Autor 49620 vizualizări


Primul contact al regelui Carol I cu Bucureştiului secolului al XIX-lea a constituit un şoc cultural pentru monarhul german, din care şi-a revenit cu greu.

Aducerea prinţului german Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen la conducerea Principatelor Unite constituie unul dintre actele politice strălucite ale politicienilor români din secolul al XIX-lea. Efectul cel mai important a fost ieşirea de sub influenţa ruso-turcă şi intrarea provinciilor româneşti pe drumul modernizării.

Cel de-al doilea fiu al lui Karl Anton, Karl Eitel Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit Domnitor al Principatelor Române (1866–1881) şi apoi rege (1881–1914) de România, sub numele de Carol I de România, iar casa dinastică înfiinţată de el a rămas pe tron până la sfârşitul monarhiei române în 1947, odată cu abdigarea Regelui Mihai I de România.

Lungul drum al domnitorului Carol I din Germania şi până în România, sub un nume fals, a început pe 29 aprilie 1866 şi s-a terminat pe 10 mai, data intrării viitorului monarh al ţării în Bucureşti. Carol I a intrat în ţară pe la Drobeta Turnu-Severin şi a urmat traseul Horezu-Râmnicu-Vâlcea-Curtea de Argeş-Câmpulung-Târgovişte-Bucureşti. Însoţit pe traseu de marele om politic  I. C. Brătianu, principalul artizan al aducerii lui în România, viitorul rege a avut timp să-şi facă o părere despre sărăcia cruntă, haosul şi dezordinea din proviciile pe care avea să le conducă.

Şocul final al primelor contacte cu realitatea românească avea să-l aibă, însă, la Bucureşti. Preluat la intrarea în oraş de o delegaţie condusă de generalul Nicolae Golescu, unul dintre cei trei membri ai Locotenenţei Domneşti care a condus statul de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza şi până la înscăunarea viitorului rege, Carol I a fost condus până la Mogoşoaia, acolo unde avea să-şi ia în primire viitoarea reşedinţă.

Citeste mai mult:adev.ro/ns4paa