ceremoniile ţinute în fiecare an pe 28 decembrie (Ziua Inocenţilor), arată cum sunt aleşi copii sacralinzâdu-i ca episcopi copii.

Copiilor din acele vremuri li se spunea că pot fi mântuiţi dacă ajută la construcţia catedralelor, aşa cum s-a întâmplat cu oraşul Charte. Respectul pentru idealul de a fi sărac şi convingerea că cei din clasele de jos ale societăţii sunt puri şi binecuvântaţi de Dumnezeu, erau credinţe încă puternice în marea parte a Europei. Pusnicul Sfântul Francis din Assisi[9]trăia la acel moment (încă nu devenise sfânt). El era foarte popular printre copii pentru modestia şi simplitatea în care trăia. Copii cu inocenţa sufletului lor au crezut că Dumnezeu îi va proteja.

Astăzi judecând credinţa şi comportamentul tinerilor cruciaţi,  trebuie să afirmăm cu putere că s-au înşelat.

 

 

BIBLIOGRAFIE

  1. George Zabriskie Gray, The Children's Crusade: An Episode of the Thirteenth Century. Hurd & Houghton, 1870;
  2. Jonathan Riley-Smith., The Oxford Illustrated History of the Crusades. Oxford University Press, 1995;
  3. Norman P. Zacour and Kenneth M. Setton, ed, The Children's Crusade", înA History of the Crusades.The University of Wisconsin Press, 1969;
  4. Peter Raedts, The Children's Crusade of 1212,  urnal of Medieval History, 3. 1977. p.279-324;
  5. Hames A. Brundage, The Crusades: A Documentary Survey.Marquette University Press, 1962;

6.     The Children's Crusade: Thousands of Children March to Holy Land but Never Return, http://www.ancient-origins.net/history-important-events/childrens-crusade-thousands-children-march-holy-land-never-return-003044#ixzz3aiXlKvhm, 19.05.2015;

7.     Chronica Regiae Coloniensis Continuatio prima, s.a.1213, MGH SS XXIV 17-18, translated by James Brundage, The Crusades: A Documentary History, Milwaukee, WI: Marquette University Press, 1962, http://legacy.fordham.edu/halsall/source/1212pueri.asp, 19.05.2015;

8.     The Economist, 2000. The children’s crusade, Fairly holy innocents, http://www.economist.com/node/457145, , 19.05.2015;

9.   www.historyhouse.com, 2007, The Children's Crusade, http://www.historyhouse.com/in_history/childrens_crusade/, 19.05.2015;

10. www.medieval-life-and-times.info, 2014, Children's Crusade, http://www.medieval-life-and-times.info/crusades/childrens-crusade.htm, , 19.05.2015;



[1] The Economist, 2000. The children’s crusade, Fairly holy innocents.http://www.economist.com/node/457145, 19.05.2015

[2]În perioada medievală în Europa s-a folosit termenul de Saracendesemnând locuitorii care trăiau în zona deşertică a provinciei romane Arabia.

[3] Cruciada a patra(12021204), convocată inițial pentru recucerireaIerusalimului printr-o invazie aEgiptului, a sfârșit în anul1204 prin invadarea, cucerirea și jefuirea capitaleiortodoxiei și aImperiului Bizantin, Constantinopol. Aceasta este văzută ca unul dintre actele finale dinMarea Schismă.

[4] Prima cruciadă s-a desfăşurat între anii1096 – 1099 şi a jucat un rol important în perioada medievală a Angliei.

[5] Chronica regia Coloniensis(Royal Chronicle of Cologne)

[6]Se pare că au participat peste 10.000 de copii

[7]Prinzătorul de şobolani, este subiectul unei legende cu privire la dispariţia şi moarte unui numaăr mare de copii în Saxonia Inferioară, Germania, în perioada medievală

[8]Sunt surse care certifică exactitatea datării

[9]Născut Giovanni di Pietro di Bernardone, cunoscut şi sub numele de Francesco(un tribut către Franţa), a fost un călugăr şi predicator italian