Autor 1059 vizualizări


Continuăm  să ne ocupăm şi în această ediţie de evenimentele politice şi sociale ce au însoţit Marea Criză din 1929-1933. Este nu doar ocazia de a descoperi istorii fascinante, ci şi de a primi, gratuit, lecţii de care putem ţine seama în împrejurările tulburi de azi.

Dacă în ediţia trecută v-am prezentat aspecte puţin cunoscute despre implicarea regelui Carol al II-lea în manipularea mişcărilor sociale – justificate – de la Atelierele Griviţa (februarie 1933), de data aceasta ne aplecăm asupra presei din perioada de criză. Studiul jurnalistului economic Daniel Apostol, sub titlul „Criza, a cincea putere în stat”, relevă o presă dinamică, diversă, cu tiraje mari şi extrem de combativă. Dar, în acelaşi timp, merită remarcat caracterul de-a dreptul partinic al multor abordări, dictat de interesele politice ale protectorilor, dacă nu direct ale patronilor diverselor publicaţii. Publicaţii de casă – ziarişti şi „lideri de opinie” de casă. Fiecare lider politic, de la Brătianu şi Argetoianu până la Maniu, se putea baza pe oamenii săi din media.

Un aspect remarcabil în această perioadă îl constituie avântul publicaţiilor cu un discurs violent anti-sistem. Unele sunt cele apropiate regelui Carol al II-lea. Alte publicaţii cu discurs anti-sistem sunt cele ale Mişcării Legionare, care cunosc o dezvoltare impresionantă în epocă. Cei care caută în Marea Criză rădăcinile prăbuşirii sistemului democratic din România interbelică (atât cât a fost el de democratic...) pot să aibă o confirmare măcar din punctul de vedere al discursului de presă. Un discurs, după cum am spus, bine „orientat” politic.

Dar nu cumva criza României datează de 500 de ani? Istoricul Bogdan Murgescu a publicat recent un volum ce redă un studiu impresionant, ca întindere şi abordare:evoluţiile economice comparate, din spaţiul românesc şi cel european, de-a lungul perioadei 1500-2010. Volumul „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, a cărui recenzie o puteţi citi în această ediţie, e interesant prin aspectele sale tehnice – cum poţi calcula, de exemplu, PIB-ul Ţărilor Române din vremea lui Mihai Voievod Viteazul, de exemplu?

Dar dincolo de considerentele tehnice, concluziile vin să spulbere câteva mituri aflate la îndemâna noastră. Perioada interbelică a fost una a acumulării problemelor economice şi sociale, iar politica liberală „Prin noi înşine” a avut efecte negative asupra dezvoltării industriale. Astfel că, în 1938, România nu reuşise să reducă decalajele economice faţă de Uniunea Europeană, în comparaţie cu 1913, anul de vârf al activităţii economice din Vechiul Regat. Mai mult:nici industrializarea comunistă nu a redus decalajul. În 1989, România se afla, în termeni relativi, mai rămasă în urmă faţă de Europa Occidentală decât în 1938.

Şi atunci, ne aflăm, de fapt, într-o continuă criză în raport cu Occidentul?

""