Autor 13582 vizualizări


În martie 1919, bolșevicii pun bazele Cominternului, organizație menită a fi un instrument de coordonare a activităților comuniste din întreaga lume. De fapt, această coordonare trebuia să fie o supunere oarbă a tuturor organizațiilor comuniste în fața Moscovei. Scopul declarat al Cominternului era de a lupta ”prin toate mijloacele, inclusiv forța armată, pentru răsturnarea burgheziei internaționale și pentru crearea unei republici sovietice internaționale, ca etapă de tranziție către completa abolire a Statului”.

Orice organizație de sorginte comunistă care dorea să adere la Internațională trebuia mai întâi să accepte necondiționat un set de 21 de condiții. ”Cele 21 de condiții” purtau, în mod oficial, denumirea de Condiții de admitere la Internaționala Comunistă. Ele au fost adoptate la al doilea congres al Cominternului, desfășurat în 1920, la un an de la înființarea organizației.

Condițiile au fost gândite în așa fel încât comunismul mondial să capete o strcutură strict ierahică – în vârful căreia se afla Moscova-și militaristă, subordonând complet toate organizațiile comuniste centrului de la Kremlin. Partidele erau lipsite de voință și inițativă proprii, fiind obligate să adopte aceleași poziții ca cele ale partidului bolșevic (ulterior devenit PCUS). Astfel, activiștii Cominternului nu erau altceva decât executanți de facto ai ordinelor sovietice.

Această supunere în fața Moscovei avea să fie unul dintre principalele motive care au făcut ca, în multe țări din Europa, partidele comuniste să fie interzise prin lege. În plus, adoptarea cu obediență a politici impuse de Moscova avea să strice iremediabil imaginea partidelor comuniste în opinia publică, căci de cele mai multe ori aceste politici erau antinaționale, în plină contradicție cu aspirațiile generale ale statelor. Spre exemplu, Partidului Comunist din România i-a fost impusă adoptarea poziției potrivit căreia România era nu un stat național, ci unul ”de naționalități”, un stat imperialist creat prin război și prin voința Marilor Puteri imperialiste. De aceea, PCdR trebuia să militeze pentru autodeterminarea (până la despărțirea de stat) a provinciilor alipite României prin război:Transilvania, Bucovina, Basarabia și Dobrogea.

Cele 21 de condiții

1.       Toată propaganda și agitația trebuie să aibă un caracter comunist și să corespundă programului și deciziilor Internaționalei Comuniste. Toate organele de presă ale partidelor trebuie conduse de comuniști de încredere care și-au demonstrat loialitatea față de cauza proletariatului. Dictatura proletariatului nu trebuie tratată în mod simplist ca o formulă învățată pe dinafară. Progapanda pentru dictatura proletariatului trebuie organizată astfel încât necesitatea ei să fie pe înțelesul oricărui muncitor simplu, oricărei femei muncitoare, oricărui soldat și țăran, prin prisma vieților lor simple ce trebuie observate sistematic de către presa noastră și folosite zi de zi.

Periodicele și alte ramuri ale presei, precum și toate instituțiile de publicare ale partidului trebuie subordonate conducerii de partid, indiferent dacă, la orice moment dat, partidul ca întreg este legal sau ilegal. Editurilor nu trebuie să li se permită să abuzeze de independența lor pentru a urma politici care nu corespund întru totul politicilor partidului.

În coloanele presei, la întâlnirile publice, în sindicate, în cooperative, oriunde membrii Internaționalei Comuniste pot fi admiși, e necesar să denunțe nu doar burghezia, ci și ajutoarele sale, reformiștii de orice nuanță, în mod sistematic și fără milă.

2.       Orice organizație care dorește să se afilieze Internaționalei Comuniste trebuie, în mod regulat și metodic, să elimine reformiștii și centriștii din toate posturile de răspundere din mișcarea muncitorească (organizații de partid, comisii editoriale, sindicate, facțiuni parlamentare, cooperative, guverne locale) și să-i înlocuiască cu comuniști testați, fără a se teme pe nedrept, mai ales la început, că muncitori simpli îi vor înlocui pe oportuniștii ”experimentați”.

3.       În aproape toate țările din Europa și Asia, lupta de clasă intră în faza războiului civil. În aceste condiții, comuniștii nu trebuie să se încreadă în legalitatea burgheză. Ei au obligația de a pune bazele unui aparat organizatoric paralel care, la momentul deciziv, poate asista partidul să-și facă datoria față de revoluție. În toate țările unde starea de asediu sau legile de urgență îi privează pe comuniști de oportunitatea de a-și desfășura toată munca legal, e absolut necesar să combine activitatea legală cu cea ilegală.

4.       Sarcina ideilor de propagandă comunistă include obligația specială de a desfășura o propagandă sistematică și puternică în rândul armatei. Când această agitație este întreruptă de legi de urgență, ea trebuie continuată în ilegalitate. Refuzul de a desfășura această muncă înseamnă trădarea datoriei revoluționare și este incompatibilă cu apartenența la Internaționala Comunistă.

