Autor 3574 vizualizări


Istoria contemporană a României a fost falsificată intensiv de către aparatul de propagandă al regimului comunist şi apoi cercetătorii au început să caute câte ceva pozitiv în perioada comunistă, în spiritul iertător şi creştin al poporului român. Aflăm astfel cu mândrie că liderii de la Bucureşti au fost singurii care au menţinut relaţiile diplomatice cu statul evreu, înfruntând cu eroism fulgerele Moscovei. Acest gest diplomatic a fost deosebit de apreciat după 1989 şi se află chiar şi în manualele de Istorie ale elevilor din anul terminal de liceu.  

 Nicolae Ceauşescu era un om curajos, un iubitor de popor şi făcea totul pentru fericirea locuitorilor. Totuşi, ceva nu se leagă în această imagine. De ce trebuia ca România să nu rupă relaţiile cu lumea iudaică? Era chiar recomandat să o facă din trei mari motive. Ar fi fost de preferat să nu superi lagărul socialist în totalitate, mai ales că România era complet izolată de state comuniste. Al doilea consta în dorinţa păstrării prieteniei cu lumea arabă, cea bogată în petrol şi unde industria românească putea să vândă masiv bunuri. Ultimul motiv era unu absolut normal în epocă. De ce trebuia să fie România prietenă cu o ţară unde lupta pentru avere, pentru proprietate privată, era cunoscută? Parcă Bucureştiul era din lumea marxistă în acei ani?

 Să presupunem că a fost o mare realizare diplomatică a conducerii de partid şi de stat, personal a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. A folosit la ceva? Datele statistice arată că liderii români au fost catastrofali în plan economic. Schimburile comerciale se cifrau la numai 298,3 milioane de lei-valută la nivelul anului 1975, afacerile totale ale României comuniste fiind de 53.095,4 milioane. Procentul este un derizoriu 0,56%. Ambele părţi aveau ce să ofere, dar ceva nu s-a legat şi nu se poate spune că evreii nu au un simţ comercial. Livrările de cereale, lemn, ciment şi produse petroliere ar fi fost interesante. Maşinile produse în statul asiatic erau net superioare tehnologic celor asamblate în România, deci erau interesante pentru modernizarea ţării de la nord de Dunăre.

 Anul 1980 consemna schimburi comerciale în valoare de 330,2 milioane lei-valuta, dar procentul din total a scăzut la numai 0,3%. Era foarte puţin în raport cu potenţialul unor economii în creştere. Este interesant că regimul de la Bucureşti prefera, chiar adora, prietenia Siriei, stat inamic Israelului.

 Se vede clar că totul a fost o manevră politică, scopul fiind să atragă simpatia Occidentului din ordine primite de sus de la Moscova. Politica Kremlinului era una foarte clară: avea nevoie de un stat foarte puţin supravegheat de către serviciile secrete capitaliste. Uniunea Sovietică avea tot personalul diplomatic şi reprezentanţele comerciale cercetate cu atenţie de către contraspionaj. Aceste acoperiri erau aproape inutile. Se mai realiza câte ceva, dar nu era mulţumitor în ceea ce priveşte secretele militare şi tehnologiile de ultimă oră. Polonia şi Germania comunistă erau prea cunoscute ca fiind sub controlul puterii sovietice. Cehoslovacia şi Ungaria erau supuse prin intervenţia brutală a tancurilor cu stele roşii. Bulgaria nu se bucura de pic de simpatie în Occident din cauza politicii dure pe calea marxismului. România a părut o fisură în monolitul comunist prin gesturi ce iritau conducerea de la Kremlin. Jocul a dat rezultate în creierul naiv al occidentalilor şi Nicolae Ceauşescu s-a bucurat de un interes deosebit pentru o perioadă de timp. Apoi s-a văzut că totul a fost o făcătură pentru a lucra în slujba comunismului şi că liderul de la Bucureşti făcea totul împotriva Occidentului. Nici de binele locuitorilor români nu era interesat şi trimitea ajutoare nerambursabile pentru înarmarea celor ce luptau împotriva lumii libere. Vietnamul a primit bunuri româneşti ca să reziste împotriva trupelor americane, ceea ce nu prea pica bine în relaţiile cu o mare putere. Conducătorul partidului comunist n-a dus niciodată o politică pentru poporul român, ci a făcut totul împotriva fericirii cetăţenilor români. Adevărul se află la vedere, dar parcă se preferă poveştile despre eroi, indiferent dacă aceştia au existat sau au fost simple făcături.