Autor 22425 vizualizări


Despre Filip al II-lea, istoricul Theopompos, în ale sale Filipice – o istorie monumentală în 58 de cărți, care din păcate s-a pierdut, cu excepția unor fragmente disparate –, spunea, chiar și după marile cuceriri ale lui Alexandru: „Europa nu a produs niciodată un asemenea om precum Filip, feciorul lui Amyntas”. Și Diodor din Sicilia îl considera „cel mai mare dintre regii Europei”.

În doar doi ani i-a învins pe mercenarii atenienilor care îl aduceau la Aigai pe pretendentul Argaios; pe un altul, susținut de thraci, l-a neutralizat prin daruri bogate făcute regelui Berisades; i-a supus pe peonii de pe cursul mijlociu al Axiosului, l-a învins decisiv pe Bardylis și și-a consolidat dominația asupra întregii Macedonii de Sus. Astfel i-a convins pe macedoneni să îl desemneze rege în locul nepotului său Amyntas, pentru care fusese regent.

Întărind și mai mult flancul vestic al regatului său prin trei căsătorii contractate în această perioadă cu prințese din Iliria, Elimeia și Epir (ultima dintre ele este Olympias, mama lui Alexandru cel Mare), Filip s-a întors spre miazăzi și răsărit, unde până atunci abandonase orice pretenții pentru a avea pace cu atenienii. În 357 î.e.n., folosind în premieră mașini de asediu, a cucerit strategicul Amphipolis, pentru ca mai apoi să ocupe și Pydna.

Anul următor, intervenind în conflictul dintre regii thraci Kersebleptes și Ketriporis, a ocupat și câmpia dintre Pangaion și Nestos, schimbând numele celui mai important oraș al ei din Krenides în Philippi (după propriul său nume), un fapt nemaiîntâlnit până atunci în istoria greacă. În 354 î.e.n., după un asediu de doi ani, Filip cucerea și Methone, alt avanpost atenian din Pieria, cu prețul pierderii unui ochi, lovit de o săgeată. În 352 î.e.n. îl obliga pe Kersebleptes, principalul aliat al Atenei în Thracia, să capituleze și să își trimită fiul ca ostatic la Pella.

În paralel, încă din 358 î.e.n., a început campanii militare și în Thessalia, de partea tradiționalilor aliați ai macedonenilor, nobilii aleuazi din Larissa, cu care s-a încuscrit printr-o nouă căsătorie. Cu prestigiul întărit, a fost chemat de Liga thessaliană să i se alăture în Al Treilea Război Sacru, în care thessalienii și thebanii se opuneau phoceenilor, spartanilor și atenienilor, din cauza unor certuri apărute în amficționia sanctuarului panelenic al lui Apollo de la Delphi (un comitet unde reprezentanții cetăților grecești gestionau treburile legate de templul aflat în Phocida).

După unele înfrângeri în confruntările cu mercenarii tocmiți de phoceenii ce prădaseră imensele bogății ale sanctuarului de la Delphi, în 352 î.e.n., Filip a repurtat o victorie răsunătoare la Câmpul cu Șofran. Astfel și-a asigurat rolul de tagos (conducător) al Ligii thessaliene și dominația asupra multor teritorii din Thessalia: Perrhaibia, Magnesia, strategicul port Pagasai și cetatea Pherai, unde a încheiat o a cincea căsătorie.

S-a întors și împotriva ultimilor greci de la nord de pasul Termopile care nu i se supuseseră, chalkidienii, aliații incomozi ai tatălui său, care acaparaseră într-o vreme mare parte din Macedonia. În 349-348 î.e.n., Filip a ocupat Chalkidika și a asediat principalul său oraș, Olynthos, care s-a apărat eroic, și cu ajutorul unor forțe trimise de Atena. În zadar. Armata macedoneană a ocupat cetatea și a distrus-o din temelii, iar locuitorii au fost vânduți în sclavie. A fost un mesaj fără precedent pentru atenieni, ale căror favoruri Filip le curta, nedorind să ajungă la un război deschis cu cetățile elenice din miazăzi, alarmate de ascensiunea Macedoniei.

Intimidați, atenienii au încheiat o pace avantajoasă cu Filip în 346 î.e.n., concomitent cu încheierea celui de-al Treilea Război Sacru: Filip obținea cele două locuri ale phoceenilor învinși în amficționia delphică, își poziționa trupe fidele în apropierea strâmtorii de la Termopile pentru a putea invada Grecia oricând dorea, dar altfel stabilea condiții blânde pentru învinși, chiar și pentru phoceenii care prădaseră tezaurul sacru.

Filip ajunge până la Dunăre


Devenit arbitru al Eladei, Filip și-a reîndreptat atenția spre lumea barbară, pe care o voia pacificată. În 345 î.e.n. a purtat o campanie dură împotriva ilirilor, în timpul căreia a fost grav rănit la gambă și a rămas șchiop. În 342 î.e.n. era în Epir, unde l-a pus pe tron pe fratele Olympiei, Alexandru. Între 342 și 340 î.e.n., Filip a înaintat în Thracia, unde l-a detronat pe mai vechiul său inamic Kersebleptes, a fondat Philippopolis (azi Plovdiv) și s-a căsătorit cu Meda, fiica lui Kothelas, un rege al geților care posibil controla și cetatea greacă Odessos (azi Varna).