5.       Agitația sistematică și metodică e necesară în mediul rural. Clasa muncitoare nu va putea răzbi dacă nu are susținerea proletariatului rural și cel puțin a unei părți din țărănimea cea mai săracă și dacă nu își asigură neutralitatea, prin politicile sale, cel puțin a unei părți din restul populației rurale. Munca comunistă din mediul rural este extrem de importantă în acest moment. Ea trebuie să se desfășoare în principal cu ajutorul muncitorilor comuniști revoluționari care au legături cu mediul rural. Refuzul de a desfășura această sarcină, sau a o lăsa în mâini nesigure, semireformiste, înseamnă abandonarea revoluției proletare.

6.       Orice partid ce dorește să aparțină Internaționalei Comuniste are obligația de a demasca nu doar patriotismul social deschis, ci și nesinceritatea și ipocrizia pacifismului social, de a arăta în mod sistematic muncitorilor că, fără răsturnarea revoluționară a capitalismului, nicio curte internațională de arbitraj, niciun acord pentru limitarea armamentelor, nici reorganizarea ”democratică” a Ligii Națiunilor nu vor putea preveni noi războaie imperialiste.

7. Partidele ce dorescsă aparțină Internaționalei Comuniste au obligația de a recunoaște necesitatea unei rupturi totale cu politicile reformiste și ”centriste” și de a răspândi această ruptură în rândul celor mai largi cercuri posibile din partid. Politici comuniste consecvente nu se pot desfășura fără această ruptură.  

Internaționala Comunistă cere, necondiționat și în mod categoric, efectuarea acestei rupturi în cel mai scurt timp posibil. Internaționala Comunistă nu poate tolera o situație în care oportuniști notorii, precum Turati, Modigliani, Kautsky, Hilferding, Hillquit, Longuet, MacDonald etc. să aibă dreptul de a trece drept membri ai Internaționalei Comuniste. Asta nu poate duce decât la transformarea Internaționalei Comuniste în ceva foarte similar dezastrului Internaționalei a II-a.

8.       O atitutine clară asupra chestiunii coloniilor și națiunilor asuprite este necesară din partea partidelor comuniste din acele țări în care burghezia este în posesia unor colonii și asuprește alte națiuni. Orice partid care dorește să aparțină Internaționalei Comuniste are obligația de a expune toate vicleșugurile ”propriilor” imperialiști în colonii;de a sprijini orice mișcări de elberare din colonii, nu doar verbal, ci și în fapte;de a cere ca acei compatrioți imperialiști să fie expulzați din colonii;de a cultiva în inimile muncitorilor din propria țară adevărate sentimente fraterne față de populația muncitoare din colonii și față de națiunile asuprite;de a desfășura o propagandă sistematică în rândul soldaților din propria țară împotriva oricărei asupriri ale popoarelor coloniale.

9.       Orice partid care dorește să aparțină Internaționalei Comuniste trebuie, în mod sistematic și persistent, să dezvolte activități comuniste în sânul sindicatelor, consiliișor muncitorești, cooperativelor și altor organizații muncitorești de masă. În cadrul acestor organizații, este necesar să se organizeze celule comuniste care trebuie să câștige sindicatele etc. de partea cauzei comuniste prin muncă neîncetată și persistentă. În munca lor zilnică, celulele au obligația de a expune oriunde perfidia patrioților sociali și oscilațiile ”centriștilor”. Celulele comuniste trebuie subordonate în totalitate partidului ca întreg.

10.   Orice partid ce aparține Internaționalei Comuniste are obligația de a purta o luptă înverșunată împotriva ”Internaționalei” de la Amsterdam [n.r. – Federația Internațională Social-Democrată a Sindicatelor]. Trebuie să expună în mod cât mai radical posibil, în rândul sindicaliștlor, ideea necesității rupturi de Internaționala de la Amsterdam. Trebuie să susțină Asociația Internațională a Sindicatelor Roșii afiliate Internaționalei Comuniste [...] prin orice mijloace aflate la dispoziție.

11.   Partidele ce dorescă să aparțină Internaționalei Comuniste au obligația de a supune structura factorilor lor parlamentari unei verificări, pentru eliminarea tuturor elementelor nesigure și în vederea subordonării acestor facțiuni conducerii de partid, nu doar prin cuvinte, ci și prin fapte, apelând la toți comuniștii membri în parlament să-și supună întreaga activitate intereselor propagandei și agitației revoluționare.

12.   Partidele ce aparțin Internaționalei Comuniste trebuie construite pe baza principiului centralismului democratic. În prezenta epocă a războiului civil, partidul comunist va putea să-și facă datoria doar dacă este organizat într-o manieră cât mai centralistă, dacă disciplina de fier domină în partid și dacă centrul partidului, susținut de încrederea membrilor de partid, este însărcinat cu cea mai înaltă autoritate și cele mai înalte drepturi.

