Autor 14687 vizualizări


La mijlocul secolului al XVIII-lea, o navă plină cu obiecte de artă cumpărate de către ţarina Ecaterina cea Mare s-a scufundat în Marea Baltică, în apele finlandeze. De atunci, Rusia şi Finlanda nu pot ajunge la o înţelegere în privinţa colecţiei de artă de peste 1, 5 miliarde de euro, care avea ca destinaţie Ermitajul.

Vasul olandez Frau Maria care transporta, împreună cu altă încărcătură, picturile din colecţia de artă a negustorului Gerrit Braamkamp, achiziţionate de către Ecaterina cea Mare pentru a fi expuse la Ermitaj, s-a scufundat în urmă cu 245 de ani în apropierea coastei Finlandei de azi. Încă din 1999, când scafandrii finlandezi au descoperit nava pe fundul mării, Rusia şi Finlanda nu ajung la o îmţelegere în privinţa dreptului de proprietate asupra acesteia.

Amsterdam – St. Petersburg, via marea Baltică

Conform jurnalului de bord, care este păstrat în arhivele finlandeze din Turku, nava a ridicat ancora pentru ultima oară pe 5 septembrie 1771, când a plecat din Amsterdam spre St. Petersburg. Vasul transporta o diversitate de lucruri, de la zahăr şi alte bunătăţi, până la obiecte de lux. Printre acestea se aflau şi 27 de picturi ale pictorilor faimoşi olandezi ai secolului al XVII-lea, precum Gerard ter Borch, Adriaen van de Velde sau Gerrit Dou. Acestea au fost cumpărate la o licitaţie din Amsterdam, la cererea personală a ţarinei către ambasadorul rus în Olanda, prinţul Golitsin.

Traseul navei era cu totul altul:se dorea evitarea periculoasei zone de coastă finlandeze. Însă, precum este menţionat şi în jurnal, în timpul unei furtuni puternice, nava şi-a schimbat traiectoria şi s-a lovit de stânci. Echipajul a supravieţuit cu ajutorul bărcilor de salvare, refugiindu-se pe o insulă din apropiere. Pe 7 octombrie, oamenii au revenit la navă şi au mai salvat ce au putut. Ziua următoare, procesul de salvare a fost oprit din cauza condiţiilor meteo.

O navă şi patru proprietari

Despre această întâmplare şi vas nu a rămas nimic cunoscut. Asta până când, în anii 1970, istoricul suedez Christian Ahlström a găsit informaţii în arhivele finlandeze. În vara anului 1999 s-a iniţiat o expediţie de scufundări. Experţii au descoperit că vasul nu este puternic afectat, şi că picturile aflate la bord valorează aproximatix 1, 5 miliarde de euro. Planurile de recuperare au apărut imediat, propuse fiind atât de către ruşi, cât şi de către finlandezi, apărând totodată şi întrebarea cine va deţine încărcătura.

Se pare că vasul Frau Maria poate fi revedicat de către patru state:Olanda, ca proprietar al vasului;Suedia, căci acel arhipelag aparţinea în secolul al XVIII-lea ei;Rusia, care era destinaţia vasului, şi totodată cumpărase tablourile;Finlanda, în ale cărei ape actuale a fost descoperit vasul. Legile finlandeze stipulează faptul că dacă un vas sau o orice fel de încărcătură rămâne în apele Finlandei pentru cel puţin 100 de ani, atunci ţara devine proprietarul legal al acesteia. În privinţa navei cu pricina, termenul va expira în decembrie 2017, când Finlanda sărbătoreşte 100 de ani de la independenţă.