În 339 î.e.n., Filip a respins și o invazie a sciților lui Ateas, care mai înainte răvășiseră Dobrogea și îl uciseseră pe un rex Histrianorum („rege al histrienilor”, probabil un rege al geților de la Dunăre, mai degrabă decât al grecilor din Histria). Nu știm dacă intenția de a ridica o statuie a lui Herakles la gurile Dunării, consemnată de istoricul roman Trogus Pompeius, era doar o înșelătorie în tratativele premergătoare luptei cu Ateas sau dacă a fost pusă în practică după victoria asupra sciților.

Nordul barbar era pacificat, dar lipsa unei flote suficient de puternice și amestecul atenienilor și al perșilor l-au împiedicat pe Filip să cucerească în 340-339 î.e.n. Perintul și Bizanțul, două cetăți grecești importante, căci poziția lor în Strâmtori controla ruta de aprovizionare cu grâne a Atenei din Marea Neagră. Grecii au perceput eșecul lui Filip drept o mare victorie și se vedeau deja eliberați de marea amenințare de la miazănoapte.

Filip al II-lea a reușit să extindă hotarele Macedoniei și să îi unească pe greci în Liga de la Corint (338 î.e.n.), care l-a proclamat conducător suprem al unei campanii panelenice împotriva Imperiului Persan. Cel care a purtat efectiv campania a fost însă fiul său, Alexandru cel Mare, dată fiind asasinarea lui Filip în octombrie 336 î.e.n.

Hegemonul Greciei și războiul dorit, dar neînceput, împotriva Persiei


Regele macedonean a lovit fulgerător. În 339 î.e.n., deși strâmtoarea Termopile fusese blocată de thebani, a reușit să pătrundă în Phocida pe drumul ocolitor pe unde și perșii lui Xerxes îi înconjuraseră pe spartanii lui Leonidas, sub pretextul pios al pedepsirii cetății Amphissa pentru nelegiuita ocupare a unor pământuri ale sanctuarului de la Delphi. Știind inamicul la câteva zile de marș de cetatea lor, atenienii s-au alarmat și, prin talentul retoric al oratorului Demostene, cel mai neîmpăcat dușman al lui Filip, i-au atras și pe thebani în alianța anti-macedoneană.

Armatele celor două foste mari puteri au încercat să oprească înaintarea macedonenilor la Cheroneea, în august 338 î.e.n., dar manevrele tactice strălucite ale falangei conduse de Filip și ale cavaleriei comandate de Alexandru, pe atunci în vârstă de 18 ani, au pecetluit soarta luptei și a Greciei. Anul următor, regele macedonean i-a strâns la Corint pe trimișii tuturor cetăților elenice, cu excepția Spartei, care au fost reunite într-o ligă ce a proclamat războiul împotriva Persiei și l-a recunoscut pe Filip drept comandant suprem.

Deși în floarea vârstei, la 46 de ani, Filip nu a apucat să își împlinească visul de a conduce alianța elenică împotriva Persiei. Chiar dacă trimisese încă din primăvara lui 336 î.e.n. o avangardă de 10.000 de oameni condusă de Parmenion în Asia Mică, Filip însuși a mai zăbovit în Europa. Se însurase cu un an înainte cu Kleopatra Eurydike, a șaptea sa soție, dar cea dintâi de neam macedonean, de la care probabil aștepta încă un moștenitor masculin, în cazul în care campania împotriva perșilor s-ar fi sfârșit rău pentru el și pentru Alexandru.

Noul mariaj l-a adus în conflict cu Alexandru și mai ales cu mama sa, Olympias. Ea și-a rugat fratele, pe Alexandru I al Epirului, să îl atace pe Filip, dar acesta a refuzat, ba mai mult, cei doi regi au încheiat o nouă alianță ce urma să fie întărită prin căsătoria lui Alexandru I cu nepoata sa, fiica lui Filip și a Olympiei. Evenimentul era celebrat la Aigai, în octombrie 336 î.e.n., ocazie cu care Filip plănuise să ofere și mari serbări pentru zei, căci, după cum scrie Diodor din Sicilia, oracolul de la Delphi îi prevestise o campanie glorioasă împotriva perșilor: „Taurul este încununat. Totul este pregătit, chiar și acela ce îl va sacrifica”.

Flip al II-lea, asasinat de una dintre gărzile sale de corp, la Aigai, în toamna anului 336 î.e.n.

Fusese programată inclusiv o procesiune sacră ce avea loc în teatru și care includea cele douăsprezece statui ale zeilor olimpieni și, în premieră, o a treisprezecea – a regelui însuși, asemuit cu o divinitate. Chiar atunci când regele intra în teatru pentru a porni procesiunea, a fost lovit fulgerător cu un pumnal de Pausanias din Orestis, una dintre gărzile sale de corp, ca răzbunare pentru o umilință suferită de la un aristocrat macedonean, nepedepsită de Filip. Încă o dată, faima predicțiilor cu dublu înțeles emise de oracolul din Delphi se împlinea.

FOTO: GETTY IMAGES, WIKIMEDIA COMMONS

Acest fragment face parte din articolul „Macedonenii înainte de Alexandru cel Mare. Barbarii care au supus Elada sau cei mai străluciți războinici greci?”, publicat în numărul 238 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 noiembrie - 14 decembrie 2021, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum