Chișinăul de altădată: dansuri în aer liber, apă dulce şi urechiuşe jpeg

Chișinăul de altădată: dansuri în aer liber, apă dulce şi urechiuşe

📁 Comunismul in România
Autor: Felicia Nedzelschi

În anii '60-'70, tinerii din Chişinău se distrau pe ringurile de dans, „bunicii" cluburilor de noapte de astăzi. Vârstnicii valsau, acompaniaţi de fanfare militare.

Denumirile „Ulîbka" (n.r.-„Zâmbetul" din rusă) şi „Iunosti" („Tinereţe") nu le mai spun nimic tinerilor de azi, iar mulţi dintre ei nici nu-şi imaginează cum se dansează twistul, foxtrotul sau hully gully. Primele ringuri de dans din Chişinău au fost înlocuite de cluburile de noapte, unde eşti supus unui face control şi scoţi o sumă frumuşică din buzunar la intrare.

Petrecăreţii din Chişinăul anilor '60 îşi amintesc însă cu plăcere de estradele „Veselia" (pe bulevardul Grigore Vieru de astăzi), „Iunosti" (lângă cinematograful „Patria"), dansurile de la Casa Armatei numite „Domik" („Căsuţă") şi „Ulîbka" (în zona parcului Valea Morilor). Toate erau subordonate secţiilor de cultură, sindicatelor sau instituţiilor în care se aflau. În serile de vară, în acele locuri se adunau şi până la 3-4 mii de oameni. Publicul pestriţ, de la 14 până la 40 de ani, era compus din studenţi, profesori şi muncitori de la uzine, care plăteau pentru intrare de la 20 de copeici până la o rublă.

SE BĂTEAU DE LA FETE

„Prin anii '60-'70 toţi ascultau aceeaşi muzică: Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Tamara Ciobanu, formaţia Noroc. Cam 50% era muzică românească, vreo 30% - rusească, iar în rest erau piese ale formaţiilor străine, cum ar fi Beatles", povesteşte muzicianul Vitalie Curilchin (60 de ani), care a cântat pe scenele ringurilor de dans în acea vreme.

Melodiile erau interpretate pe viu de muzicieni profesionişti sau amatori, care le învăţau pe de rost şi le reproduceau la petreceri. „Stăteam atent lângă radio şi căutam piese noi ca să le cântăm în oraş. Făceam schimb de discuri de vinil, iar apoi şi de casete", precizează instrumentistul.

Acolo au apărut şi predecesorii DJ-ilor de azi, prezentatorii care deschideau seara, organizau concursuri şi jocuri. Deşi spaţiul destinat dansului era păzit de miliţie, încăierările erau un lucru obişnuit. „Se băteau când fetele lor dansau cu alţii, dar se încăierau şi organizat. Adesea pe ring se întâlneau grupuri din diferite sectoare ale oraşului şi îşi rezolvau probleme cu pumnii", îşi aminteşte clapistul.

FANFARĂ PENTRU BĂTRÂNI

La modă erau foxtrotul, twistul, shake-ul, iar oamenii mai în vârstă dansau vals şi tangou. Pentru bătrâni erau fanfarele militare, care interpretau cântece de pe vremea războiului sau din tinereţea dansatorilor. Acestea cântau în parcul central şi cel „Comsomolist" (Valea Morilor). În anii '60 în grădina „Ştefan cel Mare" de azi era instalată o mică scenă pe care, în fiecare duminică, evolua gratis orchestra simfonică a filarmonicii. La Valea Morilor, muzicienii cântau în foişorul din partea străzii Mateevici, iar alături se vindeau prăjituri „urechiuşe", îngheţată şi băuturi carbogazoase („apă dulce"). Estrada „Ulîbca", tot de la Valea Morilor, era considerată de generaţia mai în vârstă ca fiind dubioasă. Muzica de acolo răsuna în tot sectorul.

Către anii '70 aceste platforme au fost completate de cluburile care apăreau pe lângă universităţi, şcoli polivalente şi întreprinderi. Anii '80 au adus noţiunea de discotecă şi luminile color, care se mişcau în tactul muzicii. Pe la mijlocul anilor '90, ringurile de dans şi orchestrele în aer liber şi-au încetat activitatea.

BĂIEŢII SĂREAU GARDUL

Orăşenii vorbesc cu drag despre acele vremuri. „Atunci erau petreceri adevărate, frumoase. Ne distram în centrul oraşului, la «Ulîbka », la «Iunosti». Era foarte multă lume şi toţi dansau vals, tangou sau foxtrot. Atunci când cei mai în vârstă plecau, noi, tinerii, dansam pe ritmuri de jazz, era underground atunci", deapănă amintiri Olga Tudorovschi (60 de ani).

Dumitru Onţa a venit în Chişinău la sfârşitul anilor '50, fiind student la Facultatea de Fizică şi Matematică. Discoteca „Zâmbetul" era preferata lui. „Se începea pe la 7-8 seara şi se termina cel târziu la 12.00. Eu stăteam la cămin, şi, dacă scăpam ora la care se închidea, dormeam în parc", mărturiseşte profesorul de matematică.Ana Babuc (79 de ani) menţionează şi ea ringul de dans de la Valea Morilor:„Băieţii care nu aveau bani de bilet pentru doi, săreau gardul şi apoi întâmpinau fetele la intrare, plătind numai pentru ele. Era un difuzor din care răsuna muzica, iar la 23.00 programul se încheia cu cântecul «Dobroi noci, moskvici» («Noapte bună, moscoviţi». Intrarea costa vreo 20 de copeici, accesibil pentru toţi".

DISCOTECĂ LA BISERICĂ

Unele biserici din Chișinău au fost transformate pe timpul sovietic în case de cultură sau de ceremonii, unde se dansa. În biserica „Sf. Dumitru" cânta un ansamblu muzical, iar „Sf. Ierarh Nicolae" a fost transformată în casa de cultură a Institutului de Medicină.

Sursa:www.adevarul.ro