Autor 1329 vizualizări


Al Doilea Război Mondial s-a încheiat în 1945, dar pentru România a început experimentul comunist ce trebuia să fie veşnic. Partidul unic a încercat să pună în practică o administraţie perfectă pentru scopurile ideologice, dar problemele cotidiene erau uneori mai puternice decât teoriile utopice. Discuţiile desfăşurate în şedinţele Birului Politic şi în cadrul Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. sunt foarte interesante pentru înţelegerea lecţiilor istoriei şi pentru a trage concluzii corecte pentru a împiedica repetarea unor dezastre. Astfel, tovarăşul Albu, ce reprezenta într-o şedinţă din cursul anului 1952 regiunea Bacău, a spus că zona este afectată de curenţii secetoşi după ce în timpul odiosului regim burghezo-moşieresc au fost tăiate iraţional pădurile pentru a se obţine o acumulare primitivă de capital.  

 Se poate să fi fost adevărat ce s-a întâmplat în perioada interbelică, dar ce făceau noile autorităţi de la Bucureşti? Măcelul a continuat pentru a se obţine valuta necesară industrializării, exploatarea fiind intensificată prin aducerea de utilaje puternice, şi abia în 1974 a fost dată o lege prin care volumul de lemn tăiat nu trebuia să depăşească ritmul natural de regenerare a codrilor. Genocidul verde a continuat şi numai în 1980 au fost tăiaţi copacii pentru a asigura 4.593.000 mc de cherestea, cel mai scump tribut fiind dat de pădurile de conifere, lemnul brazilor fiind deosebit de căutat de industrie. Munţii au continuat să fie goliţi de scutul verde şi ultimul an al epocii comuniste a înregistrat o producţie de 3.788.000 mc şi tot cu majoritate aparţinând coniferelor. Pădurile de brad ocupă regiuni înalte, accidentate şi expuse fronturilor atmosferice. Lipsa vegetaţiei duce la agravarea fenomenelor de spălare a solului şi de apariţie a torenţilor ce pot mătura localităţi întregi. Astfel de fenomene s-au întâmplat în perioada 1970 – 1974 şi s-a emis documentul privind reducerea tăierilor în 1974, dar lupta împotriva pădurii a continuat cu înverşunare patriotică.

 Exportul de cherestea era o metodă ieftină de obţinere a valutei necesare acoperirii găurilor din sistemul economic ineficient.

 Tăierile legale şi ilegale au continuat şi după 1989, arginţii fiind foarte importanţi pentru reţelele de îmbogăţiţi ai zilei. Observaţiile făcute de specialişti şi de autorităţile locale încă din 1952 despre încălzirea climei în Moldova au rămas literă moartă prin documentele timpului şi nici astăzi nu există milă pentru aurul verde. Să nu uităm că pădurea este exploatată până la nimicire prin toate ţinuturile patriei pentru a asigura fericirea unor reţele de afacerişti cu reprezentanţi la cel mai înalt nivel politic. Din păcate, conducătorii unei ţări sunt şi principalii ei duşmani.

Bibliografie minimală

Anuarul statistic al României 1993.

Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R., vol. IV, partea I, 1952, Bucureşti, 2006.


""