Autor 6716 vizualizări


Când venea vorba de măritiş, la fel ca în multe alte epoci sau civilizaţii, nici egiptenii secolului al V-lea a.Hr. nu preţuiau cel mai mult iubirea sau fidelitatea eternă. Aranjamentele financiare primau, după cum o arată şi un document foarte interesant, vechi de 2500 de ani.

Când fetele egiptene trebuiau să se căsătorească, bărbaţii care ar fi urmat să le devină soţi erau supuşi unor mari pretenţii economice. Un papirus lung de 2, 4 metri, aflat astăzi la Universitatea din Chicago, dezvăluie că egiptenele doreau să fie absolut sigure că se vor descurca în eventualitaea în care mariajul nu va funcţiona.

Documentul vechi de 2480 de ani este plin de tot felul de solicitări adresate soţului legitim şi printre altele precizează că soţia va primi monede de argint şi 36 de saci cu cereale pe an pentru tot restul vieţii. Astfel femeia era protejată financiar, garantându-se că dispune de suficiente resurse pentru hrană şi că nu era dependentă de ajutorul masculin. Contractul prenupţial reprezenta o investiţie bună.

Redactarea unui astfel de document probabil că a costat în jur de 30 de monede de argint, dar plata lui aducea multe beneficii. Egiptologul Janet Johnson, care a analizat mai multe astfel de documente, a concluzionat că aceste contracte prenupţiale erau adesea în favoarea femeii, întrucât îi conferea o siguranţă economică atât de mare, încât putea să supravieţuiască foarte bine şi fără soţ.

Pentru a încheia contractul, femeia (sau, mai rar, bărbatul) trebuia să îşi formuleze cerinţele şi să le afirme în faţa câtorva martori, în timp ce un scrib redacta solicitarea şi o traducea în termeni juridici. După aceea, celălalt partener era informat şi decidea dacă să accepte sau să respingă cererea, iar dacă accepta atunci contractul se considera valid. Dacă unul din parteneri nesocotea condiţiile contractuale, se ajungea la proces.

Ba mai mult, oricât ni s-ar părea de surprinzător, femeia în Egiptul acelor secole beneficia de aceleaşi drepturi juridice ca şi bărbatul. Indiferent de statutul economic, femeile egiptene aveau dreptul de a solicita un contract prenupţial, de a-şi da în judecată bărbatul sau de a face cerere de divorţ.

Într-un alt act, recuperat din oraşul Siut, un bărbat şi-a făcut o listă cu toate bunurile pe care soţia sa le-a pus la comun în căsnicie, în acelaşi document jurând că va plăti valoare avuţiei sale în eventualitatea unui divorţ. Conform egiptologilor, mici detalii ar sugera că femeia şi familia sa l-ar fi obligat pe soţ să fie de acord cu unul din multele acte de acest fel. Soţiei, în caz de divorţ, îi era asigurată chiar pensie alimentară, dacă prezentau un contract prenupţial, iar un alt avantaj consta în faptul că documentul putea fi de fapt redactat oricând, deci şi ca postnupţial. Deducem astfel din aceste date natura pur economică a mariajului, care nu promitea afecţiune sau responsabilitate a partenerilor, ci resurse mult mai concrete. Periodicitatea alocării acestora însemna că femeia putea trăi şi singură, numai că in acest caz trebuia să plătească o sumă de 30 de monede în schimbul privilegiului.

Totodată, femeile mai puteau obţine şi deţine proprietăţi, şi uneori şi reuşeau:un papirus datând din 1147 a.Hr. care menţionează mii de parcele de pământ cuprinde şi un procent de aproape 10% proprietari femei. Judecând însă situaţia în ansamblu, statutul legal al femeii nu corespundea totuşi unor realităţi larg răspândite.

Dependenţa faţă de bărbaţi predomina în ciuda drepturilor, pentru că aceştia se incadrau în ierarhia socială în funcţie de muncile prestate, iar cum femeile nu lucrau, se defineau prin statutul soţilor sau taţilor. Asta explică şi unele practici, iarăşi, surprinzătoare poate pentru noi, cum ar fi alegerea unor femei de a se vinde şi a deveni sclave în schimbul siguranţei materiale. În sensul acesta, măcar legislaţia oferea sexului feminin o bază de protecţie. Egiptul a mai cunoscut exemple de progresism juridic, cum ar fi dreptul muncitorilor de a organiza greve.

surse:varldenshistoria.se;atlasobscura.com 

""