13.   Partidele comuniste din acele țări în care comuniștii pot să-și desfășoare munca legal trebuie ca, periodic, să întreprindă epurări (reînregistrări) ale membrilor dn organizațiile de partid pentru a curăța sistematic partidul de elementele mic-burgheze din interior.

14.   Orice partid care dorește să aparțină Internaționalei Comuniste are obligația de a acorda sprijin necondiționat oricărei republici socialiste în lupta împotriva forțelor contrarevoluționare. Partidele comuniste trebuie să desfășoare o propagandă clară pentru a preveni transportul materialelor de război către inamicii republicilor sovietice. De asemenea, ele trebuie să desfășoare o propagandă legală sau ilegală cu toate mijloacele aflate la dispoziție în rândul soldaților trimiși să înăbușe republicile muncitorești.

15.   Partidele care și-au păstrat vechile programe social-democrate au obligația de a schimba aceste programe cât mai repede posibil și de a stabili un program comunist nou care să corespundă condițiilor particulare din țara respectivă și care să fie în concordanță cu deciziile Internaționalei Comuniste.

Ca regulă generală, programul oricărui partid care aparține Internaționalei Comuniste trebuie ratificat de un Congres obișnuit al Internaționalei Comuniste sau de către Comitetul Executiv. Dacă programul unui partid va fi respins de către Comitetul Executiv, partidul respectiv are dreptul de a face apel la Congresul Internaționalei Comuniste.

16.   Toate deciziile Congreselor Internaționalei Comuniste și deciziile Comitetului Executiv sunt obligatorii pentru toate partidele ce aparțin Internaționalei Comuniste. Internaționala Comunistă, acționând în condițiile războiului civil, trebuie organizată într-o manieră mult mai centralistă decât Internaționala a II-a. În acest proces, Internaționala Comunistă și Comitetul său Executiv trebuie, evident, în întreaga sa activitate, să țină cont de condițiile particulare în care fiecare partid trebuie să lupte și să lucreze, și iau decizii generale obligatorii doar în cazul în care aceste decizii sunt posibile.

17.   Toate partidele care doresc să aparțină Internaționalei Comuniste trebuie să-și schimbe numele. Toate partidele care doresc să aparțină Internaționalei Comuniste trebuie să poartă numele ”Partidul Comunist din țara X (Secție a Internaționalei Comuniste)”. Problema numelui nu este una formală, ci este o problemă politică de cea mai mare importanță. Internaționala Comunistă a declarat război întregii lumi burgheze și tuturor partidelor social-democrate. Diferența dintre partidele comuniste și vechile partide oficiale ”social-democrate” sau ”socialiste” care au trădat steagul clasei muncitoare trebuie să fie clară oricărui simplu muncitor.

18.   Toate organele centrale de presă ale partidelor din toate țările au datoria de a printa toate documentele oficiale importante ale Comitetului Executiv al Internaționalei Comuniste.

19.   Toate partidele ce aparțin Internaționalei Comuniste sau care și-au depus o cerere de aderare au datoria de a convoca un congres special cât mai curând posibil, și în niciun caz la mai târziu de 4 luni de la Al Doilea Congres al Internaționalei Comuniste, pentru a verifica toate aceste condiții. În acest sens, toate centrele de partid trebuie să verifice ca deciziile celui de-al Doilea Congres să fie cunoscute tuturor organizațiilor locale.

20.   Acele partide care doresc acum să intre în Internaționala Comunistă, dar care nu și-au schimbat radical vechile tactici, trebuie, înainte de a se alătura Internaționalei Comuniste, să verifice ca nu mai puțin de două treimi din Comitetul Central și din cele mai importante instituții centrale să fie compuse din tovarăși care, chiar și înainte de cel de-al Doilea Congres al Internaționalei Comuniste, s-au pronunțat public și clar în favoarea afilierii partidului la Internaționala Comunistă. Excepții pot fi permise cu acordul Comitetului Executiv al Internaționalei Comuniste. Comitetul Executiv al Internaționalei Comuniste are și dreptul de a face excepții în legătură cu reprezentanții tendințelor centriste menționați în paragraful 7.

21.   Acei membri de partid care resping în mod funadmental condițiile și Tezele hotărâte de Internaționala Comunistă vor fi expulzați din partid.

 

Cominternul a fost dizolvat în mod oficial în luna mai a anului 1943. Măsura hotărâtă de Stalin a fost una de ordin propagandtistic, pentru a-și demonstra bunăvoință vis-a-vis de Aliații săi, Roosevelt și Churchill, care erau încă sceptici față de URSS. Practic, activitățile Cominternului au fost preluate de alte organizații sovietice. Ulterior, în 1947 va fi înființat Cominformul, organizație-succesoare a Internaționalei, care va juca însă un rol mai puțin semnificativ.