Autor 5758 vizualizări


Costumul boieresc din perioada fanariotă excela prin calitatea ţesăturilor, opulenţa broderiilor în aur sau argint şi multitudinea giuvaierurilor, pentru obţinerea cărora se cheltuiau sume exorbitante, întrucât acestea constituiau însăşi dovada demnităţii deţinătorilor.

În epoca fanariotă veşmântul era eminamente un element cu valoare estetică, cu o semnificaţie ce nu putea fi ne- glijată de nimeni şi era percepută la justa sa valoare de către oricine. Însă atât îmbrăcămintea somptuoasă, cât şi traiul trândav şi îmbelşugat – însuşiri predominante ale vieţii boierilor fanarioţi – depăşeau uneori posibilităţile lor băneşti, atrăgând ruinarea multora dintre ei. Deşi putea părea lipsită în totalitate de griji, viaţa grecilor boieriţi se desfăşura între lux, petreceri şi intrigi, pe de o parte, şi spaima permanentă că oricând le putea veni mazilirea sau chiar sentinţa definitivă. Astfel, stăpâniţi de nesigu- ranţa vremurilor şi a condiţiei lor, boierii îşi petreceau ore îndelungate înecându-şi angoasele în numeroasele cafele şi fumul lungilor ciubuce.

În Principate, vocabularul vremii privind piesele vestimentare şi accesoriile era îmbogăţit cu o mulţime de termeni, de asemenea cu originea în capitala Imperiului Otoman. Spre exemplu, pentru identificarea culorilor, ghiulghiul era un roşu stins, turangiul se folosea pentru portocaliu, iar alegeaua desemna nuanţele de verde. Încheiatul hainelor, atunci când nasturii nu erau înlocuiţi cu pietre scumpe, se efectua cu accesorii din mătase care se numeau ceapraze; denumire de unde provine şi numele meşterilor care confec- ţionau asemenea articole, respectiv ceaprazarii.

Piesa vestimentară de o importanţă deosebită, devenită chiar element de ritual, era caftanul. Exista uzanţa ca, la urcarea pe tron a unui domnitor, acesta să primească din partea sultanului turc caftanul de domnie, un cadou oficial ca simbol al învestiturii. Dăruirea caftanului se făcea şi de către domnitor apropiaţilor săi, căpătând astfel o accepţie socială mai largă ce personifica apartenenţa la rangurile superioare de boieri. Aşa a apărut şi expresia „a căftăni”, ceea ce semnifica obţinerea unei demnităţi boiereşti. 

Această haină ce impunea autorita- te era o varietate a mantiei, confecţiona- tă din catifea împodobită de broderii cu fir din aur sau argint, garnisită la poale şi mâneci cu blană. Caftanele de dar se deosebeau însă după persoanele cărora le erau destinate, aveau calităţi diferite şi purtau denumiri distincte. Astfel, caftanul primit de domnitor se numea hilat, cel al marilor boieri, ala, iar boierilor din rangul următor li se dăruia caftan de clasa a treia, respectiv cuftan. La învestire, boierii de ranguri mărunte nu primeau caftane, ci doar li se înmâna pitacul, diploma de boierie.

Acest text este un fragment din articolul "Vestimentație și moravuri în vremea fanarioților" apărut în revista Historia Special nr. 14, disponibilă în format digital pe platforma paydemic.com 

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum